Subiectul dragostei a fost examinat de filozofi, infrumusetat de poeti si inaltat de muzicieni de-a lungul secolelor. Dar suntem noi acum mult mai lamuriti decat am fost? Am priceput noi intr-adevar esenta a ceea ce inseamna sa iubesti? Dragostea este cea care ne face viata mai frumoasa, cea care ne imbunatateste starea de spirit.
Copilul rasfatat
In "culisele" acestui comportament teatral se ascunde dorinta copilului de a testa toleranta si rabdarea parintilor. Copilul intra in jocul "cine detine controlul" si atenteaza la a-si insusi putere si control (in relatia cu parintele). El isi forteaza de fapt parintele sa fie mai ferm si clar, sa-l determine pe acesta sa-si exercite controlul care ii revine de drept, fara sa ezite.
Sunt parinti care isi trateaza copiii ca pe niste adulti in miniatura, ca de la egal la egal. Ei simt nevoia sa negocieze, sa se justifice in fata copilului pentru decizia luata. Este ca si cum si-ar refuza dreptul la control. Sansele de a se face ascultat de catre copil sunt minime.
Nevoile copilului nu sunt aceleasi cu ale adultului. Ca adulti, vi se pare corect sa aveti dreptul de a contesta o decizie, dar gresiti dandu-i copilului dreptul la a contesta alegerea dumneavoastra. Daca ati decis ca ora 21 este ora de culcare a copilului, nu e cazul sa-i cereti parerea, sa ezitati sau sa cedati insistentelor in mod repetat, ci sa-i impuneti decizia luata cu calm si fermitate (care sa transpara din cuvintele alese, tonul vocii, privire, gesturi):"E timpul sa mergi sa te pregatesti de culcare. Acum!"
O situatie obisnuita in care parintele nu detine controlul, este binecunoscuta: copilul nu merge la culcare pentru ca vrea sa se uite in continuare la desene animate (desi sta de doua ore in fata televizorului). "Gata! De ajuns cu televizorul! Mergi sa dormi! E tarziu!"
Copilul parca nici nu aude si continua sa stea in fata televizorului. E un moment in care e nevoie ca parintele sa se faca ascultat. Ar fi o greseala ca parintele sa nu insiste si sa amane confruntarea pentru mai tarziu. Sa presupunem ca se intampla asta. Dupa alte 20 minute, se aude din nou vocea parintelui ce se simte dator sa-i reaminteasca "neascultatorului" ca e tarziu:"Hai odata! A trecut de ora 21! Mergi sa dormi! De ajuns pentru astazi.", dar nu "indrazneste" sa inchida televizorul pentru ca...nu-i asa? "Trebuie sa fii intr-adevar rau la suflet daca iti mahnesti copilul refuzandu-i placerea de a se uita la desene animate." E o situatie nesemnificativa, o sa spuneti! Dar repetandu-se astfel de situatii, in care parintele e dispus sa cedeze, sa tergiverseze, sa amane, copilul devine treptat fara sa va dati seama "indaratnic" si va epuizati nervos intr-o lupta ce pare fara sfarsit. Riscati sa va prindeti de buna voie in capcana indulgentei. Lasandu-va prada tentatiei de a abandona situatiile in care e cazul sa fiti ferm, sfarsiti prin a va insecuriza si mai mult copilul.
Se ivesc atatea noi momente de confruntare... Parintele spune:"Lasa inghetata. Mananca mai intai fructele." Iar copilul replica: "Dar eu vreau inghetata", iar parintele nu spune nimic. Copilul mananca inghetata, iar parintele se multumeste sa vorbeasca mai mult pentru sine, fara a interveni: "Cat ma necajesti tu pe mine. Esti un incapatanat fara pereche." (Greseste, cedand cu usurinta si renuntand la a fi ferm).
Parintele pierde punct cu punct o serie de confruntari. Copilul simte ezitarea parintelui si continua sa se confrunte cu acesta. Daca parintele ar fi ferm, cel mic nu ar mai insista sa intre in acest "joc" enervant. Sunt momente in care e nevoie sa-l tratezi de pe o pozitie de autoritate. Te intrebi de ce copilul este atat de rasfatat incat nu iti mai recunoaste aceasta autoritate sau te ignora? Motivul pentru care se intampla acest lucru este chiar dificultatea parintelui de a fi ferm.
O mamica se plange..."Imi este din ce in ce mai greu sa ma inteleg cu Gabi, fetita mea. Imi e ciuda pentru ca ma atrage intr-un joc de contraziceri absurde, lipsite de sens. Ieri, dupa ce ne-am uitat impreuna la desene animate si i-am citit o poveste, i-am spus ca e timpul gatesc. A inceput sa planga si sa tipe ca vrea sa mergem sa ne plimbam pe afara. Aveam destula treaba si m-am simtit "fortata" sa-i fac pe plac, impotriva vointei mele."
Iata un dialog tipic (am asistat la acest dialog):
Fetita :"Dar eu vreau sa ies afara!"
Mama (ton iritat): "Nu o sa iesi afara!"
Fetita: "Dar de ce? Eu vreau afara!"
Mama: "Pentru ca nu are cine sa mearga cu tine."
Fetita (lamentandu-se): "Dar eu vreau acum!"
Mama: "Nu acum, nu auzi?"
Fatita (infuriindu-se): "Ba da, eu vreau acum!" si incepe sa planga zgomotos.
Mama :"Mai asteapta o jumatate de ora!" suna vocea mamei ceva mai moale (Semn ca incepe sa cedeze).
Fetita: "Ba nu, eu vreau acum!" si repertoriul "teatral" al micutei se imbogateste: tipete in crescendo, reprize de plans cu lacrimi sau fara, suspinat pe diverse tonalitati si intensitati; Si asta nu e tot...! Bate furioasa din picior..."Spectacolul" continua, culminand cu tavalitul pe jos (daca intre timp mama nu intervine prompt)...
Mama: "Of! Esti cumplita! Haide, imbraca-te!" (Triumf al copilului! Inca o confruntare pierduta de parinte!).
Fetita: "Vreau rochita cu floricele albastre! (Desi a venit de la gradinita ceva mai devreme si stie ca e cam frig afara!).
Mama: "I-ar incepi? Ce-ti veni? Este frig afara. O sa-ti iei jacheta si pantalonii. Altfel nu ies cu tine!"
Fetita: "Nu, eu vreau rochita!"...si incepe sa urle.
Mama: "Fie! Imbraca ce vrei numai inceteaza sa mai tipi!"
Mamei ii e teama sa fie categorica si ezita. Copilul ii simte nesiguranta si merge mai departe.
Este genul de discutie interminabila, in care copilul nu este invatat sa ia decizii sau sa coopereze. Daca mama ar fi fost ferma si nu ar fi ezitat, fetita ar fi renuntat la confruntare. Mai devreme sau mai tarziu, mama va fi nevoita insa sa invete sa fie categorica pentru a prelua controlul in relatia cu copilul si a evita astfel multe frustrari si neplaceri.
- Ce ar fi putut sa spuna mama?
Pe un ton sigur si calm, privind-o cu hotarare in ochi (mesaje nonverbale care sa sustina fermitatea), i-ar fi putut spune:
"Inceteaza! Esti suficient de mare ca sa intelegi ce iti spun! Stiu ca vrei sa iesim sa ne plimbam. Imi pare rau, dar nu se poate in acest moment. Se face tarziu si vreau sa termin de gatit. Peste o ora, vine sora ta de la scoala si vei iesi cu ea. Este tot ce pot sa fac acum pentru tine. Poti sa ma ajuti sa pregatim mancarea pentru noi toti, sau sa te joci." - Mama adopta o atitudine ferma, clara, categorica si cooperanta.
Puteti fi un parinte ferm fara a va chinui prea mult, daca va este clar ceea ce este interzis si ceea ce este negociabil in relatia cu copilul. Asta inseamna ca atunci cand este necesar (va minte, de exemplu, incalcand astfel o regula de baza), stiti sa interveniti prompt si sa fiti inabordabil. Stiti sa fiti dur, dar si tandru, tolerant din cand in cand fata de nesupunerea si razvratirea micutului, dar si intransigent. Un fel de "Maini de fier in manusi de catifea".
Puteti fi ferm si categoric, fara sa va enervati, fara sa ezitati, ci cu...calm si buna-dispozitie.
Una dintre intrebarile frecvente ce framanta mintea adultului este: "Dar, de ce nu ma asculta copilul?" Ce anume il face pe copil sa se smiorcaie sau sa repete obsedantul "Nu", punandu-va rabdarea la incercare? Ceea ce spuneti sau modul in care ii spuneti ceea ce aveti de spus? Intrati cu copilul intr-un magazin si el va atrage in fata unui raion cu jucarii, desi nu ati prevazut astfel de cumparaturi. Copilul incearca sa va santajeze?
Tonul pe care este enuntat refuzul poate schimba cursul a ceea ce va urma.
Un ton iritat trezeste resentimentele copilului (dusmania, ura) si el poate raspunde cu o alta provocare. "Inceteaza! Nu o sa-ti mai cumpar o alta jucarie! Nu pentru asta am venit! Ai atatea jucarii acasa... Nu ai destule? Gata!" Parintele simte ca aste fortat sa cedeze si acest lucru il irita.
Un ton ezitant (oscilant) ascunde un sentiment de vinovatie al parintelui, care gandeste in sinea lui: "E un copil...Ce sa-i faci? Macar acum sa se bucure. Seamana cu mine. Eram la fel cand eram de varsta lui. Nu stiu daca sunt un parinte prea grozav", iar copilul continua sa se lamenteze si sa insiste, pentru ca acum simte ca are un ascendent asupra parintelui sau.
Un ton ferm, categoric ar trebui sa transmita calm, siguranta si buna dispozitie. Cel mic va simti ca jocul"cu focul" s-a terminat, ca parintele este cel care detine controlul si ca e inutil sa mai insiste. "Asculta! Stiu ca vrei sa-ti fac pe plac! Mai vrei o jucarie. Nu se poate. Nu e corect sa imi ceri asta acum! Hai sa fim sinceri! Nu ai nevoie de ea. Cred ca te smiorcai de dragul de a atrage atentia. Chiar daca nu-ti place, eu nu o sa-ti cumpar alta jucarie acum si sunt foarte sigur de asta. E inutil sa mai insisti!"
La aceste situatii se adauga altele si altele. Daca parintele amana, se eschiveaza de la o interventie prompta, clara si categorica, copilul va deveni tot mai"rasfatat", mai putin dispus a se supune autoritatii si a accepta controlul adultului, epuizandu-si si exasperandu-si parintele: "Esti ingrozitor. Am fost bun cu tine, ti-am indeplinit toate dorintele, dar cat timp mai crezi ca o sa-ti mai permit sa te porti asa? Copil nerecunoscator!"
Teama ascunsa a parintelui este ca, daca este categoric, poate pierde dragostea copilului. Cand copilul spune parintelui sau intr-un moment de razvratire: "Nu te mai iubesc, raule ce esti!", parintele e tentat sa renunte la a fi ferm, simtindu-se vinovat pentru faptul ca el este cauza nefericirii copilului. E firesc sa apara si astfel de momente. Si adultilor le displace sa intampine un refuz! Treptat, treptat copilul rasfatat se va obisnui sa accepte refuzul.
Disciplinarea conduitelor "micului tiran", impunerea respectarii unor reguli si principii educative a devenit o problema pentru dumneavoastra, ca parinti? Exista un remediu: fermitatea.
In loc de incheiere va recomand sa nu faceti greseala tipica - sa-l amenintati ca il veti pedepsi corporal. De exemplu, "Inceteaza sa mai tipi si sa protestezi. Nu auzi? Fii atent! Daca mai tipi, te urechez! Ai auzit? Termina odata! (Dar copilul continua, urmarind manifestarile parintelui, care nu face ceea ce spune!). Ei, sa vezi ce bataie iti dau eu tie, daca mai tipi!" Aceasta duce la tensionarea relatiei dumnevoastra cu copilul si la inhibarea copilului.
Copilul timid
Despre unii copii se poate spune ca sunt timizi. Timiditatea are la baza un sentiment slab de sine (o incredere in sine diminuata) si un sentiment de nesiguranta ce devin manifeste mai ales in situatii sociale. Copilul percepe aceste situatii (de exemplu, cand trebuie sa vorbeasca sau sa salute din proprie initiativa) ca fiind amenintatoare, implicand pericole iminente si inevitabile (nu indrazneste pentru ca ii e frica, se teme ca va fi criticat, evaluat negativ de ceilalti, ca nu va fi inteles sau ca la randul lui nu-i va intelege pe ceilalti, ca nu e capabil, ca nu va reusi).
Timiditatea provoaca multa suferinta copilului. Daca ea se manifesta in mod excesiv in conduita, se impune corectarea acestei trasaturi (daca nu este corectata, in timp, poate deveni un fel de a fi). Vestea buna este ca prin educatie si autoeducatie se poate interveni in corectarea acestei trasaturi caracteriale.
Caracterul, profilul psiho-moral al omului nu este innascut, ci se dobandeste in timpul existentei. Innascut este tipul temperamental si e adevarat ca pe aceasta baza temperamentala innascuta se construieste caracterul. Un temperament melancolic (ce este definit de anumite particularitati psiho-comportamentale ca: sensibilitate, introversiune, sobrietate, anxietate, atitudine rezervata) este un teren propice pentru dezvoltarea timiditatii.
Trasaturile de personalitate sunt schitate la aproximativ 3 ani (considera specialistii) si vor continua sa influenteze in linii mari copilul. Dar, repet, educatia (si mai tarziu autoeducatia), mediul familial, socio-cultural vor exercita la randul lor influente si vor modela personalitatea viitorului adult.
Copilul timid este cuminte, ascultator, supus, inhibat, tacut, retras (simte nevoia de singuratate si se teme de oameni). De cele mai multe ori aceasta temere nu este justificata de realitate, frica de oameni fiind mai mult imaginara. Neincrezator in sine ("Eu nu pot", "Eu nu voi fi in stare sa...", "Eu n-o sa reusesc"), fiecare esec este pentru copil o confirmare a inferioritatii sale. Convins fiind de acest lucru, autoprofetia sa ca nu va reusi se implineste. Copilul se programeaza mental pentru esec. Timidul oscileaza intre dorinta de a fi in mijlocul oamenilor si tendinta de a fugi de ei. De aceea, copilul timid sufera pentru ca se simte neputincios in incercarea de a-si depasi inhibitiile si frica de oameni.
Ati observat ca aveti un copil timid si vreti sa-l ajutati ? E foarte important ca in primul rand dumneavoastra ca parinti, sa-i spuneti, dar mai ales sa-i aratati copilului ca aveti incredere in el, ori de cate ori aveti prilejul. E necesar sa va implicati in acest exercitiu al dovedirii increderii in copil, chiar daca e dificil. Aceasta inseamna sa-l convingeti in diverse situatii (de exemplu cand ezita sa recite, desi stie foarte bine poezia) ca poate sa indeplineasca acel lucru, ca aveti incredere ca se va descurca. Spuneti-i mai degraba ceva de genul: "Stii, eu cred ca esti un copil bun si stiu ca poti sa faci acel lucru. Si chiar daca te balbai sau nu-ti aduci aminte, important este ca incerci si a doua oara ai sanse mai mari. Si chiar daca gresesti, nu inseamna ca esti un copil prost sau ca ne faci de ras. Toti gresim, si mari si mici. Daca n-am gresi, n-ar mai fi nevoie sa invatam."
Atentie la atitudinea pe care o aveti atunci cand copilul greseste! Nu folositi mesaje cu continut critic distructiv (care diminueaza increderea in sine a copilului) : "Nu, tu nu esti in stare sa...", "Iar ai gresit !", " Tu nu intelegi. Esti prea mic pentru asta.", "Nu te balbai", "Ai grija ce spui (faci). Vezi sa nu te faci de ras.", "Ai vazut copilul lui X ce cuminte si frumos se poarta. Toata lumea il lauda. Tu...".
Daca e un copil sensibil, criticile lovesc in stima de sine si se va simti vinovat, inferior celorlalti, va simti ca ceva nu e in regula cu el si astfel ii accentuati neincrederea in sine si timiditatea. Daca in diverse situatii sociale (la scoala, in vizita) nu indrazneste sa spuna ca nu a inteles ceva, ezita sa se adreseze celorlalti, in realitate copilul se teme ca va gresi, ca va fi judecat si ca aceasta judecata va avea urmari: critica, dezaprobare, respingere, pierderea dragostei si atentiei parintilor si a celor care-i servesc drept model. Cautati sa faceti copilul sa inteleaga ca a gresi e ceva firesc si e o cale spre progres, ca nu trebuie sa se simta vinovat daca greseste (revedeti ceea ce am scris anterior referitor la modul cum va adresati copilului). Ar fi bine ca sotul sa-i vorbeasca si el copilului si sa-i spuna acest lucru.
Apropiati-va de copil cu prietenie; incercati sa nu-l judecati sau sa-i criticati comportamentul, ci sa-i explicati, sa-l faceti sa inteleaga si sa-l asigurati de ajutorul dumneavoastra. Copilul trebuie sa simta ca il intelegeti. Ajutati-l sa se exprime si acordati-i la randul dumneavoastra incredere.
Fiti atenti insa ca modul dumneavoastra de a fi este un prim model pentru copil: Daca dumneavoastra ca parinti, sunteti nesiguri, neincrezatori in sine, ezitanti, timizi, cu dificultati de autocontrol, copilului ii va fi greu sa fie altfel.
Daca sunteti afectuosi, comunicativi si obisnuiti si discutati deschis cu copilul in diverse situatii, el va fi stimulat sa se deschida si sa aiba initiativa in comunicare.
Cum puteti sa il ajutati: Incurajati-l sa vorbeasca si sa-si exprime deschis parerea (fie ea buna sau rea) si sa puna intrebari cand nu intelege ceva.
Stimulati-l sa aiba initiative (in joc, comunicare etc.) si laudati-l cand acest lucru se intampla.
In diferite situatii sociale (exemplu: in vizita) prezentati-l altor persoane si incurajati-l sa puna intrebari. Lasati-l sa se descurce singur (nu vorbiti si nu salutati in locul lui). Incurajati-l sa vorbeasca mai intai cu persoane cunoscute (pentru ca are sentimentul de siguranta in prezenta persoanelor familiare) si apoi sa vorbeasca din proprie initiativa cu persoane straine.
Purtati discutii cu alte persoane in care implicati si copilul.
Nu il fortati sa se schimbe. El nu poate deveni peste noapte altfel. Increderea in sine o va castiga treptat si pe masura ce o dobandeste, va depasi in final timiditatea.
Nu exagerati, nu va ingrijorati si nu-i atrageti atentia copilului ca este timid. Pastrati-va calmul si increderea, daca vreti sa-l ajutati sa se schimbe. Laudati-l de fiecare data cand reuseste sa-si invinga timiditatea (de exemplu cand se adreseaza primul unei alte persoane sau vorbeste din proprie initiativa).
Implicati-va impreuna cu copilul in jocuri de rol, jocul "Teatrul de papusi" in care, folosind marionete, incurajati-l sa-si imagineze scenarii sau sa se transpuna in diverse roluri din povesti. Stimulati-l sa joace cat mai expresiv (autentic) diverse roluri: sa rada, sa planga, sa vorbeasca tare, sa tipe, sa se ingrijoreze etc., deci sa intre in pielea personajului. Acest lucru il va ajuta sa se exprime si sa-si depaseasca timiditatea. Puteti transpune in jocurile cu roluri mai ales situatii din viata de zi cu zi, acelea in care de obicei copilul se inhiba si are dificultati de afirmare (la gradinita, in vizita etc.). El va juca propriul rol, iar dumneavoastra pe cel al educatorului (de exemplu daca este la gradinita) sau a persoanei la care merge in vizita, apoi inversati rolurile astfel incat dumneavoastra sa jucati rolul copilului tacut, timid. Daca reusiti sa-i redati autentic comportamentul, marcat de timiditate, in aceste situatii, copilul se va "vedea" pe sine in ochii altora, se va observa si astfel va invata sa-si controleze mai bine emotiile. In final, puteti exersa tot in joc, exprimarea si manifestarea de dorit in astfel de situatii sociale.
Tot mai multi parinti se confrunta cu problema hiperactivitatii. Parintii unui baietel de 7 ani se plang ca fiul lor este ca "argintul viu":
"Este neastamparat, intr-o continua miscare. Nu sta linistit o clipa,nu e atent atunci cand i se explica ceva. Nu termina ceea ce a inceput. E imprastiat si uituc. Cand se intoarce de la scoala, aproape intotdeauna constatam ca a pierdut sau uitat ceva: creioane, carti, caiete, materiale didactice, temele pentru acasa. Nu-si face niciodata temele singur. Trebuie sa-l supraveghem si sa-l obligam sa-si faca temele, altfel ar merge a doua zi la scoala nepregatit. Suntem obositi si exasperati. Pur si simplu, ne este greu sa intelegem ce se intampla, cu atat mai mult cu cat copilul este inteligent si inventiv. Dar invatatoarea se plange ca nu este atent, vorbeste cu colegii in timpul orei, distragandu-le si lor atentia, nu are rabdare sa scrie, se plictiseste repede, sa grabeste sa raspunda la intrebari inainte ca ele sa fie formulate."
O alta mamica nedumerita (are un baiat de 10 ani) ne scrie: "Tot anul acesta scolar, ne-am chinuit unul pe altul: eu, obligandu-l sa stea in camera lui si sa-si faca temele, el exasperandu-ma cu joaca si neatentia. Din orice isi face o jucarie: daca nu are pe masa decat un creion, chiar si cu acesta isi face de lucru. De cate ori a promis ca isi face temele, ori a uitat, ori le-a facut de mantuiala. Inca din clasa I, a fost supravegheat sa-si faca temele. Este in clasa a treia. Ma gandesc cu groaza ce v-a face in clasa a cincea, cand va avea la fiecare materie cate un profesor, fiecare cu pretentiile lui... Acum, cand are doar cateva teme de scris, sta de la ora 17.00 pana la ora 21.00. Pana sa se apuce de teme, trebuie sa insist foarte mult, pentru ca gaseste tot felul de pretexte sa amane acest lucru. La matematica, desi are inclinatii, cum intalneste o problema mai dificila, nici nu o citeste bine, ca vine si spune ca nu stie sa o rezolve. Nu mai vorbesc de romana...Daca are vreo compunere, e clar ca vom sta pana tarziu, pentru ca el vrea sa scrie cat mai putin sau nu stie ce sa scrie, cu toate ca ii dau de fiecare data macar o idee. Datorita faptului ca situatia dureaza de mult timp, am inceput sa-mi pierd rabdarea.Nu reusesc sa-l mobilizez. Degeaba ii spun ca ar trebui sa dea mai multa importanta scolii, parca as vorbi cu... peretii."
Impresia generala a acestor manifestari comportamentale, este de neadaptare la solicitarile impuse de mediu: familie, scoala. Copilul este:
1. Neatent: se concentreaza cu dificultate si isi pierde deseori concentrerea in timp ce indeplineste o activitate (de exemplu, temele pentru acasa); nu persista in activitate, nu o finalizeaza, trecand cu usurinta de la o sarcina la alta;
2. Impulsiv: este nerabdator, intrerupand sau deranjandu-I pe ceilalti; este imprudent, actionand fara sa gandeasca ("din impuls"), expunandu-se unor situatii periculoase, fara a le constientiza riscul si consecintele (de exemplu, alearga in strada fara sa se asigure)
3. Hiperactiv: este nelinistit, agitat in miscari,se misca, alearga, vorbeste excesiv.
Asocierea tulburarilor de atentie, cu impulsivitatea si hiperactivitatea, caracterizeaza tulburarea de comportament denumita: hiperactivitate cu deficit de atentie.
Veti spune probabil ca este specific copiilor mici sa fie vioi, in continua miscare, neatenti, nerabdatori. Asta nu inseamna ca toti sunt etichetati ca fiind hiperactivi. Dar daca aceste manifestari sunt intense, frecvente si persistente, devenind problematice, ele sunt caracteristice copilului hiperactiv.
Cauzele acestei tulburari sunt de natura biologica (disfunctii ale sistemului nervos), dar manifestarea si evolutia ei este influentata de factorii de mediu (evenimentele de viata stresante, relatiile interpersonale). Tulburarea este mai frecventa la baieti si debuteaza inainte de 7 ani, familia sesizand simptomele evidente ale tulburarii.
Diagnosticul se precizeaza frecvent la varsta scolara, copilul fiind supus unei observatii atente in mediul familial si scolar. Manifestarile se mentin in copilarie. In perioada pubertatii intensitatea simptomelor se diminueaza, iar la varsta adulta, o treime dintre copii vor continua sa manifeste tulburarea.
Este dificil a da un prognostic favorabil evolutiei tulburarii, deoarece in timp pot apare diverse complicatii: tulburari de comportament (agresivitate,opozitionism, crize de furie), dificultati in plan social si scolar (esec, abandon scolar). Intensitatea simptomelor e variabila si antreneaza o deteriorare mai mult sau mai putin severa in viata familiala, scolara, profesionala (afectand si relationarea sociala).
Copilul hiperactiv "saboteaza" masurile educationale, fiind tentat sa nu respecte normele legale si sociale, regulile si instructiunile, mai ales daca nu este supravegheat. Nu e de mirare ca parintele este epuizat, furios, speriat, deznadajduit, coplesit. Tratarea tulburarii necesita o abordare multidisciplinara: parinti, profesori, medici pediatri, psihiatri(pentru diagnosticarea tulburarii), psihologi etc.
Neintelegand ce se intampla si avand convingerea ca au un "copil-belea" care se opune voit a fi disciplinat, multi parinti isi pierd rabdarea, devenind amenintatori, tensionati, excesiv de autoritari, dezamagiti, nervosi. Rezultatul este ca intra in conflict cu copilul, diminuandu-i si mai mult acestuia stima de sine. Sentimentul ca esti un copil-problema, detestat, respins, neacceptat, genereaza o traire de culpabilitate cronica ce se manifesta prin comportamente autodistructive. Un copil caruia i se cere prea mult (a fi la fel de rezonabil ca un adult, cel mai bun la invatatura, cel mai disciplinat), va avea tot timpul impresia ca nu este la inaltime. Daca mai are si frati "model", el va fi strivit de imaginea de "oaie neagra" a familiei. Relatia parinte-copil se deterioreaza.
Un copil hiperactiv are o problema speciala si este un copil cu nevoi speciale. Desi poate avea o inteligenta normala, performantele scolare vor fi in urma celor de aceeasi varsta si nivel intelectual, ele fiind inevitabil afectate de impulsivitatea, lipsa de concentrare (orice stimul vizual, auditiv, olfactiv ii distrage atentia) si hiperactivitatea lui.
Conform studiilor, copilul hiperactiv are dificultati de perceptie vizuala si auditiva (disfunctii in procesarea neurologica a stimulilor vizuali si auditivi), care alaturi de impulsivitate si deficitul de atentie justifica dificultatile legata de invatare, de insusirea cititului si scrisului (nu poate sa se concentreze si sa fie atent; desi vede literele si textul scris, are greutati in a citi si intelege informatiile).
Hiperactivul dezvolta deseori sentimente de inferioritate deoarece fiind un copil "ciudat", instabil, este invinovatit de parinti, profesori, colegi, prieteni ca provoaca haos si dezordine, este amenintat, iar apoi chiar confruntat cu retragerea afectiunii (respectului) lor. Ei nu-l inteleg si si depasiti fiind de situatie, il resping si il pedepsesc. Astfel, afectarea stimei de sine nu rezolva situatia, ci dimpotriva, o complica si mai tare.
Cum poate fi ajutat un copil hiperactiv? In procesul terapeutic, e nevoie sa fie implicati toti cei care relationeaza constant cu copilul: parinti, profesori, pediatru, psiholog, asistenti etc. Se impune un acord in privinta principiilor pedagogice si educationale vizate de cele doua medii: scoala si familie. De exemplu, in privinta disciplinei, daca exigenta cadrului didactic nu are echivalent in plan familial(poate mai permisiv si inconstant), fireste ca nu vor exista progrese. Ar fi de dorit sa existe o solicitare echilibrata a copilului in cele doua medii.
Ei, bine..., se intreaba parintii, ce putem face noi in aceasta situatie?
1. In disciplinarea copilului, regula de aur este... consecventa! Atitudinea parintilor trebuie sa fie constanta: daca azi si-a lasat hainele in dezordine sau s-a batut cu alti copii si il certati, nu il ignorati cand acest comportament se repeta! Va profita de inconsecventa dumneavoastra si va va manipula. Va fi mult mai greu apoi sa va exercitati controlul, daca a sesizat o slabiciune!
2. Cineva din familie (o persoana informata) sau un specialist ar trebui sa-i explice copilului situatia in care se afla (pe intelesul lui) , daca se intreaba de ce este altfel decat ceilalti si ce se intampla cu el.
3. Cearta nu inseamna bataie si este o ocazie pentru a-i explica pe intelesul lui, de ce nu agreati acel comportament! Feriti-va a critica si eticheta negativ copilul, lovind in stima lui de sine. Chiar daca furia dumneavoastra este intemeiata, ganditi-va ca nu-l ajutati procedand astfel: "Esti un neispravit (ratat, prost, vagabond etc). M-am saturat! Ma faci de ras! Cu tine nu se poate ajunge la nici o intelegere! De ce nu poti fi si tu ca X sau ca Y? Parintii lor se mandresc cu ei! Tu... imi faci viata un chin! Sa te duci de la casa mea! O faci intentionat ca sa-mi scoti peri albi in cap! Las' ca-ti arat eu tie!" sau: " Ti-am zis sa nu mai faci dezordine!", "Ti-am zis sa stai la masa fara sa te misti!". Critica pozitiva se refera la comportamentul lui nedorit si nu este un atac la persoana: "Te inteleg, stiu ca iti este greu, dar nu-mi place sa vad ca esti dezordonat. Ce am putea face cu caietele astea mazgalite si patate de cerneala? Sau cu creioanele imprastiate? Nu inteleg nimic din ce-ai scris! Tu, intelegi? Hai sa facem in asa fel, ca macar unul din noi sa priceapa ceva din ce ai scris acolo."
4. Fiti consecventi in a lauda copilul si a-l recompensa daca are cat de cat un comportament pozitiv! Ar fi o greseala sa ignorati comportamentele de dorit, pentru ca pierdeti sansa de a-l consolida. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile laudative ale parintelui, devine o motivatie pentru repetarea acelui comportament. Are nevoie sa fie sustinut si sprijinit! Daca astazi nu si-a uitat caietul de teme la scoala, asa cum facea de obicei, recunoasteti ca este o schimbare in bine si laudati-l!
5. Pentru ca este imprastiat si atentia ii poate fi distrasa cu usurinta, obisnuiti-l sa respecte un program zilnic! Vreti sa-l disciplinati, sa-l determinati sa-si insuseasca un anumit ritm si in final sa se organizeze cat de cat singur. Desi va fi dificil si va sabota incercarile dumneavoastra, nu disperati si perseverati in a-I cere sa respecte orele de trezire-culcare, invatat, joaca, masa.
6. Stabiliti obiective reale! Copilul hiperactiv are probleme si nevoi speciale, dar aste nu inseamna ca trebuie sa fiti indulgenti cu el! Invatati-l sa-si asume responsabilitati (sarcini), dar acestea trebuie ajustate in limitele posibilitatilor lui reale! Ar fi absurd sa-i cereti sa exceleze la invatatura, cand el are probleme mari de concentrare si dificultati severe cu scris- cititul (datorate unor disfunctii neurologice). Sa fim rezonabili! Aceste asteptari sunt nerealiste!
7. Alcatuiti un program al activitatilor pe care vreti sa le faceti impreuna cu copilul! El are nevoie de sprijinul dumneavoastra! Insa nu faceti mai multe lucruri deodata, ci concentrati-va pe unul singur, pe un singur aspect. Trebuie sa i se spuna ce sa faca, sa i se repete de multe ori ce sa faca. Instructiunile trebuie sa fie clare si precise. De exemplu, un obiectiv pe termen lung este insusirea (de catre copil) deprinderii de a fi ordonat. Unul din obiectivele pe termen scurt poate fi: incurajarea comportamentului de aranjare a hainelor lui in dulap. Daca este dezordonat si isi lasa hainele prin toata casa, vreti sa-l invatati sa le stranga si sa le puna in dulap Ar fi nerealist sa-i cereti la inceput sa le si aranjeze.Va fi un pas ulterior. Asa ca, demonstrati-i practic copilului ce trebuie sa faca! Dati-i instructiuni clare si scurte!
Primul pas, ar fi ca el sa va urmareasca (sa fie cat de cat atant la ce faceti: cum strangeti hainele si cum le aranjati in dulap).
Al doilea pas: sa-si stranga hainele si sa le puna in dulap cu ajutorul dumneavoastra.
Al treilea pas: sa-si stranga hainele si sa le aranjeze in dulap fara ajutorul dvs. (dar cu supraveghere).
Ultimul pas, ar fi : sa le aranjeze fara ajutor (mai intai un articol de imbracaminte, apoi doua etc.). E un exemplu de sarcina care trebuie fragmentata, demonstrata practic si repetata (pe pasi), pana cand copilul si-o insuseste. E un inceput in a-i forma deprinderea de a fi ordonat. Nu uitati sa-i incurajati si sa-l laudati in orice incercare a sa! Chiar daca rezultatul e departe de perfectiune, important este ca s-a straduit! Apoi vreti sa-l deprindeti sa nu-si mai uite cate ceva(din rechizite de exemplu) acasa. Pantru aceasta, il veti insista si il veti incuraja in mod repetat sa verifice dimineata si seara daca are tot ce ii trebuie in ghiozdan. Puteti imagina un joc care sa-i starneasca interesul: jocul " Ghiceste ce lipseste!" si apoi il veti lauda si incuraja de fiecare data cand are un mic progres.
8. E nevoie de timp pentru formarea deprinderilor! Vreti, de exemplu, sa-l obisnuiti sa stea linistit la masa o perioada mai mare de timp! Schimbarile se vor lasa asteptate si va vor pune rabdarea la incercare! Pana sa apara o schimbare, s-ar putea sa treaca mai mult timp! E nevoie sa invatati sa acceptati limitele copilului!
9. Ajutati-l sa se concentreze! Atat de usor poate fi distrasa atentia de sunete, zgomote, obiectele din jur. Camera de lucru a copilului ar trebui sa fie simpla, zugravita in alb, fara o aglomerare de stimuli vizuali ( fara lucruri inutile si fara culori tari). Culorile decoratiunilor sa fie neutre. Invatati-l sa se concentreze asupra unei singure activitati: el nu poate sa picteze in timp ce din camera alaturata se aude radioul (stimul auditiv ce ii distrage atentia), sau daca pe masa de lucru sunt multe lucruri inutile(stimuli vizuali suplimentari ce ii distrag atentia). Pe masa ar trebui sa fie numai materialele de care are nevoie pentru o singura activitate (aceea de a picta), adica: acuarelele, foaia si pensula.
10. Anumite sporturi ar trebui practicate constant de catre copilul hiperactiv cu deficit de atetie (innotul, artele martiale), deoarece au ca rezultat: cresterea capacitatea de concentrare a atentiei; determina un mai bun control al miscarilor; au efect relaxant; ridica nivelul stimei de sine, atat de fragila la acest copil.
Nu va grabiti sa va diagnosticati singuri copilul!!! Este important ca aceasta tulburare (daca exista) sa fie diagnosticata cu acuratete si apoi sa se stabileasca modalitatile si strategiile de interventie terapeutica.
Imaginea copiilor despre parinti
Pentru cei mici (2-3 ani) parintii intruchipeaza fapturi extraordinare, dotate cu puteri magice si nelimitate. Micutul nu are inca dezvoltata capacitatea de a percepe realitatea obiectiva. El nu poate decat sa-si creada parintii infailibili pentru ca astfel sa se simta in siguranta langa ei. Aceasta iluzie a perfectiunii propriilor parinti ii permite sa se bazeze pe ei pentru a creste si a se dezvolta. Crescand, devine mai autonom, are din ce in ce mai putin nevoie de imaginea lor fara cusur, apare deziluzia si intra intr-o faza de opozitie. Pe la 12-13 ani incepe sa caute alte "imagini". Ce se intimpla de fapt?
Spre 2 - 3 ani, capacitatile sale de a actiona asupra mediului sau inconjurator se dezvolta. El cauta sa scoata in evidenta autonomia si incepe sa-si afirme personalitatea . Si intra in conflict inevitabil cu regulile, interdictiile si mustrarile parintilor!
In urma ciocnirii de "Nu"-ul parintesc, "Trebuie sa...", "De ce ai facut asta?", resimte ostilitate nuantata de neliniste si de un sentiment de vinovatie. Copilul isi admira parintii, de care de altfel are atata nevoie. Si cum sa intre in conflict cu ei? Aceasta ar implica anumite riscuri - "Nemultumitului i se ia darul!"- si temerea lui este ca risca sa piarda dragostea si protectia lor!
Cum sa le poarte pica fara sa se simta vinovat cand el este atat de convins ca ei au oricum dreptate? Chiar daca este pedepsit, copilul gaseste ca este normal sa fie asa. El este convins ca mama sau tata au dreptate sa il pedepseasca, caci se simte nedemn de a fi iubit de ei.
Incepand de la 3 ani si jumatate - 4 ani perceptia figurii parentale se modifica. Luand la cunostinta ca este baiat sau fetita, copilul isi da treptat seama ca tatal sau este un barbat, mama sa este o femeie, iar ceea ce se petrece intre ei este un lucru extrem de important din care el este exclus.
Atras de parintele de sex opus, el nu poate sa se abtina a-l considera pe calalalt ca pe un rival si sa resimta impotriva lui o ostilitate din ce in ce mai intensa (faimosul complex Oedip). In aceasta perioada de viata, conform teoriei freudiene, baietii si fetitele investesc falusul cu simbolul fortei. Ei atribuie parintilor de acelasi sex o influenta malefica fata de acest pretios simbol. Fetita crede ca ea este mutilata sexual si reproseaza acest lucru mamei ei, baiatul in rivalitate cu tatal se teme inconstient ca tatal il va pedepsi extirpandu-i penisul. Complexul Oedip este un fenomen inconstient.
In final, fiecare accepta sa renunte a lua locul celui pe care il invidiaza (fetita renunta la dorinta inconstienta de a fi sotia tatalui sau, iar baietelul de a fi sotul mamei sale). Dar, gratie pozitiei lor atotputernice, parintii vor reusi sa-l faca pe copilul lor sa admita o interdictie fundamentala: aceea a incestului. Copilul accepta aceasta lege a firii, ea neputand fi pusa in discutie.
Spre 5 ani si jumatate, copilul isi concentreza toata energia sa spre indeplinirea unei dorinte: aceea de a creste. De vreme ce el nu mai cauta sa elimine parintele sau de acelasi sex, mai bine, isi spune el, este sa se asemene lui. Micul baiat se ataseaza asadar pentru a deveni un barbat "ca taticul" si mica fetita o femeie "ca mamica". Identificandu-se din ce in ce mai mult cu parintele sau de acelasi sex, el isi creeaza propria sa identitate sexuala. Putin constient de imperfectiunile parentale, el idealizeaza inca o data modelul sau, veritabila figura de referinta. " Imitandu-l, isi spune el, eu voi deveni la randul meu un adult perfect".
Apropiindu-se de 7 ani, incepe declinul acestei admiratii parentale. In mijlocul conflictelor (mai cu seama cel al lui Oedip-prin care trece), baietelul si fetita, se modeleaza psihic. Copilul iese intarit de o constiinta morala care ii permite din ce in ce mai mult sa discearna binele de rau.
El intra atunci in asa-zisa perioada de latenta, in care impulsurile sexuale sunt respinse, prioritara devenind dorinta de instruire. Daca, la inceput, el se preocupa de scoala mai cu seama pentru a face placere tatalui sau mamei, treptat descopera (cu ajutorul lor) dorinta si satisfactia de a-si investi energia in studiu si cunoastere. El incepe sa actioneze pentru sine insusi. Si are din ce in ce mai frecvent ocazia de a-si compara parintii sai, raportandu-se la ceilalti. El observa ca parintii nu sunt fara seaman si ca ai sai nu sunt intotdeauna asa extraordinari asa cum credea el. Incep sa se relativizeze credintele sale in atot-puternicia parentala! Dezamagirea se contureaza.
De la 12 la 13 ani, el cauta de altfel la ceilalti modele cu care sa se identifice. Spre 12-13 ani, varsta la care corpul incepe sa se modifice si cu el si convingerile, puberul se desparte de statutul sau de copil si se indeparteaza de parintii sai. El are mai putin nevoie de ei pentru e se simti in siguranta. Si vrea sa testeze noile sale posibilitati. Ajungand la o oarecare maturitate intelectuala, este pus in situatia de a se indoi de ceea ce credea. Nu, adultii nu sunt perfecti, catusi de putin. Cum de nu si-a dat seama? El remarca acum greselile si lacunele lor. Si se simte deceptionat, dar in acelasi timp eliberat de influenta parentala. Odata cu deziluzia, se instaleaza perioada de criza.
Admirand si temandu-se din ce in ce mai putin de parintii sai, tanarul se revolta impotriva autoritatii lor. El nu mai vrea sa fie un obiect la discretia unei autoritati pe care el o contesta. In conflictele care ii opun intre ei, el merge adesea pana la a-i ignora. De acum inainte, el refuza sa se asemene lor - spune el. Si cauta de altfel modele cu mai mult prestigiu, destul de diferite de cel al parintilor, pentru a gasi in ele iluzia imaginii ideale. El are inca atata nevoie de modele cu care sa se identifice! Insa atunci cand va gasi adevarata sa personalitate, va parasi cautarea acestor figuri mitice.
In evolutia credintelor copilaresti, tatal si mama joaca un rol deloc neglijabil. Cine mai bine decat ei pot sa-l ajute sa risipeasca treptat imaginea atotputerniciei lor? Cu toate acestea, multi dintre parinti, fara a-si da intotdeauna seama, actioneaza in sens contrariu, sustinandu-si imaginea idealizata. A te vedea in ochii copilului tau ca o fiinta aproape perfecta, procura o mare satisfactie si o intarire a stimei de sine. Pozitia, este adevarat, este mai degraba gratifianta!
Parintii cred uneori in mod eronat ca ei nu raman personaje atotputernice in ochii copiilor lor daca isi recunosc, de exemplu neputinta de a face fata unei probleme.Temerea este ca micutul nu de va mai simti in siguranta langa ei. Dar intretinerea acestor iluzii ii fac mai mult rau copilului.
Mult mai de dorit este, ca parinte, sa-l pregatesti sa se detaseze de imagine ta idealizata si sa il insotesti in aceasta eliberare. Relatiile de putere trebuie sa fie remaniate pe masura ce copilul creste. Adultii trebuie sa accepte ca sunt mai putin indispensabili.
Este necesar sa accepti nevoia copilului tau de independenta, permitandu-i sa creasca. Altfel el nu se poate maturiza. Daca nu "demoleaza" imaginea de "dumnezei atotputernici" a parintilor, copilul va ramane in identificare, incapatanandu-se sa copieze pe tatal sau sau mama sa in loc sa faca tot posibilul pentru a deveni... el insusi.
Frica este o emotie negativa, dar este o emotie fireasca, omeneasca si este utila in doze potrivite. Bineinteles, ma refer la frica exagerata ce da nastere unor comportamente la fel de exagerate. Daca frica de intuneric este cauza pentru care copilul dumneavoastra nu poate dormi singur, haideti sa cautam impreuna remediul ei.
Care este cauza ei ? Ca orice forma de emotie, frica depinde de un limbaj interior (gindurile noastre neauzite de altii, exprimate in cuvinte si imagini).
Frica de intuneric apare frecvent in jurul varstei de 5-6 ani si ea creste in intensitate in cazul in care copilul vizioneaza emisiuni, filme, materiale cu imagini violente, de groaza. Imaginatia copilului este stimulata de emotiile sale: frica il determina sa vada monstri fiorosi in orice umbra. Daca ii este frica de intuneric, este pentru ca "vede" cu ochii mintii, imediat dupa ce se stinge lumina, monstri in intneric, forme ciudate, jocuri de umbre care il infricoseaza si mai tare.
Cum poate fi invinsa aceasta frica? "Nu fugi, infrunta-ti frica"
Alaturi de copil, demonstrati-i ca poate sa-si infrunte frica, privind in acel intuneric. Astfel se convinge ca nu este adevarat ce credea, incepand sa-si controleze frica.
"Priveste in intuneric! Spune-mi ce vezi?". Observa-l cu atentie! Dupa cateva zeci de secunde intreaba-l : "Intunericul mai este atat de negru? Este un loc mai putin intunecat? Unde? Vezi stelute in intuneric?
Treptat, treptat, frica diminueaza si copilul reuseste sa-si controleze aceasta temere.
Ajutati copilul sa-si foloseasca imagiantia in sens pozitiv. Daca imaginatia naste personaje negative (monstri), de ce nu ar naste si personaje pozitive (zane, spiridusi salvatori) ?
Lumea povestilor, cu personajele si intamplarile ei fantastice da copilului libertatea de a infrunta frica in imaginar, rezultatul fiind diminuarea si controlul ei.
Ajutati-l sa-si imagineze ca se afla in fata unui televizor. Il deschide si urmareste ce se intampla pe ecran. Acolo, vede un copil sezand intr-o camera aflata complet in intuneric. Si lui ii este frica. Ii bate inima si tremura. Asteapta ajutorul cuiva. Si tot asteptand, iata intra o zana buna frumoasa, care straluceste ca soarele si raspandeste lumina in intreaga incapere. Ea se apropie de copil, il mangaie si spune o poveste si copilul adoarme...
Zana in acest scenariu poate fi inlocuita cu eroul preferat al copilului, un personaj pozitiv caruia nu-i este frica de nimic (exemplu : Hercule).
Balbaiala este o tulburare a vorbirii si afecteaza cursivitatea ei. Copilul balbait este marcat de neputinta sa de a comunica, fapt ce-i afecteaza intreaga personalitate: se izoleaza, ajungand pana la a refuza sa vorbeasca, se teme sa vorbeasca si daca o face, se exprima incomplet.
Cauzele aparitiei balbaielii sunt diverse: intarzieri in dezvoltarea fizica si psihica (copilul este vulnerabil fizic si emotional), tulburari endocrine, dar factorii de natura psihosociala au cea mai mare pondere in declansarea si mentinerea balbaielii:
Climatul familial tensional si conflictual este sursa de temeri, nelinisti si nesiguranta pentru copilul care se afla in perioada de insusire a vorbirii.
Socurile emotionale, evenimentele traumatice pot declansa balbaiala intr-o forma severa.
Greselile educative (atitudinile pedgogice gresite ale parintilor si educatorilor).
Cand copilul invata sa vorbeasca in propozitii, sunt absolut normale pauzele in vorbire, ezitarile, repetitiile de silabe. Nu faceti greseala de a-l critica si a-i atrage atentia sa nu se balbaie, pentru ca ii transmiteti nesiguranta ca nu va reusi sa vorbeasca fara sa se balbaie, ceea ce se poate intampla. Vorbiti copilului cu mult calm, nu va grabiti si exprimati clar silabele.
E posibil sa apara balbaiala cand se produce o schimbare: (intrarea intr-o colectivitate - gradinita,scoala) si copilul este nevoit sa se adapteze la ea. Un copil a carui sensibilitate nu este inteleasa si este interpretata gresit de educator (care adopta o atitudine pedagogica severa), poate declansa balbaiala. Un bun pedagog va actiona cu mult tact si rabdare, astfel incat sa nu-l puna in situatii penibile pe copil in cadrul grupului, fapt ce i-ar accentua tulburarea.
Factorii psihosociali pot determina agravarea balbaielii. Studiile arata ca mamele hiper anxioase transmit nesiguranta copilului lor, "contaminandu-l" cu anxietate, fapt ce poate afecta echilibrul necesar in coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator si aparitia unei dificultati de vorbire.
Momentul constientizarii defectului de vorbire este decisiv in agravarea balbaielii.Observatiile celor din jur, mai ales ale adultilor referitoare la tulburare, ii pot provoca multa suferinta copilului, acesta resimtind jena, mahnire, frica.Cu cat aceste trairi negative sunt mai intense, cu atat au un rol dezorganizator, mentinand si agravand balbaiala.
Pe masura ce tulburarea devine o problema pentru copil si este constientizata, stima de sine scade, copilul se simte inferior, frustrat, neincrezator in fortele proprii si se izoleaza social. Aceste caracteristici nevrotice sunt influentate de gradul in care copilul acorda credibilitate opiniilor personale.
In functie de factorii etiologici ai balbaielii se opteaza pentru tratamentul psihoterapeutic-logopedic sau farmacologic.
In prima copilarie, repertoriul emotional al copilului se imbogateste si se nuanteaza. Dupa 2 ani, copilul devine instabil afectiv.
Gelozia este o traire emotionala normala si apare intre 1 an si 6 luni si 4 ani (spre 4 ani, apare gelozia latenta din cadrul complexului Oedip). Pentru copil este absolut necesar sa simta si sa manifeste gelozie.
Cand apare gelozia ? In ce contexte ? La 1 an si 6 luni copilul isi acapareaza total mama,
se dezvolta atasamentul fata de ea.
Apare astfel gelozia fata de o a treia persoana-intrus ce intervine in relatia de afectiune mama-copil. Gelozia se manifesta in conditiile in care mama acorda atentie altui copil sau daca lui nu-i acorda suficienta atentie.
E firesc ca micutul sa aiba reactii de gelozie cand urmeaza sa vina pe lume un fratior. Copilul vede ca in centrul atentiei paintilor este un alt copil si deseori exprima aceasta suferinta intr-un mod inadecvat si enervant pentru adult : vrea tot timpul in brate, arunca si loveste lucrurile celui mic, tipa si plange din orice, musca, nu vrea sa manance decat lactate, incepe sa faca din nou pipi in pat.
De ce apar toate aceste conduite regresive ? Copilul se simte neglijat. Incearca astfel sa atraga atentia parintilor asupra lui, imitandu-l pe cel mic (bebelusul) si regresand in dezvoltarea sa personala, pentru a nu pierde atentia parintilor. Prin aceste comportamente, copilul arata ca sufera si daca nu reuseste sa se faca inteles, urla, tipa, protesteaza, devine anxios (pentru ca se teme, imaginar, ca pierde dragostea parintilor). De multe ori parintii raspund asemenea, lasandu-se prinsi in acest cerc vicios. Copilul se simte lipsit de valoare si nedreptatit, din moment ce parintii admira acum pe altcineva si acest sentiment al lipsei de valoare, nejustificat de altfel de realitate, ii starneste gelozia.
Parintii pot eticheta gresit aceste reactii, aparent de neinteles, ca "rasfat", dar cheia iesirii din aceste situatii este intelegerea a ceea ce se intampla. Situatia se poate agrava, daca parintii nu intuiesc si nu reflecteaza asupra cauzei acestor reactii inadecvate si mai ales daca nu discuta cu copilul aceste probleme.
Spre 4 ani, incepe perioada oedipiana, ce implica gelozia latenta
fata de mama (la fetita) si fata de tata (la baieti).
Complexul Oedip este un fenomen inconstient. Copilul manifesta iubire exclusiva si posesiva fata de parintele de sex opus si vede in parintele de acelasi sex un rival pe care doreste sa-l inlature, nutrind fata de el gelozia.
De exemplu, fetita intra intr-o lupta emotionala cu mama, manifestand o gelozie latenta si atitudini aparent de neinteles. Incearca sa acapareze toata dragostea si atentia tatalui, se comporta fata de tatal ei ca o indragostita tandra, cocheta, seducatoare.
Baiatul isi iubeste posesiv mama si rivalizeaza cu tatal. Cunoasteti desigur situatii in care o fetita (sau un baiat) va spune ca se va casatori cu tatal (mama) cand va creste mare. Normalitatea dezvoltarii afective implica rezolvarea complexului Oedip pana la 7-8-9 ani : copilul se va identifica cu parintele (rival initial) si accepta apartenenta de sex, insusindu-si comportamentele si atitudinile adecvate (fetita se identifica cu mama, iar baiatul cu tatal) si isi pastreaza dragostea fata de parintele de sex opus.
Jocul copiilor ar trebui sa fie incitant. Copii au nevoie sa viseze, sa impleteasca lumea realului cu cea a fantasticului, pentru ca mai tarziu sa se adapteze mai bine realitatii. Jocul lor emana o energie neobisnuita. Nu-ti poti stapani uimirea si incantarea cand esti in mijlocul unor copii ce traiesc bucuria jocului. Ei redescopera de fiecare data placerea de a se juca. Priviti cu cata pasiune inventeaza felul in care se joaca si dispun de obiectele din jurul lor.
Bucuria jocului nu depinde de cat costa jucariile ci de imaginatia si aptitudinile copilului si de modul cum este "invatat" sa se joace.
Sa luam de exemplu ca punct de referinta in acest articol, jocul copilului intre 3 si 6 ani (perioada prescolara). Cu o foarfeca si o bucata de material, copilul intra in rolul de "creator de moda". Un simplu bat poate fi bagheta unui dirijor, "Mos Nicolae", matura vrajitoarei sau toiagul unui personaj din poveste! Atatia parinti spun cu nedumerire in glas: "Nu inteleg! Am dat atatia bani pe acea jucarie si acum nu-l mai intereseaza." Ce se intampla? De cele mai multe ori, copilul isi pierde repede interesul pentru o jucarie daca nu il face sa "viseze", nu-i incita imaginatia si nu-i solicita aptitudinile. S-ar putea spune ca pentru copilul prescolar, cu cat un obiect este mai simplu, cu atat are mai multe functiuni si poate deveni un "pasaport" spre lumea imaginarului. Jucariile complexe, sofisticate, sunt in scurt timp abandonate pentru ca indeplinesc numai o functiune sau pentru ca ele nu sunt adecvate varstei copilului. Nu cadeti deci in capcana de a cumpara jucarii multe si complicate, care sa fie apoi uitate intr-un colt, stricate si aruncate! Oricum, la aceasta varsta, bucatile din jucariile stricate le incita mai mult imaginatia micutilor, decat o jucarie nou-nouta. Jucariile elaborate, gata confectionate, nu-l fac pe copil sa viseze, dar stricate si facute bucati, ii starnesc interesul!
Ii atrag jocurile de miscare (cu mingea, cu cercul, cu zmeul etc), de asamblare (puzzle simplu, incastre), de constructie (cu cuburi, pamant sau alte materiale), jocurile cu roluri din povesti sau din viata reala (joaca ei insisi sau folosesc papusi).
Ar fi bine ca parintii sa incurajeze si sa-i ajute pe copii sa-si creeze jucariile si jocul. Nu le oferiti totul de-a gata!
Cate si mai cate... Bucati de lemn de diverse forme si culori (din care sa construiasca piramide, palate, ziduri, turnuri), acuarele, creioane colorate, hartie, foarfece, recipiente din plastic (cesti, galetuse, vase), unelte (exemplu, ciocanele), instrumente de gradinarit ( lopatica, stropitoare), papusi si mingi moi, plastilina, nisip, apa etc. E minunat sa te joci cu aceste lucruri simple! (Atentie sa nu reprezinte un potential pericol pentru copilul dumneavoastra - tineti seama de varsta si capacitatea lui de a intelege ce nu trebuie sa faca cu obiectul respectiv).
Baietii sunt atrasi de unelte in miniatura, cu care sa construiasca. Iata-i constructori! Fetitele sunt atrase de papusi, haine si mobila pentru papusi. Baietii sunt mai dotati pentru jocuri ce includ orientarea spatiala, iar fetitele pentru cele ce implica exprimarea verbala (jocul cu roluri).
Ii place sa cante si sa danseze. Iata-l costumat in hainele adultului si imitand comportamentul lui. Iat-o pe fetita - "Alba ca Zapada", "Scufita Rosie", iar pe baiat - "Fat Frumos", "Hercule"... Lumea posibilului, a fantasticului, "Tara Minunilor" impregneaza jocul copilului. Imaginatia debordanta inunda viata reala, ajutand copilul sa se adapteze mai bine la solicitari.
Jocul e un bun prilej de asimilare a experientei de viata, de imitare a atitudinilor si comportamentelor adultilor, de implicare emotionala activa (in joc, copilul exprima diverse trairi: bucuria, tristetea, afectiunea, gelozia etc; el le intelege treptat si devine constient de ele).
Totodata jocul are si un caracter educativ: imitand si identificandu-se cu personajele pozitive din povesti, ei devin sensibili la valori ca: adevar, bine, frumos, dreptate si la formarea unor trasaturi caracteriale: bunatate, rabdare, harnicie, curaj, perseverenta etc. Jocul devine astfel un instrument si un mijloc in dezvoltarea emotionala, cognitiva si sociala.
Iata cateva modalitati:
Invatati copilul sa va imite. Imitarea este cheia in dezvoltarea abilitatilor pentru joc. Copiii invata sa vorbeasca, ascultand pe altii. Legarea unui siret este invatata cand unui copil i se arata cum se face. Jocul nu este diferit. E important sa va implicati cu copilul in acele jocuri care-l atrag si in care sa poata folosi imitarea. Sa spunem, jocul: "pregatirea mesei". Dati-i un sortulet, un castron sau o lingura si implicati-l in aceasta activitate, cerandu-i sa va ajute. Astfel, stimulati formarea unor comportamente de dezvoltare a autonomiei personale. Copilul prefera sa se joace imitandu-si parintele. Daca tatal copilului este medic, va dori sa-l imite. Cu o trusa medicala si un halat alb, copilul isi va imita parintele.
Invatati copilul se joace. Copiii au nevoie sa fie indrumati in timpul jocului.Ar fi bine ca parintii sa se implice in activitatile lor, sa le ofere un model pe care sa-l urmeze in timpul jocului (sa-i invete regulile sofisticate de joc).
Fiti creativi! Un parinte creativ il poate invata pe copil lucruri incredibile. Copiii nu inteleg intotdeauna solicitarile adultului, desi se straduiesc sa le indeplineasca. Aici intra in joc creativitatea parintelui! De exemplu, incaltatul pantofilor poate fi enervant! Dar parintele creativ gaseste repede solutia salvatoare: un joc amuzant ce il elibereaza pe copil de stres. Asezati de exemplu cate o fata zambitoare pe fata interioara a fiecarui pantof si spuneti copilului ca atunci cand fetele zambesc una la alta, atunci pantofii se potrivesc! Cand vreti sa va ajute la treburile casei, desenati o fata zambitoare cu o gura lacoma pe o soseta alba. Pusa pe mana, manusa-papusa va manca praful din incaperi. Jocul acesta va fi amuzant pentru el si se va mandri ca este ajutorul mamei. Zgarieturile, vanataile il nelinistesc pe copil. O cutie cu crema de galbenele o puteti decora cu desene amuzante si puteti scrie pe ea: "Crema de alinat durerea". Cu siguranta asta se a intampla daca o va folosi.
Fiti flexibili! Acordati copilului independenta in joc si in explorarea mediului, o data ce si-a insusit regulile de baza. Nu-i impuneti ce sa faca sau cum sa se joace. Nu-l fortati sa se joace cu castronele daca vrea sa se joace cu papusile. Nu incercati sa controlati rigid jocul copilului. Ii veti rapi bucuria si interesul pentru joc si ii incurajati dependenta. Puteti insa sa-i sugerati anumite jocuri: "la gradinita", "la masa", "spalatul hainelor", "parada modei"etc.
Fascinatia jocului da famec copilariei. Dati-le voie copiilor sa fie copii. Incurajati-i sa-si dezvolte ideile proprii cu privire la joc. Astfel vor descoperi lumea si se vor adapta la ea. Se descopera pe sine si se vor modela continuu, dezvoltandu-si spiritul individual.
In fond, ce este copilaria? Distractie, explorare, educatie si joc!
Scolarul mic are o personalitate in evolutie. Adaptarea sa scolara rezulta din felul in care se ajusteaza caracteristicile si trasaturile sale de personalitate la exigentele scolare din ce in ce mai mari. Pregatirea pentru o integrare scolara reusita, incepe inca din familie, apoi continua in gradinita (perioada ce premerge celei scolare). Intrat in scoala, copilul este solicitat intens intelectual, invatarea devenind tipul fundamental de activitate. El dobandeste o mai mare stabilitate si un echilibru al vietii afective.
Atitudinea fata de scoala, felul relationarii cu ceilalti, depind de "experienta de viata" acumulata in familie. Daca parintii reusesc sa mentina in familie o atmosfera calda, securizanta si isi manifesta autoritatea intr-un mod echilibrat, acest fapt va avea rezonante pozitive in adaptarea propriu-zisa (copilul are o stima de sine inalta, e increzator in sine, responsabil).
Copilul are nevoie de o ambianta calda, dar si de supunere, de reguli carora sa se conformeze, stabilite in acord cu parintii. "Cumpatarea e masura tuturor lucrurilor", o dozare optima a caldurii afective si autoritatii parintesti fiind premisele unei bune adaptari a copilului. Invers, excesele in exercitarea autoritatii (un control excesiv sau insuficient), determina dificultati in adaptarea copilului.
Un parinte prea exigent, excesiv de autoritar, ii mareste acestuia dependenta de el. Copilul nu se mai simte liber, este mai putin prietenos si spontan, va avea mari dificultati de maturizare.
La cealalta extrema, copiii ai caror parinti exercita un control insuficient asupra lor, fiind astfel fortati sa fie prematur autonomi, sunt dezordonati, mediocri, inadaptati la cerintele scolare.
Ce se intampla daca atmosfera din familie este ostila? Parintele ostil si autoritar, creeaza copilului o supunere fortata, pasiv-agresiva. Copilul traieste in tensiune si se simte respins, nefericit, inferior si va dezvolta teama de adulti, suspiciunea in legatura cu motivele si comportamentele altora, va avea tendinta sa se autopedepseasca si sa aiba dificultati de relationare.
Parintele ostil si cu control insuficient asupra copilului (genul de parinte ce spune frecvent "l-am scapat din mana"), incurajeaza la acesta din urma impulsivitatea si conduitele dezordonate (cazul familiilor delicventilor juvenili).
Relatiile din familie (dintre parinti si copii si dintre parinti) au consecinte in privinta formarii personalitatii copilului. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Traind repetat si intens in aceste tensiuni, trebuinta de securitate a copilului nu este satisfacuta, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic, fapt ce ii afecteaza evolutia sa scolara. Suferinta morala a copilului se reflecta in conduita scolara, determinand apatie, dezinteres fata de invatatura, chiar respingere fata de scoala sau ostilitate. Si chiar daca parintii nu divorteaza, ambianta tensionata si nesigura are consecinte negative asupra performantelor scolare. Climatul afectiv joaca un rol considerabil pentru elevii emotivi, tulburarile afective asociindu-se cu dificultati de adaptare.
Ambianta familiala este hotaratoare pentru modul in care copilul isi fundamenteaza conceptia generala despre lume si viata si pentru formarea personalitatii sale. Modul de a fi al parintilor, felul lor de a gandi, de a-si exprima trairile, va servi drept prim model pentru copil. Daca parintii sunt capabili sa-si pastreze calmul si increderea in situatii problematice, si copilul va fi capabil de autocontrol. Parintele comunicativ, afectuos, deschis il va stimula pe copil sa se deschida si sa comunice la randul sau. Atatia parinti se plang ca proprii copii nu comunica cu ei, ca au rezerve si retineri. De cele mai multe ori, realitatea este ca nu i-au invatat sa comunice, avand ei insisi destule dificultati, rezerve si inhibitii in comunicare.
Pentru parintii ce isi critica distructiv copiii in mod repetat si ii devalorizeaza, riscul este acela ca acestia din urma sa acorde credibilitate criticilor si sa le asimileze. De exemplu, copilul poate gandi: "Daca tata zice ca sunt prost, inseamna ca asa este". Copilul sufera si fiecare critica, fiecare esec ii intareste convingerea ca ceva nu este in regula cu el, ca este inferior celorlalti. Nu e de mirare ca astfel devine nesigur si se subapreciaza, iar comportamentul lui este un raspuns al propriilor convingeri deformate: se comporta ca un "prost", convins fiind ca asa este.
Aprobarea si valorizarea parintilor sunt pentru copil confirmari ale propriei valori si in functie de acestea, copilul se va aprecia sau subaprecia.
In concluzie, constelatia familiala prin reteaua ei de relatii si sistemul de valori, influenteaza adaptarea scolara, ca atare fiti foarte atenti cum va purtati cu copilul/copii dumneavoastra pentru ca, de fapt, le determinati evolutia in viata.
In articolele care vor urma vom da exemple practice despre modul in care trebuie abordate situatiile problema.
Vi s-a intamplat desigur sa vreti sa adormiti, poate chiar obosit fiind, si sa nu puteti. Petreceti fara sa vreti multe nopti albe si multe dimineti va surprind obositi si apatici? A devenit insomnia pentru dumneavoastra o problema? Probabil ca da, daca acest lucru se intampla frecvent.
E vital sa dormim. De aceea lipsa somnului sau insuficienta lui o perioada de timp ne epuizeaza energetic si ne afecteaza gandirea, registrul emotional si comportamentul : suntem confuzi, neatenti, nervosi, nerabdatori, ineficienti. Insuficienta somnului (ca si excesul de somn) este nociva. Desigur, nevoia de somn a fiecaruia dintre noi este diferita.
Va plangeti de insomnie? Exista o multime de cauze ale insomniei, cel mai des invocati fiind factorii psihologici. Nu staruiesc acum asupra lor, ci asupra unor alternative de combatere a insomnoei.
1. "Igiena somnului".
Avem o multime de deprinderi gresite care favorizeaza aparitia insomniei. Unde dormim? In dormitor. Deci, dormitorul este o incapere a carei destinatie este clara si precisa : aici se doarme. Mancati in dormitor si va beti cafeaua? Faceti exercitii fizice? Dormiti dupa-amiaza, va uitati la televizor, lucrati la calculator, vorbiti la telefon in dormitor? Cititi in pat si meditati? Ei bine, renuntati la toate aceste obisnuinte anti-somn.
Nu va imbracati in pijama si nu va asezati in pat decat in momentul cand simtiti nevoia imperioasa de a dormi.
Nu puteti dormi si va suciti si rasuciti in pat? Daca dupa 15 minute nu reusiti sa adormiti aveti doua optiuni :
Iesiti urgent din dormitor si nu stati degeaba. Care este cea mai neplacuta ocupatie pentru dumneavostra, fapt pentru care o si evitati? Spalatul pe jos? Curatatul cartofilor? La treaba! Reveniti in dormitor doar atunci cand simtiti ca va este intr-adevar somn.
Ridicati-va din pat si stati in picioare. Nu va asezati in pat decat cand va este somn.
Nu dormiti in timpul zilei.
2. "Activarea reprezentarilor placute"
Cand aveti insomnii incercati o metoda de relaxare. Asezati-va in pat, cu bratele pe langa corp, intr-o pozitie destinsa. Inchideti ochii si urmariti-va pentru cateva minute propria respiratie. Aduceti-va aminte de un moment placut, cand aveati un sentiment de bine. O plimbare pe plaja marii intr-o seara de vara, poate fi un moment placut. Incercati sa va reaminti in amanunt ce ati simtit atunci. Imaginati-va cat puteti de viu ca sunteti acolo pe plaja, ca va plimbati, ca simtiti stropii de apa, adierea, nisipul, orice schimbare de temperatura, ca vedeti luna, marea, auziti zgomotul valurilor, simtiti mirosul marii etc. Incearcati sa mai fiti o data in acel loc cu ajutorul imaginatiei. Aduceti-va aminte ce ati simtit, auzit, vazut, atins, mirosit,toate senzatiile placute pe care le-ati trait atunci.
De exemplu : Amintiti-va cum vantul vi se juca in par, rasfirandu-l. Si simteati mirosul sarat de mare, mirosul patrunzator de mare si de alge. Va aduceti aminte cum simteati nisipul, ce pastrase caldura de peste zi, sub talpile goale? Auziti zgomotul placut al valurilor spargandu-se la tarm? Priviti marea, undeva, departe... si luna ce abia a rasarit. Amintiti-va... Langa stabilopod, stropii fini de apa va atingeau usor obrazul etc.
Tehnica se aplica inainte de adormi si readucerea in minte a amintirilor placute creeaza o stare de liniste si destindere necesare somnului.
3. Interventia paradoxala.
In timp ce asteptati sa adormiti si acest lucru nu se intampla, aceasta asteptare este incarcata de tensiune, si nicidecum de calmul si linistea necesare instalarii somnului. Ca atare, nu mai incercati sa adormiti, ci stabiliti-va un scop opus : sa ramaneti treaz.
Tratamentul depresiei
Depresia nu este o boala. Este o tulburare emotionala ce poate fi tratata. In depresie, emotiile de tristete si descurajare sunt intense. In mod normal, tristetea si descurajarea sunt emotii firesti, dar cand intensitatea lor depaseste o anumita limita, se poate ajunge la depresie. Lipsa sperantei este o caracteristica a 60-70 % din cazuri. La aceasta se asociaza sentimente de vinovatie, stima de sine scazuta, neliniste, tulburari ale apetitului (lipsa poftei de mancare sau supra-alimentatia), energie scazuta (se constata o scadere a randamentului in munca, oboseala rapida, lentoare in miscari), dificultati de concentrare a atentiei si memoriei. Luarea deciziilor devine o problema.
Coplesita de emotii "apasatoare" (tristete, mahnire, vina, descurajare, nesiguranta, neincredere in sine), o persoana deprimata face referiri nerealiste cu privire la sine, la ceilalti si la viitorul sau.
Un depresiv isi spune (printre altele):
" Nimeni nu ma iubeste. Nu sunt in stare de nimic."
Este un fragment dintr-un discurs interior pe care si-l tine cel in cauza si crede cu tarie in aceste ganduri, fara sa se mai osteneasca sa verifice daca ceea ce gandeste corespunde intr-adevar realitatii si logicii. Este oare adevarat?
"Nimeni nu ma iubeste" - Nu este oare o exagerare? De cele mai multe ori, da. Este putin probabil ca in realitate nimeni sa nu te iubeasca. Exista cel putin o persoana in lumea asta (mama, tata frate prieten etc) care sa te iubeasca si sa te aprecieze pentru ce esti tu de fapt.
"Nu sunt in stare de nimic" - Ce inseamna pentru tine: "Nu sunt in stare de nimic?" Poti ajunge gresit la aceasta concluzie, doar pentru ca ai ratat o intalnira de lucru. Problema este ca interpretezi gresit ceea ce ti s-a intamplat, facand nefondat aceste referiri la tine (lovesti in stima de sine) si aceasta exagerare iti provoaca evident multa suferinta. Daca te ostenesti sa verifici, s-ar putea sa constati ca in realitate esti un bun profesionist, apreciat de cei din jurul tau (sefi, colegi, familie).
De cele mai multe ori, aceste ganduri deformeaza realitatea si intretin depresia. Asta inseamna ca aproape totul se petrece in mintea noastra si suferim din cauza acestor exagerari in gandire. Cheia este corectarea lor. Aceste ganduri nu sunt obiective. Dar pot castiga in obiectivitate.
Cu ajutorul psihoterapeutului, depresivul se convinge ca realitatea este diferita de ceea ce presupune el si capata control asupra sa si asupra vietii sale, iesind astfel din depresie.
Episoadele depresive sunt abordate atat psihoterapeutic, cat si psihofarmacologic inca de la debut pentru a evita complicatiile psihologice si biologice.
Tot mai multi dintre noi se plang ca au devenit victimele stresului. Viata noastra cotidiana nu e lipsita de asemenea agresiuni (evenimente stresante) ce sunt o amenintare directa la adresa integritatii noastre fizice si psihice. Imbolnavirea grava, divortul, separarea maritala, decesul cuiva drag, pierderea locului de munca, conflictele familiale, dificultatile economico-financiare, detentia, problemele de relationare sunt stresori psihosociali cu puternica rezonanta emotionala. Unul si acelasi eveniment este perceput mai mult sau mai putin stresant de fiecare din noi. Nu suntem afectati in mod identic de stres. Vulnerabilitatea la stres e diferita, iar raspunsul la stres implica reactii nervoase, endocrine si metabolice.
O persoana predispusa la a a-si face griji din orice, anxioasa, nesigura de sine, pesimista, suspicioasa, va fi mai vulnerabila la stres decat o alta cu o viziune realista despre sine, lume si viata.O persoana stresata este o persoana in alerta, ingrijorata, surescitata nervos. Cand capacitatea organismului este depasita de solicitarile externe, se remarca nocivitatea stresului.
In general, femeile sunt mai rezistente la stres decat barbatii, dar asta nu inseamna ca sunt imune. Femeia moderna este coplesita de solicitari (profesionale, casnice, legate de cresterea si educarea copiilor) si deci expusa unui nivel ridicat de stres. Relatarile unei femei coplesite de responsabilitati, atat din punct de vedere calitativ, cat si cantitativ, va sunt cu siguranta familiare:
"Am nervii tot mai slabi. Ma simt foarte obosita. Ieri am avut o zi ingrozitoare. Si in final am cedat nervos. M-am trezit foarte devreme sa ma ocup de pregatirea micului dejun si sa revizuiesc un raport de activitate pe care urma sa-l prezint in cursul zilei. Ziua a fost ca de obicei foarte incarcata; munca la birou, munca de teren pentru intocmirea unor anchete sociale, organizarea unui nou plan de activitate. A fost chiar foarte obositoare deoarece raportul la care am muncit atat de mult a trebuit refacut, iar un coleg nu s-a putut abtine sa faca o remarca rautacioasa la adresa mea. Cand in sfarsit am terminat, am plecat spre casa, gandindu-ma ca trebuie sa trec prin piata si sa fac cumparaturi, apoi sa gatesc, sa spal, sa calc, sa fac ordine, sa...Si, atat de absorbita, era cat pe aici sa fiu victima unui accident rutier. Soferul, nervos si stresat la randul lui de imprudenta mea, s-a multumit sa ma injure cu naduf. Ei bine dupa o astfel de zi m-am simtit fuioasa si nelinistita. Si totusi am incecat sa ma stapanesc. Mi-a trecut prin minte gandul ca sotul meu ar putea sa se implice mai mult in gospodarie, dar n-o face din comoditate. Pe masura ce staruiam mai mult asupra gandului, furia crestea. Astfel incarcata tensional, ajunsa acasa, mi-am propus inca o data sa-mi regasesc calmul. Cand fetita a inceput sa planga si sa tipe ca fratele ei i-a luat jucaria, mi-a sarit tandara ca sotul n-a intervenit, ca e dezordine, ca vecinul de deasupra asculta muzica enervant de tare... si am rabufnit, varsandu-mi amarul in reprosuri dureroase. M-am simtit nedreptatita, amenintata si vulnerabila." Sunt reactii inadecvate la stres.
Un supracontrol, un refuz al exteriorizarii firesti a emotiilor, are ca efect o deteriorare progresiva a imunitatii. Nici reprimarea emotiilor nu este de dorit, fiind chiar nociv sa va inchistati intr-o tacere tensionata. O conditie pentru mentinerea sanatatii psihice este rezolvarea pe cat posibil a conflictelor majore. De exemplu, daca va nemultumeste ceva in viata de familie, abordati frontal problema, incercand sa gasiti impreuna o rezolvare a ei. Daca sotul v-a promis ca vine la cina, dar intarzie doua ore fara sa va anunte, vorbiti deschis sotului despre ceea ce va supara, avand grija sa nu-i lezati sensibilitatea. Nu va inchideti in sine, lasandu-va coplesita de emotii nocive de care nu stiti sa va eliberati. Reprimarea lor atrage dupa sine o multime de complicatii. Dar nici nu rabufniti incat sa aprindeti focul discordiei.
Natura ne-a inzestrat cu o rezerva relativa de energie adaptativa. Insa fragilitatea psihica, dificultatile personale de comunicare, "alienarea" personala (neincredere in sine si in ceilalti, pesimism, anxietate, retragerea in sine, dominanta emotiilor negative-furie, neliniste, teama, disperare, frica, suparare etc) si evenimentele externe sau de mediu, ne pot face vulnerabili la stres. In dozarea acestei energii de adaptare se poate ajunge si la situatii "de criza" caracterizate printr-o adaptare ineficienta sau printr-un exces de adaptare.
Aveti grija sa nu va impuneti modificari ale stilului de viata care sa depaseasca propria capacitate de adaptare! Daca in general, refuzati sa va exprimati supararile, organismul preia stresul si devine vulnerabil la imbolnaviri fizice si psihice. Preaplinul psihic se va revarsa in plan organic si determina aparitia unor afectiuni psihosomatice (gastrite si ulcer gastroduodenal, colite, hipertensiune,migrene etc).
Din experienta mea de psihoterapeut, am sa va relatez un caz in care o pacienta a trait un stres intens si prelungit. Iulia, 27 de ani, a pierdut pe cineva drag, apoi a fost parasita de partenerul de viata. Dupa aceea si-a pierdut locul de munca, fiind concediata. Starea prelungita de stres a dus la aparitia ulcerului. Sunt evenimente de viata deosebit de traumatizante afectiv, implicand trairea unor pierderi dureroase in plan personal. Tatal ei a murit subit in urma unui atac cerebral. Moartea tatalui a fost un teribil soc psihoafectiv. Pleiada de sentimente negative ce au insotit aceste pierderi trebuiau exteriorizate. Numai ca nu s-a intamplat acest lucru. S-a izolat de lume, de oameni, cautand sa-si ascunda durerea si suferinta si evitand sa vorbeasca despre asta. Convingerea ei dominanta era ca: "Numai o fiinta slaba isi exteriorizeaza sentimentele." Dupa putin timp, este parasita de partenerul ei. Deprimata, la serviciu devine treptat ineficienta, tot mai lenta, marcata de o tristete pe care nu o poate depasi, uita lucruri importante, se izoleaza de oameni, are insomnii, migrene, devine tot mai anxioasa si nesigura. Consecinta previzibila era concedierea, ceea ce s-a si intamplat. Cu ajutorul psihoterapiei, a constientizat ca de fapt s-a refugiat in sine, ca s-a izolat de ceilalti, ca nu vorbea despre ceea ce i se intamplase. A ales sa-si traiasca suferinta, sa-si exteriorizeze emotiile, sa planga, sa vorbeasca despre ceea ce simtea, despre nelinistile si fricile ei, si nu sa le reprime, sa le ascunda ca si cum n-ar fi existat. Corectandu-si convingerile eronate cu privire la sine, lume si viitor, si invatand sa comunice si sa-si exteriorizeze emotiile, a depasit acest impas existential. La o analiza mai atenta, a constientizat ca nici inainte de de aceste evenimente traumatizante ce s-au adaugat decesului tatalui, nu stia cum sa-si depaseasca frustrarile, supararile, conflictele... Dificultatea de a comunica si exterioriza sentimentele a avut un rasunet psihosomatic: ulcerul gastric.
De fapt nu ceea ce ni se intampla ca atare ne face sa suferim, ci felul in care gandim despre ceea ce ni se intampla. De aceea oamenii au reactii atat de diferite fata de unul si acelasi eveniment stresant. O emotie nu apare din senin, ci este generata de un gand. Un comportament este consecinta emotiilor pe care le traim si a gandurilor ce le genereaza. Sa luam ca exemplu de eveniment de viata: concedierea. Gandurile ale Iuliei legate de concediere erau dominant negative :"Unde am gresit? Ce voi face de acum incolo? Sunt o ratata. Nu sunt in stare de nimic. Nu voi reusi sa-mi gasesc un alt loc de munca in starea in care sunt". Aceasta deprindere de a gandi catastrofal, nu a ajutat-o sa se adapteze la realitate. Aceste ganduri tradeaza o estimare de sine slaba si previziuni sumbre in legatura cu viitorul. Sentimentele dominante sunt de vinovatie, suferinta,neincredere, nesiguranta, iar comportamentele adaptative sunt ineficiente.
Avea nevoie acum mai mult decat oricand de incredere in sine si de o imagine a ei, a lumii, a viitorului sau cat mai apropiata de realitatea obiectiva, si nicidecum distorsionata de subiectivismul gandurilor si emotiilor sale. Invatand in cadrul terapiei sa-si controleze exagerarile din gandire, n-a mai cazut in capcana depresiei. O interpretare "sanatoasa" (mult mai apropiata de realitate a acestei situatii critice) a fost:
"Asta este. E adevarat ca sufar pentru ca am fost concediata. Dar asa este viata, iar drumul meu nu se opreste aici. Cine stie ce surprize imi rezerva viitorul! Macar acum sunt libera sa-mi gasesc ceva mai bun". Un astfel de discurs a mobilizat-o in incercarea de a gasi o rezolvare a acestei probleme de viata si a motivat-o pentru reusita. Daca ar fi persistat in aceeasi atitudine de resemnare, s-ar fi programat pentru esec. Nu va resemnati in fata unor probleme - este ca si cum v-ati programa pentru esec.
Situatii critice, traumatizante au fost si vor mai fi. Asa e viata: cu bune si cu rele. Important este ce alegi: sa te lasi coplesit de ele sau sa le infrunti, sa fii controlat sau sa fii cel care detine controlul asupra ta, a lor si implicit asupra realitatii.
In concluzie, nu va izolati atunci cand aveti dificultati.Tendinta de izolare si apatie este un mare pericol pentru sanatatea fizica si psihica. Izolarea duce la alienare psihica si sociala si este un obstacol in calea adaptarii la realitate.
Crizele cuplului:
Singuratate in doi
Cupluri cu probleme - deja ca si straini, se intilnesc seara acasa si timpul petrecut in doi este un chin... Fiecare are preocuparile lui, total separate de ale celuilalt. Usor, usor se indeparteaza de tot si, poate, la un moment dat, unul dintre ei se intreaba, pentru o clipa de ce s-a ajuns aici, ce au gresit sau ce nu au facut. Intrebarile se duc repede sau ii chinuie, dar fiecare continua sa traiasca separat. Chiar nu se poate face nimic? Da, se poate face dar, tineti minte, trebuie dorinta si multa perseverenta.
Multe sotii se plang ca nu sunt intelese de partenerii lor. Deseori, in discutii, auzi: "Profesional, Dan este un om de succes. Este devotat firmei, munceste mult, devenind chiar obsedat de munca lui. Este recunoscut si apreciat la locul de munca. Mult prea preocupat de munca lui, pare sa nu vada ce se intampla cu sotia lui, cu casnicia lor. Oana il acuza ca isi gaseste mereu cate ceva de facut, mereu timp pentru altceva, dar nu pentru o implicare emotionala autentica in relatia lor". Totusi s-au luat din dragoste...
In asemenea situatii de criza, intr-o casnicie apare sansa unei schimbari profunde. In aceasta situatie, daca Oana constientizeaza ca nu se face inteleasa, va trebui sa aleaga intre a gasi o solutie (a face ceva, a cauta noi rezerve de echilibru) si a capitula (innecandu-se in frustrari si tristete). Multi soti aflati in aceasta situatie, nu au ajuns sa cunoasca si sa inteleaga cu adevarat care sunt dorintele si nevoile emotionale ale sotiilor lor. Astfel cei doi au dificultati in comunicare si cuplul ajunge in impas. Sufera ei, sufera copii, situatia scapa de sub control si ajung doi straini.
O sotie se infurie cand se simte neglijata. "Timpul pe care il petrece acasa e tot mai putin., dar chiar si atunci nu ma ajuta. Am obosit sa-i spun ca sunt coplesita de atatea responsabilitati. Si eu lucrez, dar "greul casei" tot eu il duc. Degeaba ii spun, parca e surd..."
Intrebarea fireasca in acest caz este: Cum sa procedeze sotia (pentru ca ea sufera din cauza "indiferentei" sotului) pentru a-l determina pe sot sa o inteleaga si sa raspunda dorintelor ei ?
Iata ce se poate face:
Nu vorbti atunci cand sunteti prada furiei. Riscati sa fiti inteleasa gresit de partener sau ca acesta sa se retraga. La manie se spun multe lucruri regretabile cu consecinte nebanuite atat immediate cat si pe termen mai lung. Mai bine amanati discutia pentru mai tarziu.
Incercati sa va temperati reactiile emotionale, astfel incat sa nu pierdeti controlul asupra lor. Comunicarea se rupe cand celalalt se simte atacat, criticat, etichetat. Depinde de Oana sa isi schimbe atitudinea fata de sot si sa-i vorbeasca astfel incat sa faciliteze comunicarea, nu sa o rupa. Va amintiti de o situatie cand ati simtit furie? "Era seara. M-am intors obosita acasa. In bucatarie domnea o dezordine crunta; hainele erau imprastiate in toata casa si trebuiau spalate, iar altele calcate. De gatit, ce sa mai spun! Usa de la intrare nu se mai inchidea cum trebuie si il rugasem pe sotul meu de cateva ori sa rezolve problema. Desi insistasem, parca nu auzise. Cand mi-a spus ca vrea sa iasa la o bere cu baietii, am vazut rosu inaintea ochilor si am explodat: M-am saturat! Tot timpul trebuie sa ma sacrific si sa fac eu totul! Nu-ti pasa de mine. Si stii ceva? Nu sunt sluga ta! Nu te mai suport!"
Intensitatea afectelor resimtite (manie, frustrare, repros) risca sa starneasca un raspuns la fel de agresiv, comunicarea inpotmolindu-se sau degenerand in conflict. Oana nu se va face astfel ascultata.Daca doreste sa fie inteleasa si ascultata, ar trebui sa fie foarte atenta la ceea ce spune si la tonalitatea vocii. Daca ar spune mai degraba pe un ton ferm din care sa transpara caldura si calmul: "Vreau sa-ti vorbesc si imi doresc sa ma pot face inteleasa.Crezi ca ma poti asculta cateva minute?", ar avea mai multe sanse sa reuseasca sa initieze comunicarea. Fara indoiala este greu sa-ti poti exprima trairile si gandurile in astfel de momente, fara a-l rani pe celalalt. Dar merita incercat! O nuantare a discursului ar facilita comunicarea.
"Am avut o zi grea si ma simt intr-adevar foarte obosita. Am nevoie de ajutorul tau. Simt ca nu ma descurc singura. In bucatarie e mare dezordine, un teanc de vase asteapta sa fie spalate, iar haine de asemenea.(Oana a enuntat problema).Stiu ca esti obosit! Te inteleg! (Oana ii ofera intelegere!) Amandoi suntem obositi. Dar hai sa vedem cum putem rezolva impreuna problema. Ce zici? Pana pregatesc mancarea, speli tu vasele? Sau intinzi rufele la uscat? (Oana ii spune exact ce doreste si ceea ce asteapta de la el). Stii, pentru mine ajutorul tau e o dovada ca ma iubesti si ca iti pasa de mine. Poti sa faci asta pentru mine?" Acest tip de discurs e constructiv, el "leaga" comunicarea.
Laudati-va sotul chiar daca nu simtiti ca ar merita pe deplin laudele! Poate va va fi greu la inceput. Un sot are nevoie de recunoastere, de apreciere din partea sotiei lui, asa cum si ea are nevoie sa i se spuna ca este iubita si importanta pentru el. Asta inseamna ca daca Oana doreste ca Dan sa fie receptiv la dorintele ei, va trebui sa invate sa-i aprecieze straduinta in a-i face pe plac si sa-l laude.
Ascultati-l empatic! Si fiti atenta la reactiile lui nonverbale (gesturi, expresivitate mimico-faciala). Ele spun mai mult decat cuvintele. Oana ii reproseaza sotului ca nu o asculta, insa e posibil ca si ea sa aiba probleme in a-l asculta empatic. Numai renuntand la aceasta atitudine poate sa refaca legatura emotionala cu sotul ei. Daca este abatut, preocupat, ar trebui sa-l asigure ca i-a perceput si inteles starea sufleteasca. "Te vad preocupat si abatut. Ma ingrijoreaza starea ta.Vrei sa vorbim despre asta? Sunt gata sa te ascult. M-as bucura sa te pot ajuta cu ceva." Partenerul va simti ca celalalt este racordat la propriile trairi si va depasi sentimentul ca nu este inteles. E important sa invete sa se asculte reciproc! Daca doreste sa-i vorbeasca si nu e pregatit sa asculte, vor stabili de comun acord un alt moment.
Spuneti-i clar ce anume v-ati dori ca el sa faca si ce anume v-ar aduce bucurie (de exemplu, sa o invite la o expozitie, sa plimbe cainele seara, sa ii aduca flori etc). Sotul nu poate "ghici" ce ganditi si ce simtiti. Ar fi frumos dar asta se intimpla in cazuri foarte rare si in filme. Invatand sa comunicati clar dorintele, nu vor mai exista confuzii. Veti avea o mare surpriza: dorintele va vor fi "auzite". Ar fi bine sa va ganditi la sarcinile pentru care aveti nevoie de ajutorul lui si scrieti pe o foaie de hartie. Nu ezitati sa-i spuneti ca indeplinirea lor este o dovada de iubire si ca va face sa va simtiti importanta pentru el. Dati-i posibilitatea sotului sa aleaga din lista de solicitari. Nu e cazul sa insistati sa le indeplineasca pe toate si nici sa-l criticati daca nu le duce la capat sau nu le realizeaza tot atat de bine ca dvs. Bineinteles, daca reuseste, nu uita sa-l apreciati verbal si nu numai.
Spunet-i sotului ca e important pentru dvs ca el sa va reaminteasca mai des ca va iubeste (intr-o casnicie, femeia are nevoie sa-i fie satisfacuta nevoia de siguranta si firescul "Te iubesc" aduce cu sine o reasigurare emotionala. Repet, barbatul are nevoie de recunoastere, lauda si apreciere din partea sotiei. Spuneti-i acest lucru cat mai des).
Cereti-i sa-si respecte promisiunile! Atentie la ton! Mai in gluma, mai in serios, ei pot initia un joc al promisiunilor. De exemplu: "Eu, Dan, sunt de acord cu solicitarile sotiei mele si promit ca in saptamana x voi indeplini solicitarile de pe aceasta lista". De comun acord se stabilesc recompensele in cazul indeplinirii promisiunii si "pedepsele" in cazul nerealizarii.Sugestiile le discuta de asemenea impreuna si semneaza in final acordul.
Indeplinit-va reciproc dorintele! Asa cum dvs. aveti dorinte si nevoi emotionale, nu uitati ca partenerul nu face exceptie. Daca va satisface o dorinta, nu uitati sa-l recompensati, indeplinindu-i la randul dvs. o dorinta personala.
Probabil, unele dintre dumneavoastra veti zambi la citirea unora din sugestiile de mai sus. Veti gandi cu amaraciune ca "a trecut vremea" sau "suntem prea batrani sau prea de mult impreuna". Asa sa fie? Ati incercat vreodata in mod real? Doriti in mod real sa va rezolvati problemele si sunteti dispusa sa luptati pentru asta? Nu uitati succesul este al celor care abordeaza o situati ein mod inteligent si cu un plan bine stabilit.
Mai sus sunt mentionate cateva modalitati care vor oferi partenerilor ocazia sa empatizeze, sa inteleaga mai usor ce simte si gandeste reciproc, sa se bucure de reusita unei comunicari autentice, depasind ceea ce inseamna infernul casniciei: furii devastatoare, sperante si asteptari mutilate de neimplinire, tristeti apasatoarse, sentimentul dureros ca nu esti inteles sau ca nu te poti face inteles, reprosuri ce nu mai contenesc, tensiuni, conflicte. Dar, oricate sfaturi sau solutii ar fi date, daca dorinta nu este atunci nu se rezolva. Aveti grija, este posibil ca la originea acestor probleme sa fiti chiar dumneavoastra!
Solutii sunt mult mai multe si vom continua sa le detaliem in articole viitoare...
Viata cuplului dupa nasterea copilului
A aparut copilul... Atributiile de mama, de persoana implicata activ in cresterea si educarea copilului cer drept tribut intreaga sa energie si atentie. "A fi mama" devine o prioritate, in detrimentul lui "a fi sotie". Sotul se simte frustrat, respins; relatia sexuala este afectata. Daca cei doi nu se straduiesc sa iasa din acest impas, si relatia personala are de suferit.
Intr-adevar, dupa nastere, dorinta sexuala a unei femei diminueaza. Cauza este pusa pe seama nivelului scazut de testosteron (in a carui producere poate sa apara o deficienta). S-a constatat ca nivelul insuficient al acestui hormon se mentine pe parcursul alaptarii. O alta cauza este legata de schimbarea majora din viata unei femei: acum e absorbita de maternitate. Interesul pentru sex este diminuat, copilul ii capteaza intreaga atentie si energie. Este o perioada stresanta, iar stresul si oboseala afecteaza dorinta si raspunsul sexual.
Atitudini de urmat:
Solutia iesirii din aceasta situatie este dialogul si increderea in partenerul de cuplu! Important este sa aveti o discutie sincera in doi, fara sa gasiti un vinovat. Cautati sa ajungeti la un acord in privinta faptului ca relatia de cuplu reprezinta o prioritate si ca ea trebuie cultivata.
Pentru a-si reorienta atentia asupra relatiei de cuplu, cei doi parteneri au nevoie de un timp doar pentru ei! Rezervati-va momente de intimitate, in care sa va redescoperiti ca un cuplu. Petreceti, de exemplu, o dupa-amiaza impreuna, lasand copilul in grija cuiva. Aceste intalniri nu trebuie sa aiba neaparat un scop sexual.
Firesc este ca sotul sa se implice in ingrijirea copilului si sa nu ignore faptul ca sotia are nevoie de multa odihna in aceasta perioada. Acestea sunt dovezi reale de grija, dragoste, respect, apreciere. Este un alt mod de a spune "Te iubesc si am grija de tine", iar aceasta reasigurare din partea sotului, ii trezeste sotiei interesul si dorinta sexuala.
Nu permiteti plictiselii si obisnuintei sa se instaleze in relatia conjugala! Plictiseala este dusmanul intimitatii. Iesiti din rutina vietii de zi cu zi! Demarati un proiect impreuna, urmati un curs care va intereseaza pe amandoi, intalniti-va prietenii...Uitati de discutiile legate de grijile cotidiene: casa, bani, aprovizionare etc Important este sa iesiti din zona conflictului, tensiunii si plictiselii, oferindu-va prilejul de a descoperi noi laturi ale personalitatii celuilalt.
Exercitiile Kegel pot ajuta o femeie sa aiba un raspuns sexual bun. Ele constau in contractarea voluntara (pentru cateva secunde) si apoi relaxarea muschilor planseului pelvian. Practicate zilnic, aceste exercitii au ca rezultat intarirea muschilor vaginului si o satisfactie sexuala mai mare.
Pentru a-i retrezi dorinta si receptivitatea, nu uitati ca o femeie are nevoie de romantism si tandrete, asa cum un barbat are nevoie de sex. O sotie este prea legata de responsabilitati si de casa. Are nevoie de schimbare pentru a-si indrepta atentia asupra propriei sexualitati. Planuiti iesiri romantice asa cum o faceati atunci cand erati indragostit si doreati s-o cuceriti! Rasfatati-va sotia! Fiti romantic si creativ!
Nasterea unui copil pune la grea incercare intimitatea intr-un cuplu. Depinde de abilitatea celor doi parteneri sa echilibreze rolul lor de parinti cu cel de soti, dand o noua dimensiune vietii in doi
Eternul feminin:
Dragoste de mama
V-ati intrebat de ce se foloseste atat de des expresia "dragoste de mama" ? Asta pentru ca dragostea fata de copii e mai puternica la femeie decat la barbat. Imbolnavirea copilului sau chiar moartea lui este un eveniment atat de traumatizant pentru o mama incat determina declansarea unor tulburari psihice (nevrotice sau psihotice) si psihosomatice. Studiile arata ca pentru o femeie, "instinctul matern" este cel mai puternic dintre instincte, fapt pentru care nerealizarea maternitatii (maternitatea reprezentand forma cea mai inalta a realizarii personale) se asociaza cu aparitia unor stari nevrotice.
S-a constatat ca, in general, femeile traiesc mai intens emotiile, atat pozitive (bucurie, fericire, placere, dragoste etc), cat si negative (tristete, nefericire, ura, neplacere) decat barbatii. Suferinta unei femei ce nu poate avea copii este mai profunda decat a unui barbat steril.
Aspiratia de a fi mama se manifesta inca din copilarie. In jocul cu papusile, fetitele intra cel mai adesea in rolul de mamici afectuoase, protectoare si grijulii. Dorinta de a fi mama poate intra in conflict mai tarziu cu anumite dificultati emotionale : temeri ca isi va pierde frumusetea (deoarece isi vede amenintata imaginea corporala), griji legate de cresterea si educatia copiilor, frica de nastere, temeri la gandul posibilelor frustrari legate de restrangerea timpului liber, renuntari, sacrificii. Ele pot fi depasite daca aspiratia de a fi mama este cultivata, ea satisfacand nevoia de transcendere (de a creea, de a da viata) a fiintei umane.
Sentimentul matern poate avea la unele femei o intensitate patologica, iar la altele se constata o diminuare a lui (cazul femeilor care fac intreruperi de sarcina sau isi ucid copiii).
Intensitatea patologica a sentimentului matern caracterizeaza o mama care nu-i da voie copilului ei sa "creasca", sa devina independent si sa se separe de ea emotional. Dragostea mamei "hiperprotectoare" este sufocanta pentru dezvoltarea personalitatii copilului si fara sa vrea constient, se raporteaza la el si il mentine in stadiul de "etern copil" ce are nevoie de ajutorul ei.
Din punct de vedere emotional, evolutia acestui copil este marcata de atasamentul fata de mama. Astfel, chiar adult devenind, acesta manifesta dependenta fata de mama, confuzie in privinta identificarii si rolului psihosexual, imaturitate emotionala, se simte neajutorat si cauta in jur "mame" care sa-i satisfaca dorinta de a fi protejat si ingrijit, ia mai degraba decat da in relatiile emotionale, manifesta simptome nevrotice, ostilitate si chiar tulburari de comportament. Dependenta fata de mama duce la dezvoltarea unei personalitati infantile.
La cealalta extrema, copilul lipsit de afectiunea materna este predispus a dezvolta mai tarziu caracteristici nevrotice, dificultati in relationarea cu ceilalti, suspiciune, neincredere in sine si in ceilalti, tendinte impulsiv agresive, delicventa. Privarea de dragostea materna in primul an de viata va avea consecinte negative asupra dezvoltarii intregii personalitati.
Dragostea de mama inseamna grija neconditionata pentru evolutia copilului, dar manifestarea suprema a iubirii materne este lupta pentru separarea emotionala de copil cand acesta creste. Aceasta implica sa accepti ca el creste, ca nu ramane un vesnic copil neajutorat, ca are dreptul sa fie independent si sa-l lasi sa "devina" adult, sa-i oferi aceasta sansa sa se dezvolte ca personalitate independenta, matura psihologic si social.
Barbatul si... misterioasa lui dorinta
Psihicul masculin ramane o enigma pentru multe femei, datorita modului aparte de a gandi si simti al unui barbat. E ca si cum ai invata o limba straina. Nu poti intelege si nu te poti exprima daca nu ti-ai insusit baza teoretica si schemele functionale ale acelei limbi. Deceptiile si frustrarile in amor se explica prin multe diferente fundamentale intre sexe, care sunt mai putin cunoscute. "Cum iubesc barbatii?", "Ce e in mintea lor?"- sunt intrebari care tradeaza dorinta irezistibila a femeilor de a intelege natura amorului masculin.
O femeie resimte o nevoie imperioasa de a sti mai multe despre un barbat, iar un barbat isi doreste in secret sa fie inteles de femeia pe care o iubeste.
Femeile gresesc prin a eticheta dorinta masculina ca fiind exclusiv animalica: ea este mai subtila decat se crede adesea. Daca ai rabdarea de a descoperi lumea interioara a unui barbat, dorinta lui amoroasa apare mai putin mecanica, si mult mai statornica si tandra. Cum se naste aceasta dorinta a unui barbat? Dar ea nu se naste, ea exista!
Barbatii acorda multa importanta sexului. Si, in general, raspund cu promptitudine la solicitarile amoroase. Aceasta este constitutia naturii masculine. Fara a fi exclusiv primitiva, aceasta disponibilitate si promptitudine depinde in mare masura de stimulare. Cand un barbat se simte dorit de o femeie, este foarte excitant pentru el aceasta constatare. Multi barbati recunosc ca, chiar dupa o zi de munca istovitoare, este suficient ca femeia pe care o iubesc sa le faca avansuri, pentru a-i trezi amoros.
Este adevarat ca sunt foarte sensibili la "agresiunea" stimulilor directi: vizuali, auditivi, gustativi sau olfactivi. Vederea formelor senzuale ale sanilor unei femei sau unor picioare sculpturale ii tulbura si ii incita spre aventura mentala. Ori astazi, "agresiunea" pandeste la fiecare colt de strada. Nu-i poti acuza ca nu raman stane de piatra. De pe copertile revistelor, femeile voluptoase retrezesc pasiunea din fiecare barbat si o orienteaza. Ei nu doresc neaparat aceasta femeie-surogat, dar ea are rolul de a le starni imaginatia si a le da idei pe care se grabesc sa le puna in practica seara, acasa.
Genul pornografic a rapit misterul dorintei masculine si a impus-o ca pe o nevoie stereotipa, proclamand "dependenta" barbatilor de fese, sani, port-jartiere, strip-tease. Poate ca le creste tensiunea la vederea unei tipe "cool", dar nu le ies ochii din orbite!
Intre impulsul sexual reflex si dorinta, este o diferenta. Ca intre primitiv si evoluat. Sau mai degraba, ca intre a face sex si a face dragoste. Dorinta este intotdeauna orientata spre cineva si barbatul este constient de aceasta. Este adevarata dorinta. Si el o simte pentru o femeie care a invatat sa-l descopere, care ii cunoaste punctele sensibile si stie cum sa-i trezeasca focul pasiunii pentru ea. O privire ce promite voluptatea, o atingere sau o soapta il poate face pe barbatul ce se vrea puternic si invicibil, sa vibreze.
Dorinta erotica nu este mecanica. Barbatii au perioade in care dorinta lor pare adormita, sau au momente in care ea nu mai este atat de intensa, chiar daca reactioneaza la stimuli. Ea reapare cu intensitate, cu conditia ca femeia sa mizeze pe farmecele sale si sa nu uite a fi creativa, inventiva. Elementul de noutate alunga rutina, fie ca este vorba de un joc erotic provocator, o schimbare in ambianta (amor in lift sau pe masa din bucatarie - de ce nu?)sau o pozitie indrazneata. Unii barbati se simt atrasi de astfel de "ticalosii". Sentimentul ca depasesc alte cateva tabuuri este foarte incitanta pentru ei. Care este explicatia acestei incitari?
Adesea, dorinta masculina apare ca efect al interdictiilor din copilarie. In copilarie, cand isi descoperea sexualitatea si se trezea erotic, baietelul de atunci s-a lovit de constrangeri, de interdictii. Satisfacute sau nu, dorintele secrete nu au fost uitate. Erotismul barbatului are un trecut. Iar la varsta adulta, elanurile lui sexuale se hranesc din acest dram de interdictii si mister.Ceea ce este interzis devine incitant, provocator si naste dorinta de a descoperi.
Ea variaza in decursul existentei. Experienta de viata isi pune amprenta asupra erosului masculin. Astfel, adolescentul poate fi foarte tulburat de fermitatea sanilor unei femei. Mai tarziu, la varsta adulta poate sa fie incitat de feminitatea in ansamblu, si nicidecum de focalizarea pe o anumita parte a corpului. Iata raspunsul la cei ce se intreaba adesea cu nedumerire:"Ce-o fi gasit la ea? Pentru ca nu arata ca Miss Univers." Nu e nevoie sa ai dimensiuni ideale pentru a starni un barbat. Imperfectiunea unei parti din acest ansamblu poate fi chiar stimulanta.
Dorinta este inainte de toate o aventura mentala. Un barbat are mai multa dorinta fata de o femeie cu care stie ca poate obtine multa placere. Scenariul mental stimulat de fanteziile sexuale, anticipeaza acesta voluptate si atrage ardoarea erotica. Ori tocmai "promisiunea" acestei voluptati inflacareaza dorinta.
Nu trebuie ignorat faptul ca dorinta erotica presupune si o buna apreciere de sine. A te vedea demn(a )de a fi dorita si a avea confirmarea ca esti dorit(a) stimuleaza dorinta. Teama de respingere, nesiguranta, agresiunea inhiba dorinta, pe cand comunicarea autentica, intimitatea, siguranta o elibereaza. Ea are nevoie de o libera circulatie a emotiilor.
Un barbat nu este "o masina sexuala", iar dorinta lui nu este intotdeauna sinonima cu erectia. Cand un barbat iubeste o femeie, o priveste altfel. El o valorizeaza in ansamblu si o doreste din ce in ce mai mult! Privirea sa este incarcata de erotism, ce inseamna mai mult decat dorinta sexuala. Este ceea ce femeile ar trebui sa inceapa sa recunoasca mai des.
Pentru a intelege cum este in realitate un barbat, o femeie ar trebui sa se detaseze de "miturile" ce intretin o imagine deformata a lui. Pentru a nu fi victimele dezamagirilor, este de dorit sa ne ferim a cadea in extreme. Se vehiculeaza ideea ca barbatul "pachet de muschi" ar ascunde o mare ardoare sexuala. Este un simbol iluzoriu! El nu este nici Superman sau Fat-Frumos in armura stralucitoare! Dupa cum nu este nici obsedat sexual sau mai rau, etichetat drept porc, magar sau alt patruped. Asta impiedica o femeie sa-l vada si sa-l inteleaga cu adevarat pe barbatul real, pe cel de langa ea. Iar calitatea relatiei amoroase are de suferit. Abandonarea acestor convingeri deformate are ca efect o apreciere mai aproape de realitate, mai obiectiva a celuilalt. Daca te induri sa-ti scoti ochelarii de cal, ceea ce vezi este intrucatva diferit!
A intelege un barbat este o sursa de putere. Iar o femeie puternica stie ca pentru a-i starni unui barbat pasiunea pentru ea, are nevoie sa cunoasca, sa inteleaga si sa accepte ceea ce este el cu adevarat.
Povestea celei mai cunoscute si adorate papusi din lume, Barbie, se naste odata cu o calatorie in Europa, in 1956. Ruth Handler era sotia lui Elliot Handler care, impreuna cu partenerul lui, Harold “Matt” Matson, a infintat compania de rame de fotografii denumita…Mattel (numele este o combinatie dintre Matt si Eliott). In timp compania a inceput sa produca casute de papusi si, dovedindu-se ca acest lucru este mai profitabil decat ramele de fotografii, Mattel a devenit o fabrica de jucarii.
Ruth si sotul ei aveau doi copii: o fetita Barbara si un baietel Kenneth. Urmarind-o pe Barbara cum creste, Ruth a observat ca de multe ori fiica sa obisnuia sa dea roluri “mature” papusilor sale. In acea perioada toate papusile aveau chip de copii sau bebelasi. Ea a propus sotului sau sa inceapa sa produca jucarii cu corp si chip matur iar acesta, impreuna cu ceilalti directori ai Mattel, a fost incantat. In timpul unei vacante ei gasesc in Germania o papusa denumita Bild Lilli care intruchipa toate caractersticile cautate de Ruth intr-o papusa cu corp matur. Intoarsa in America cu 3 papusi Lilli, ea ii daruieste fiicei sale una dintre ele si restul de doua le duce la sediul Mattel. Aici, impreuna cu inginerul Jack Ryan, imbunatateste designul papusii si creaza una noua pe cre o denumeste Barbie, in cinstea fetitei sale Barbara.
Pe 9 martie 1959 papusa Barbie isi face lansarea la “American International Toy Fair” in New York si uite asa se naste un fenomen international.
http://www.youtube.com/watch?v=cRndEBMDmmw
http://www.youtube.com/watch?v=YHMpVnIc0oA
http://www.youtube.com/watch?v=h8-avPUxyno
http://www.youtube.com/watch?v=-_7zWYRtA3k
http://www.youtube.com/watch?v=HXnalXaE8MA
http://www.youtube.com/watch?v=_hAdWqmWDRM
http://www.youtube.com/watch?v=YGyl82Dg6yg
Supernanny - Irina Petrea a scris o carte pentru toţi cei care doresc să înţeleagă mai bine relaţiile dintre părinţi şi copii. Fie că vrei să îţi înţelegi mai bine propria copilărie, fie că te pregăteşti să ai un copil, fie că eşti deja părinte această carte îţi oferă strategii simple pentru probleme ce-ţi par dificile. Plin de sfaturi, soluţii şi exemple, acest volum este rezultatul unei bogate experienţe de lucru cu copiii şi părinţii şi a fost scris din dorinţa de a aduce mai multă armonie în viaţa tuturor.
Nu e o carte pentru minte, ci una pentru suflet. Cred cu toată convingerea că fiecare dintre noi este rezultatul propriei copilării... - Irina Petrea
Când a acceptat să devină Supernanny - guvernanta ideală, în reality show-ul omonim difuzat de Prima TV, pentru Irina Petrea cel mai mult a cântărit dorinţa de a veni în sprijinul copiilor şi al părinţilor. Cu toţii ştim că o relaţie defectuoasă între părinte şi copil, le amărăşte şi, de multe ori, chiar otrăveşte viaţa, pe moment, dar şi pe termen lung, în loc să aducă, de ambele părţi, bucurie, dragoste, împlinire şi mulţumire, aşa cum ar trebui. De aceea, această carte nu trebuie să lipsească din casa nimănui care crede că educaţia se face din inimă.
IRINA PETREA e cunoscută publicului larg mai ales în postura de Supernanny, protagonista reality show-ului sus-menţionat, cu acelaşi titlu, difuzat de Televiziunea Prima TV, dar şi datorită numeroaselor articole publicate în reviste mondene. Recent, s-a alăturat Organizaţiei Salvaţi Copiii România în campania împotriva violenţei asupra copiilor. A lucrat ca realizator şi producător de emisiuni de televiziune, scenarist, traducător, director de relaţii publice şi profesor de limba şi literatura engleză.
Cuprins:
1. Introducere
2. Clipa de sinceritate
3. Principii
3.1 Lumea lui nu e ca lumea ta 3.2 Libertate şi limite 3.3 Fii dascăl şi model 3.4 Fii perseverent şi consecvent 3.5 Fii răbdător, calm, blând şi ferm 3.6 Fii rezonabil 3.6.1 Răsfăţul 3.6.2 Asprimea excesivă. Demotivarea 3.6.3 Supraevaluarea 3.6.4 Subevaluarea 3.6.5 Cocoloşirea 3.7 Fii drept şi cinstit 3.8 Fii un om cumpătat 3.9 Fii atent şi grijuliu 3.10 Fii demn 3.10.1 Ai cuvânt. Promisiunile neonorate şi ameninţările în van 3.10.2 Ţinuta 3.10.3 Goliciunea 3.10.4 Erotismul 3.10.5 Limbajul, manierele, atitudinea faţă de membrii familiei şi comportamentul în public 3.10.6 Manifestarea sentimentelor
4. Nevoile copilului 4.1 Nevoia de a fi plăcut, iubit, înţeles şi acceptat 4.2 Nevoia de încredere şi libertate 4.3 Nevoia de identitate 4.4 Nevoia de stimulare şi învăţare 4.5 Nevoia de joacă şi de mişcare în aer liber. Jucăriile copilului 4.6 Alimentaţia sănătoasă 4.6.1 Mâncarea sănătoasă. Mâncarea nesănătoasă. Efecte asupra copilului 4.6.2 Manierele la masă 4.6.3 Mofturile la masă. Copilul care nu mănâncă 4.6.4 Haplea. Obezitatea la copii 4.7 Rutina zilnică 4.8 Disciplina 4.8.1 Ce este disciplina 4.8.2 Cei patru călăreţi ai apocalipsei: răsfăţul • disensiunile părinţilor • violenţa • inconsecvenţa 4.8.3 Treptele disciplinării 4.8.4 Tehnici de disciplinare 4.8.4.1 Recompensa. Tipuri de recompensă 4.8.4.2 Aprecierea preponderentă a aspectelor pozitive, nu a celor negative (disciplina pozitivă) 4.8.4.3 Muştruluiala. Un loc pentru mustrare. Când şi cum să-l mustri. 4.8.4.4 încă o dată şi ieşi din joc 4.8.4.5 Time out în camera aducerii aminte 4.8.4.6 Lasă-l să tragă ponoasele 4.8.4.7 Retragerea privilegiilor, tăierea favorurilor 4.8.4.8 Zidul tăcerii 4.8.4.9 Tehnica implicării 4.8.5 Când să nu-l disciplinezi (când e în şoc, mânios şi frustrat, bolnav) 4.9 Nevoia de a fi respectat 4.10 Armonia familială
5. Copilul şi familia
5.1 Atmosfera din familie
5.1.1 Zeii penaţi: armonia, dragostea, înţelegerea.
5.1.2 Demonii casei Alcoolul şi drogurile
Imixtiunea rudelor
Bârfa
Divorţul
5.2 Când mama uită că e şi soţie. Când tata uită că şi mama e om…. 5.3 Gelozia
5.3.1 Rivalitatea între fraţi
5.3.2 Părinţi geloşi şi posesivi
5.4 Părintele unic. Părintele vitreg Părintele unic Părintele vitreg 5.5 Bunicii
6. Copilul şi societatea 6.1 Şcoala 6.1.1 Grădiniţa 6.1.2 Schimbarea şcolii 6.1.3 Clasa I 6.1.4 Temele şi meditatorii 6.1.5 Colegii. Bătaia în grădiniţe şi şcoli 6.1.6 Computerul şi cartea 6.2 Prietenii 6.3 Societatea de consum 6.3.1 Reclama, sufletul comerţului 6.3.2 Competiţia părinţilor 6.4 Mass-media 6.4.1 Televizorul 6.4.2 Presa scrisă. Revistele. Internetul. Materialele pornografice 7. Accidentele şi siguranţa copilului 7.1 în casă 7.2 Cu maşina 7.3 în oraş 7.4 Cu avionul 7.5 La mare, la soare, la iarbă verde 8. Spaimele copilului, între real şi imaginar 8.1 Spaima de a fi părăsit de părinţi, de a nu mai fi iubit, de a fi alungat de acasă 8.2 Spaima de întuneric, de umbre, de noapte 8.3 Spaima de zgomote puternice şi muzică 8.4 Spaima de apă 8.5 Teama de eşec 8.6 Teama de doctor şi de mersul la dentist 8.7 Spaima de animale şi alte fobii 8.8 Spaima de rănire. Diferenţele anatomice 8.9 Teama de moarte 9. Probleme dificile • strategii simple 9.1 Crizele. Comunicarea 9.2 Tândăleala 9.3 Smiorcăiala Plânsul 9.4 Linguşeala 9.5 înşelăciunea. Minciuna. Hoţia 9.6 Teribilismul 9.7 Răspunsurile obraznice 9.8 Tupeu. Obrăznicie. Pozne. Agresivitate 9.9 Invaziile în patul conjugal 9.10 îmbrăcatul şi dezbrăcatul sunt un chin 9.11 încăpăţânatul Nu „dacă“, ci „când“/„după ce“ Taie-i din favoruri încurajează-l să te asculte 9.12 Dictatorul 9.13 Copilul care vorbeşte urât 9.14 Vorbăreţul 9.15 îmbufnatul 9.16 Of, oliţa 9.17 Udatul patului 9.18 Certurile 9.19 Lenea şi dezordinea 9.20 Uituceala 10. Copilul bolnav. Copilul•problemă. Mersul la vraci, preoţi şi vrăjitoare. Mersul la psiholog Mersul la vraci, preoţi şi vrăjitoare Mersul la psiholog şi psihiatru ADHD (Sindrom de hiperactivitate cu deficit de atenţie) în concluzie în loc de încheiere
PARINTELE PERFECT va va furniza mijloacele de care aveti nevoie pentru a va simti sigur ca, de la nastere pana la maturitate, veti calauzi pasii copiilor dumnavoastra spre insusirea adevaratelor valori fundamentale. Veti fi considerat si va veti considera un parinte integru, instruit si cu adevarat implicat in educarea copiilor dumneavoastra. PARINTELE PERFECT este un ghid practic de neinlocuit. Folositi-l ca sursa pentru gasirea de solutii intelepte la problemele cu care va confruntati ca parinte. De cate ori sunteti pus fata in fata cu o situatie care creeaza tensiune in familia dumneavoastra, cautati in carte si inspirati-va.
Analizati sugestiile si vedeti care se armonizeaza cu familia sau stilul dumneavoastra ca parinte, cu personalitatea copilului dumneavoastra si ganditi-va cum ar putea sa functioneze in cazul vostru. Ceea ce veti gasi aici sunt solutii de bun-simt la aproape toate problemele imaginabile.
Profitati de avanajele pe care vi le confera detinerea celor doua volume ale lucrarii PARINTELE PERFECT. Profitati de avanajele care decurg din a gandi inainte de a actiona. Profitati din plin de ideile cu aplicabilitate practica imediata pentru ca totul a fost indelung gandit, testat, verificat. Este imposibil ca PARINTELE PERFECT sa nu dea rezultate si pentru dumneavoastra! Parintii care au citit-o deja, considera aparitia acestei carti o adevarata binecuvantare.
Variante la NU
Lasati-i libertatea de a alege
Cum să stimulaţi zilnic inteligenţa copiilor voştri vă învaţă, pas cu pas, cum puteţi să vă ajutaţi copilul: medierea atenţiei, a limbajului, a capacităţii de abstractizare, a comportamentului, a memoriei sau a interogaţiei sunt doar câteva dintre secretele împărtăşite de această carte.
Să nu uităm niciodată că inteligenţa este un har care se poate învăţa...
Philippe Wallon este psihiatru, doctor în psihologie, cercetător la Institutul Naţional al Sănătăţii şi Cercetării Medicale (Paris). Anne Cambier este doctor în psihologie şi coordonatoare de proiecte la Université Libre de Bruxelles. Dominique Engelhart este profesor de psihologie la Universitatea Paris X-Nanterre.
Cuprins: Avertisment Introducere (Philippe Wallon)
Capitolul I. Ce înseamnă să desenezi (Anne Cambier) A / Căutarea înţelesului B / Constituenţii actului grafic
Capitolul II. Aspecte genetice şi culturale (Anne Cambier) A / Introducere B / Limitele metodologice: studiul curentului motivaţional C / Abordarea în termeni de stadii 1 / Publicaţiile lui Luquet 2 / Lucrările lui Lowenfeld D / Lucrările de după 1960, abordarea de dezvoltare 1 / Primele linii 2 / Spre vârsta de trei ani 3 / în jurul vârstei de patru şi cinci ani 4 / Vârstele ulterioare E / Studiul desenului cu temă, desenul persoanei 1 / Limitele abordării psihometrice 2 / Specificitatea temei 3 / Primele reprezentări 4 / Studiile longitudinale 5 / Stilul personal al producţiei 6 / Lucrările complementare 7 / Aspectele culturale F / Concluzii
Capitolul III. Desen, utilizare clinică şi cercetări (Dominique Engelhart) A / Temele clasice 1 / Probele de copiere 2 / Reprezentarea formei umane 3 / Testul familiei 4 / Casa 5 / Copacul 6 / Testul „House…#39;Tree…#39;Person" 7 / Desenul grupului 8 / Multiplicitatea temelor B / încercările de validare 1 / „House…#39;Tree…#39;Person" 2 / Animalul 3 / Familia 4 / Desenează…#39;te la şcoală 5 / Desenul corabiei 6 / Cubul C / Concluzie
Capitolul IV. Activitatea grafică şi executarea desenului (Philippe Wallon) A / Studiul conturului pe desenul terminat 1 / Diferitele forme 2 / O „verigă lipsă" 3 / Evoluţia desenului la un copil 4 / Ipoteze genetice 5 / Forme şi grile de cotaţie B / Observarea copilului care desenează 1 / Bogăţie şi dificultăţi ale observării copilului care desenează 2 / Executarea figurilor simple 3 / Cercetările despre desenul personajului C / Analiza executării personajului 1 / Aportul informaticii la analiza executării 2 / Punctul de plecare al desenului şi direcţia primei linii 3 / Tipuri pentru executarea desenelor D / Concluzii Capitolul V. Desenul şi contextul său (Philippe Wallon) A / Alterările desenului 1 / Oboseala copilului 2 / Absenţa modelului intern 3 / Dificultăţile de a înţelege modelul intern 4 / Copierea unui model exterior 5 / Imaginaţia B / învăţarea unei forme C / Pedagogie şi desen D / Arta infantilă Capitolul VI. Desen şi inadaptare şi/sau patologie (Philippe Wallon) A / Dificultăţile unei demonstraţii B / Copilul retardat C / Boli organice (printre care tulburările neurologice) 1 / Tulburări generale, encefalopatii, encefalite 2 / Tulburări ale funcţiilor (văz, auz, limbaj) 3 / Alte maladii organice D / Boală mintală şi tulburări psihologice 1 / Tulburări nevrotice 2 / Tulburări psihotice 3 / Traumatisme psihice 4 / Alte tulburări E / O anchetă în cadrul şcolarităţii primare F / Desen şi psihoterapie Capitolul VII. Desen şi computer (Philippe Wallon) A / Computer şi creativitate la copil B / Programe informatice şi desenul copilului 1 / Material şi metode de prelucrare informatică a desenului 2 / Analiza automată a desenului personajului 3 / Analiza automatică a desenului Figurii complexe a lui Rey 4 / Simularea desenului pe computer C / Concluzie Concluzie (Philippe Wallon)
Intelegerea tipului de relatie cu partenerul, cu parintii, fratii si surorile, copiii - dar si cu sefii si colaboratorii. Alegerea vestimentatiei, decorarea locuintei si folosirea culorilor care va ocrotesc adevarata personalitate.
Alăptatul la sân - dăruire totalăOrganizaţia mondială a sănătăţii (OMS) declară că 97 la sută din femei sunt fiziologic capabile de a alăpta cu succes, pe termen lung, indiferent de vârstă, mărimea, forma sânilor sau numărul de naşteri. Studiile demonstrează că alăptarea la sân aduce copilului toată hrana de care are nevoie şi îl protejează de o serie de boli. Din păcate, tot mai multe femei sunt tentate să abandoneze alăptatul la sân, motivate fiind de lipsa de timp, varietatea de produse artificiale destinate alimentaţiei bebeluşului sau din necunoştinţă de cauză.
- este o sursă nutritivă adaptată maximal nevoilor copilului, economă, caldă şi curată. Se ştie că laptele matern îşi schimbă compoziţia în timp, asigurând sugarul cu toate substanţele necesare creşterii şi dezvoltării normale;
- copiii alăptaţi la sân au şanse mai mici de a dezvolta infecţii respiratorii, diabet zaharat sau obezitate;
- incidenţa alergiilor la copiii care au fost alăptaţi la sân mai puţin de şase luni este de 7 ori mai mare, decât la cei care au fost alăptaţi natural mai mult de 6 luni;
- copiii alăptaţi la sân au şansa de 10 ori mai mică să fie internaţi în spital în primul an de viaţă, decât la cei alăptaţi cu amestecuri artificiale;
- copiii alăptaţi la sân au şansa de 3 ori mai mică să moară în primele luni (aşa-numitul “sindrom de moarte subită a nou-născutului”);
- deficienţa vitaminei A este micşorată la copiii alăptaţi la sân.
- hormonul prolactina - care stimulează producerea laptelui matern - are un efect minunat de relaxare şi de stimulare a instinctelor materne;
- femeile care alăptează au un risc redus de a face cancer mamar, cancer de col uterin sau osteoporoză;
- alăptatul la sân reduce considerabil cheltuielile financiare legate de creşterea copilului;
- alăptatul este un timp special menit adâncirii relaţiei dintre mamă şi copil. Astfel, timpul alăptatului reprezintă momente preţioase pline de comunicare intensă şi dragoste între mamă şi copil.
În ciuda faptului că este un lucru natural, nu este neapărat un lucru uşor. Alăptatul necesită răbdare şi deprindere, atât din partea mamei, cât şi din partea sugarului.
- alăptarea se va face cât mai repede după naştere. Copilul se naşte cu dorinţa de a suge; deci trebuie lăsat să încerce;
- spălaţi-vă cu grijă pe mâini (orice intră în contact cu sânul trebuie să fie foarte curat). Ştergeţi sfârcurile şi areolele cu un tampon îmbibat în apă fiartă şi răcită, sau ser fiziologic;
- poziţionaţi copilul astfel încât să aibă corpul cu faţa spre corpul mamei;
- cu mâna liberă, prinde sânul între arătător şi degetul cel mare şi atinge uşor obrazul copilului cu sfârcul;
- când copilul deschide gura şi îşi mişcă capul spre sfârc, introduceţi-i sfârcul, asigurându-vă că întreaga areolă se află în gură;
- dacă este necesar, apăsaţi un pic pe sân ca acesta să nu blocheze nasul copilului;
- este bine să oferiţi ambii sâni la fiecare alăptare (în acest mod se golesc uniform şi sunt stimulaţi să secrete lapte în egală măsură);
- după alăptat spălaţi-vă pe mâini, curăţaţi mameloanele din nou cu apă fiartă şi răcită şi lăsaţi sfârcurile să se usuce descoperite pentru cel puţin 15 minute înainte de a le acoperi;
- nu încercaţi să fixaţi un program nou-născutului, hrăniţi-l atunci când este înfometat.
Odată terminată alăptarea, copilul trebuie determinat să regurgiteze; ţineţi-l ridicat la verticală cu capul pe umăr (pentru protecţie, puneţi-vă un prosop sau o cârpă curată pe umăr - copilul poate elimina şi o cantitate mică de lapte în timpul regurgitării). Eliminarea unei cantităţi mici de lapte la regurgitare nu trebuie să vă îngrijoreze; orificiul musculos (cardia) care leagă esofagul de stomac nu funcţionează încă perfect la nou-născut. Dacă însă regurgitează mult lapte şi are accese dese de vomă, consultaţi imediat pediatrul, copilul poate avea alte probleme medicale (reflux gastroesofagian).
Dacă primele alăptări vor fi scurte, maxim 10 minute, următoarele vor fi din ce în ce mai lungi, ajungând la 20-30 de minute. Explicaţia însă, este foarte simplă: la 1-2 zile copilul are nevoie doar de 10-20 de grame de lapte, în timp ce la o lună cererea de lapte creşte la o singură masă până la 100-150 de grame.
Laptele de mamă este nu numai o sursă de hrană, ci şi o sursă de bucurie, o relaţie de dragoste intensă care oferă copilului siguranţă şi consolare, iar pentru mamă este o dăruire totală, împlinirea feminităţii.
Contraindicatii si posibile efecte adeverse ale vaccinarilor...
Voi incepe acest articol prin prezentarea termenilor ce vor fi folositi in cadrul sau astfel incat descifrarea sa sa fie cat mai usoara.
VPOT-prescurtare de la vaccin polio oral trivalent sau asa cum este mai frecvent cunoscut, antipolio
BCG- vaccin impotriva tuberculozei
DTP- citit “ditepe” reprezinta in fapt o combinatie de trei vaccinuri, D-vaccin difteric(impotriva difteriei-vaccinul a facut ca aceasta bola mortala sa fie rara azi la noi), T-vaccin tetanic( impotriva tetanosului), P-vaccin pertusis( impotriva tusei convulsive data de “Bordetella pertusis”).
DT- contine doar primele doua componente din vaccinul anterior si se foloseste dupa varsta de 3 ani cand componenta P este contraindicata.
ROR- e si el o combinatie de 3 vaccinuri – R-rujeola, O-oreion, R-rubeola
Hepatitic B- vaccinul impotriva hepatitei B
La nastere-in primele 24 de ore Hepatitic B(doza 1)
4-7 zile BCG
2 luni Hepatitic B(doza2)VPOTDTP
4 luni VPOTDTP
6 luni Hepatitic B(doza 3)VPOTDTP
12 luni DTPVPOT
13-15 luni ROR
30-35 luni DTP
Clasa I DTROR
Clasa a III-a VPOTdoza de rapel pentru Hepatitic B
Clasa a VIII-a DTrubeolic(doar pentru fete)
Clasa a XII-a Hepatitic B
Cum sa aveti o piele sanatoasa
Nu este nimic neobisnuit in faptul ca vreti sa aveti o piele mai sanatoasa si mai tanara. In plus de faptul ca iti creste increderea in tine, pielea sanatoasa este un indicator pentru un corp sanatos. Asa ca daca scopul dumneavoastra este sa aveti o piele cat mai sanatoasa, aveti aici cateva sfaturi pentru a a avea cea mai sanatoasa piele.
Sfatul 1 – folositi produse cu factor de protectie solara
Soarele poate fi un factor foarte deteriorant pentru pielea dumneavoastra. De fapt cauza cea mai importanta a imbatranirii premature. Asa ca ar fi bine sa va protejati intodeauna.
O buna regula de urmat in cazul in care o sa stati in soare mai mult de 20 de minute, ar rebui sa va protejati pielea cu crème protectoare. Acest lucru va va proteja impotriva soarelui, hidratand si pielea in acelasi timp.
Ideal ar fi sa folositi o crema cu SPF de minimum 15. Daca folositi machiaje destul de des ar trebui sa incercati sa folositi branduri care au incluse si formule SPF. Nu uitati, n-ar trebui sa va sacrificati sanatatea pe termen lung pentru frumusete.
Sfatul 2 – mancati cat mai sanatos
Marea parte a procesului de ingrijire a pieli este de fapt un proces intern. Asa ca in loc sa pierdeti timp pretios pentru alegerea unei crème cat mai bune, ar trebui sa va faceti mai multe griji despre ceea ce o sa intre in corpul dumneavoastra.
Daca va hraniti corect corpul si beti multa apa, pielea dumneavoastra o sa arate foarte bine. Insa daca mancati cat mai sarac si va deshidratati cu sucuri si cu cafele, acest lucru o sa se vada pe pielea dumneavoastra.
Exista o varietate de mancaruri care va poate ajuta sa aratati mai tanara si mai sanatoasa. Aceste mancaruri includ painea din cereale pentru eliminarea radicalilor liberi, ovazul pentru un aspect tanar al pielii, o multime de vitamine (A, B, C, D, E) pentru marirea regenerarii celulare, carnuri si peste pentru amino acizii esentiali.
Sfatul 3 – Beti cat mai multa apa si faceti cat mai multa miscare
Combinatia dintre consumarea unei cantitati cat mai mari de apa si transpirarea acesteia este o foarte buna metoda de eliminare a toxinelor din corp. In timp ce faceti exercitii fizice pielea dumneavoastra elibereaza apa sub forma de tranpiratie pentru a scapa si de anumite bacterii care sunt periculoase pentru piele. Apoi pentru a hidrata pielea si a o mentine tanara veti fi nevoiti sa consumati alta cantitate de apa pentru a relua procesul de mai sus.
Bautul apei ajuta si la mentinerea hidratarii pielii si la hranirea acesteia. Deoarece deshidratarea si hranirea deficienta poate cauza riduri, bautul apei este cheia mentinerii pielii cat mai tanara.
Daca o sa urmati acesti 3 pasi simpli, o sa fiti pe drumul cel bun in mentinerea unui pieli sanatoase si tinere.
Sfatul 4 – renuntati la fumat
Fumatul grabeste procesul de imbatranire atat intern cat si extern. Plamanii si organele va sunt coplesite de placi si tar in timp ce dintii se pateaza iar pielea ingalbeneste.
Fumatul nu numai ca introduce toxine in corp, dar mai si opreste furnizarea oxigenului in corp, cauzand moartea celulelor si implicit accelerarea procesului de imbatranire.
Sfatul 5 – incercati administrarea de suplimente de calciu
Calciul este elementul critic pentru sanatatea oaselor si a unui corp puternic. Pentru a evita transformarea oaselor in unele fragile sau pentru a evita schilodirea corpului de catre osteoporoza, incercati sa mancati o dieta bazata pe vegetale si pe lactate.
Cauzele aparitiei cearcanelor:
-Se stie ca fumatul are un efect de imbatranire rapida a pielii deci creste si probabilitatea de aparitie a cearcanelor.
-Daca se trece brusc la un nou tip de alimentatie sau la o cura de slabire care poate da peste cap tot metabolismul cearcanele apar cu siguranta.
-Oboseala si perioadele agitate din viata noastra ,coroborate cu o alimentatie nesanatoasa duc cu siguranta la aparitia cearcanelor,pentru ca o alimentatie nesanatoasa duce la schimbarea culorii pielii care devine mai palida si astfel fiecare vas de sange este mult mai evident.
-Din dorinta de a avea o piele cafenie se intampla de multe ori sa se exagereze cu perioadele de expunere la soare/solar.Acest lucru duce la o deshidratare a pielii ,iar pielea de sub ochi fiind foarte subtire capata rapid nuanta cafenie a bronzului.
-Daca pentru situatiile prezentate mai sus se gasesc solutii salvatoare in cazul in care cearcanele sunt ereditare nu exista remediu
Principalele remedii impotriva cearcanelor:
-Cartoful:se taie felii subtiri si se aplica pe ochi zilnic timp de 10-15 minute.
-Cresterea cantitatii de apa pe care o consumi zilnic duce la o hidratare mai buna a pielii tale
-Compresele reci cu ceai de musetel calmeaza iritatiile si inflamatiile pielii-Daca optezi pentru un tratament cosmetic ,trebuie sa ai mare grija ce procedura alegi deoarece pielea din jurul ochilor este f. sensibila si nu trebuie iritata sub nici o forma.
Ingrediente: 400g carne de pasare, 100g morcov, 40g albitura, 60g telina, 10g ceapa, 1 lingura ulei, verdeata, sare
Pentru galuste:1 lingurita gris, 1 ou
Mod de preparare: Cand carnea este pe jumatate fiarta in apa cu sare si dupa ce s-a luat spuma, se adauga legumele. Dupa ce s-au fiert, se strecoara supa in alt vas si se adauga uleiul. Se prepara galustele astfel: se freaca galbenusurile, apoi se adauga treptat grisul si albusurile batutet spuma. Compozitia se toarna, cu lingurita, in supa care clocoteste. Daca prima galusca se desface, se mai adauga putin gris in compozitie. La sfarsit se pune verdeata tocata marunt. In loc de galuste, se pot pune taietei sau zdrente de ou.
Ingrediente:200ml lapte pentru bebelus, 80g fructe (banane, pepene galben, mar), 1 varf de cutit de zahar vanilat, 1 – 2 cuburi de gheata
Mod de preparare:Decojiti fructele, scoateti-le samburii, taiati-le in bucati, dati-le prin mixer cu zaharul vanilat, pana ce obtineti un piure omogen. Adaugati laptele, cuburile de gheata. Mixati pana ce obtineti o spuma. Strecurati totul printr-un tifon pentru a elimina semintele cele mai mici. Serviti cat e proaspat.
Ingrediente:1 caisa, 1 piersica (fructe bine coapte), 180ml lapte pentru bebe, 1 varf de cutit de cereale pentru bebelusi
Mod de preparare:Varsati laptele intr-o craticioara si incalziti-l la foc moale. Adaugati cerealele si lasati inca 10 minute, amestecand. Apoi, lasati sa se raceasca. Dati prin mixer bucatile de caise si de piersica (fara pielita pufoasa si, evident, fara samburi) cu laptele rece, pana ce obtineti un amestec omogen.
Dupa 11 luni
Ingrediente:500g spanac, 2 lingurite unt, 2 lingurite faina, 100g branza de vaci (sau carne mixata), un ou, 120 ml lapte
Mod de preparare: Spanacul, bine spalat, se fierbe, se scurge, se toaca si se amesteca cu un sos alb din faina si lapte. Apoi se amesteca cu galbenusul, 3g unt, branza sau carnea si albusul batut spuma. Cu restul untului se unge o forma in care se rastoarna compozitia si se pune la cuptor, la bain-marie. Suprafata budincii poate fi unsa cu putin galbenus.
Dupa 1 an
Ingrediente: carne de pasare 600g, ceapa 80g, morcov 50g, radacina de patrunjel 50g, 5 lingurite de unt (ulei), 2 lingurite de faina, 100 ml lapte, zeama de carne, sare.
Mod de preparare: Bucatile de carne (aripi, spate, picioare etc.) se fierb, impreuna cu zarzavatul taiat si putina sare. Separat, intr-o craita se incinge untul, se amesteca cu faina, apoi se stinge cu lapte si cu zeama de carne, amestecand mereu cu telul, sa nu se formeze cocoloase. Se fierbe pana cand capata consistenta unei smantani groase, se adauga bucatelele de carne si se mai da un clocot. Se serveste fierbinte, cu mamaliguta.
Dupa 8 luni
Ingrediente: 250g dovlecei, 100g morcovi, 50g pastarnac, 30g ceapa, 2 lingurite unt sau ulei, o lingurita orez, 2 1/2 pahare apa, o lingurita faina, 2 linguri smantana, 1g sare, patrunjel
Mod de preparare: Zarzavatul taiat marunt se pune la fiert in apa cu putina sare. Cand este bine fiert, se strecoara supa. Se curata dovleceii si se taie felii nu prea subtiri, ca sa nu se sfarame, apoi se pun in supa care clocoteste, odata cu orezul spalat. Se lasa sa mai fiarba 15 -20 minute. Se topeste untul intr-o tigaie, fara sa se incinga, se amesteca cu faina si se fierbe cu cateva linguri de supa. Acest sos se rastoarna in supa care clocoteste, fierband totul inca 15 minute. La sfarsit, se adauga smantana si patrunjelul verde tocat.
Dupa 7 luni
Ingrediente: un escalop mic de curcan, un pumn de mazare verde, un morcov taiat in bucatele mici, o jumatate de ceapa taiata marunt, o rosie curatata de piele, un pumn de orez (de preferat orez cu bob rotund, pentru bebelusi), doua fire patrunjel, o bucatica unt sau ulei
Mod de preparare: Se inabusa escalopul taiat in bucatele, cu ceapa tocata marunt, in putina apa. Se adauga toate legumele, plus patrunjelul. Dupa ce legumele si carnea au fiert, se incorporeaza orezul si se lasa sa fiarba pana se absoarbe tot sosul. Se serveste.
Ingrediente: 100 g rosii, 180 ml lapte, 3 lingurite gris
Mod de preparare: Rosia se taie in doua si se indeparteaza coaja, apoi se coace 10 minute. Se amesteca cu laptele, pana cand amestecul e omogen. Se adauga grisul, turnat in ploaie. Se lasa la fiert timp de 10 minute, la foc mic, amestecand continuu cu o spatula de lemn. Pentru copilul cu varsta intre 4 si 8 luni, rosia, poate fi inlocuita cu dovlecei, spanac, ardei.
Ingrediente: un cartof mare, 50 g spanac congelat, un ou, 40 ml lapte, o lingurita de smantana proaspata
Mod de preparare: Se taie cartoful in bucati, se pune la fiert intr-o cratita cu apa. Cu doua minute inainte de a opri focul (pentru ca bucatile de cartof au fiert), se adauga in cratita si spanacul. Dupa ce totul e gata, spanacul si cartofii se zdrobesc pana se obtine un piure, care se amesteca cu oul. Se pune amestecul intr-un vas termorezistent, uns cu unt si se fierbe in bain – marie timp de 15 minute. Se scoate tarta din vas, se aseaza pe o farfurie si se toarna deasupra laptele caldut amestecat cu smantana proaspata.
copii nastere alocatia indemnizatia copiii
Copiii care urmeaza una dintre formele de invatamant prevazute de lege beneficiaza de alocatie de stat pentru copii pana la implinirea varstei de 18 ani.
Copiii incadrati in gradul I sau II de invaliditate, precum si copiii cu handicap beneficiaza de alocatie de stat pentru copii pana la implinirea varstei de 18 ani.
Tinerii in varsta de peste 18 ani beneficiaza de alocatie de stat pentru copii pana la terminarea cursurilor invatamantului liceal sau profesional, organizate in conditiile legii.
Tinerii in virsta de peste 18 ani, care repeta anul scolar nu beneficiaza de alocatie de stat, cu exceptia celor care repeta din motive de sanatate, dovedite cu certificat medical.
Titular al dreptului de alocatie de stat pentru copii este copilul.
Incepand de la 01.01.2005, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii este de 225.000 lei si se indexeaza in conditiile legii.
Alocatia de stat pentru copii nu se plateste in lunile in care copiii titulari ai dreptului se aflain institutii de ocrotire ori asistenta sociala care le asigura intretinerea completa din partea statului. mai mult de 15 zile
la consiliile locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti, unde au domiciliul sau resedinta, dupa caz, reprezentantii legali, pentru copiii prevazuti la PCT. 1.
la unitatile scolare unde sunt inscrisi copiii prevazuti la PCT. 2
la inspectoratele teritoriale de stat pentru persoanele cu handicap, pentru copiii prevazuti la PCT. 3
Cererile se aproba, dupa caz, de catre directorul directiei generale judetene de munca si protectie sociala, directorul sau comandantul unitatii scolare ori inspectorul-sef al inspectoratului teritorial de stat pentru persoanele cu handicap; dupa aprobare, documentele care atesta dreptul la incasarea alocatiei de stat pentru copii se transmit titlurilor prin institutiile abilitate.
Plata alocatiei de stat pentru copiii intre 0-7 ani se face prin mandat postal, la adresa de domiciliu al parintilor, de catre Directia Generala de Munca, Solidaritate sociala si Familie. Pentru cei scolarizati se face prin unitatile de invatamant. Plata alocatiei de stat pentru copiii cu handicap se face prin oficiile postale.
Beneficiaza de alocatia familiala complementara, familiile formate din sot, sotie si copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna. Alocatia familiala complementara se acorda lunar familiilor, daca aceastea realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie de pana la 1,5 milioane lei.
Beneficiaza de alocatie de sustinere familiile formate din persoana singura si copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinere si care locuiesc impreuna cu aceasta, denumite familii monoparentale. Alocatiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se acorda pe baza de cerere insotita de actele doveditoare privind componenta familiei si veniturile acesteia. Alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere sunt forme de sprijin cu destinatie speciala acordate din bugetul de stat si nu se iau in considerare la stabilirea altor drepturi si obligatii si se supun executarii silite in conditiile dispoziiilor privind executarea silita a creantelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu.
Plata drepturilor pentru alocatia familiala complementara sau alocatia de sustinere se asigura de catre directiile pentru dialog, familie si solidaritate sociala judetene.
Fondurile pentru plata alocatiei familiale complementare si a alocatiei de sustinere, precum si pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
Indemnizatia de nastere
Beneficiari: indemnizatia de nastere se acorda, la cerere, o singura data, pentru fiecare dintre primii patru copii nou nascuti vii (prin nou nascut viu se intelege copilul pana la sase luni) Incepand cu 01. 01. 2005 cuantumul indemnizatiei este de 1860 000 lei. Cuantumul se indexeaza periodic de catre guvern.
cerere tip (care se ridica de la serviciul de stare civila si tot acolo se depune);
cartea de identitate (buletin) a mamei, copie si original;
certificatul de nastere al ultimului nascut, copie si original;
certificatul de nastere al altui copil, copie si original;
dosar.
Banii se pot ridica de la Consiliul local pe baza actului de identitate.Indemnizatia (alocatia) de nastere pentru copil nou nascut. Indemnizatia de nastere se acorda mamelor, in termen de 6 luni de la nasterea copilului. Poate beneficia de aceasta indemnizatie pana la a patra nastere, inclusiv.
cerere tip
certificat de nastere al copilului in original si copie;
buletin (carte) de identitate pentru ambii parinti in original si copie
certificat de nastere pentru ceilalti copii ai familiei (original si copie);
certificat de casatorie a parintilor copilului (original si copie);
pentru copiii care s-au nascut in alta localitate decat cea de domiciliu a mamei trebuie prezentata o adeverinta eliberata de Primaria localitatii pe raza careia s-a nascut copilul din care sa rezulte ca nu a depus dosar pentru acordarea alocatiei de stat si alocatiei pentru copil nou-nascut;
dosar incopciat
Dosarul se depune la Primarie - Directia / Serviciul de asistenta sociala.
Copiii in varsta de peste 7 ani care nu urmeaza, potrivit regulamentelor scolare, invatamantul general obligatoriu nu beneficiaza de plata alocatiei de stat pentru copii, cu exceptia celor care nu sunt scolarizati din motive de sanatate, dovedite prin certificat medical.
Copiii in varsta de pana la 16 ani beneficiaza de alocatie acordata de stat.
Legatura mamei cu copilul se construieste, incet-incet, din momentul conceperii acestuia. Exista femei care stiu ca sunt insarcinate, inca din primele zile, inainte ca testul de sarcina sa le confirme acest lucru. Este cea mai puternica legatura care se creeaza intre doua fiinte umane. In perioada sarcinii se pun bazele relatiei cu copilul, se construiesc scenarii legate de viitorul sau, odata cu aflarea sexului copilului, cu ajutorul mijloacelor moderne, i se prefigureaza intr-o oarecare masura viitorul, in functie de dorintele parintilor, de visele lor, de esecurile lor, de scenariile lor de viata, se verbalizeaza temerile in legatura cu copilul (Oare este normal? O sa fie destept? Va semana cu mine? etc).
Pana in momentul nasterii, in multe familii deja, mai mult sau mai putin constient, parintii si-au trasat o traiectorie in linii generale , a drumului pe care il va urma copilul.
Ceea ce simte mama in momentul nasterii depinde intr-o buna masura de ceea ce a simtit pe parcursul sarcinii, inca de la inceput. Exista cazuri in care, intr-un mod mai mult sau mai putin constient, mama a respins sarcina, din diverse motive: propriul sentiment de respingere avut in raport cu propria mama, teama legata de viitor, de necunoscut, o relatie de cuplu conflictuala, absenta unui partener, moment nepotrivit de a avea un copil. Desi o farama de viata care abia prinde contur, copilul percepe starile afective ale mamei. Inca din viata intrauterina, copilul simte daca este dorit sau respins , daca este o bucurie sau o corvoada. El va veni pe lume cu sentimentul nesigurantei, al lipsei de iubire, al insecuritatii. Mama care a avut sentimente de respingere fata de sarcina, fata de copil, va oscila in general intre teama si acceptare, intre bucurie si rejectie. Relatia cu acesta (copilul) poate fi dificila, ambii simtindu-se neacceptati, neintelesi. Daca sentimentul de respingere se mentine, in mod inconstient, mama poate avea complicatii dupa nastere care o separa de copil, perpetuand astfel relatia de respingere-abandon. Copiii nedoriti sufera de foarte multe ori complicatii la nastere, sunt subponderali, se nasc prematur si au nevoie de ingrijiri speciale.Sentimentul de lipsa a iubirii poate fi o forma de violenta psihica, careia cu greu i se poate face fata, care genereaza traume greu de vindecat, cu atat mai mult cu cat copilul este o fiinta care nu se poate apara, nu poate intelege respingerea. Chiar daca mama este langa el, indeplinindu-i toate nevoile fizice, copilul, din primele clipe, simte daca este iubit sau nu. Nimic nu este mai greu de suportat, decat absenta iubirii.
Cand sarcina a fost asteptata cu dorinta si speranta, si primita cu bucurie, sentimentele mamei la primul contact cu copilul sunt pe masura. Mama se bucura de nasterea copilului, se reface rapid pentru a putea avea grija de copil, este fericita si intreaga sa existenta se concentreaza in jurul acestei mici fapturi.Si in acest caz, sentimentele mamei de teama sunt normale, in special atunci cand e vorba de nasterea primului copil. In primele luni de viata copilul este total dependent de mama, fapt care poate fi de multe ori suprasolicitant pentru aceasta , ii poate crea stari de ambivalenta, dorinta de distanta , de un ragaz pentru sine. De aceea este important ca mama sa beneficieze de sprijin in aceasta perioada, de persoane de incredere care o pot ajuta si sustine pentru a-si mentine echilibrul psihic.
Fuziunea dintre mama si copil se prelungeste dincolo de nasterea sa, de aceea bunastarea psihica a mamei este esentiala pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, nu de putine ori mamele observand cum starea lor de agitatie sau de insecuritate se transmite la copil , care devine la randul lui agitat, temator, capricios.
Pentru mamele singure, care nu au un partener, experienta nasterii aduce cu sine o serie de temeri suplimentare, griji in legatura cu viitorul, in legatura cu propria capacitate de a avea grija de copil. Daca femeia a luat decizia de a avea un copil in lipsa unui partener, poate depasi mai usor aceste dificultati. Insa daca partenerul este cel care a parasit cuplul, refuzand sa-si asume responsabilitatile aduse de venirea pe lume a copilului, mama va trebui sa faca fata unor sentimente de frica, furie, durere, dezamagire, si sa fie in acelasi timp capabila sa aiba grija de copil, fara sa il invinovateasca sau sa regrete decizia de a-l avea. De masura in care reuseste sa depaseasca situatia de criza, va depinde bunastarea si siguranta psihica a copilului. Este important ca acesta sa nu simta ca a venit pe lume intr-un moment nepotrivit, inadecvat, ca este o greutate pe care mama o poarta cu greu, careia nu-i face fata, deoarece se va simti vinovat de nefericirea mamei, iar aceasta vinovatie este o povara mult prea mare pentru o farama de om.
Aducerea pe lume a unui copil, reprezinta pentru parteneri, dar in special pentru mama, un moment de readaptare, de restabilire a prioritatilor. Incepand cu modul de alimentatie si terminand cu programul de odihna, aproape totul se schimba. Orice readaptare implica renuntari, revizuiri, regandiri, si nu toate sunt usor de facut. Daca schimbarea este motivata cu dragoste, desprinderea de vechile obiceiuri se face mai usor. Pentru mamele care pana in acel moment au pus pe primul loc cariera, pot aparea frustrari legate de incapacitatea de a munci, de a avea viata dinainte, poate aparea dorinta de a relua mai devreme activitatea, dupa primele luni de la nastere. Este important de stiut ca, in aceste luni, copilul traieste starea de fuziune cu mama ca neseparare, el nu constientizeaza faptul ca mama este o persoana distincta de sine, ci o prelungire a sa. Disparitia mamei, chiar si pentru o jumatate de zi, ii va produce panica, deoarece nu are capacitatea de a-si reprezenta intoarcerea, ci va considera ca a fost abandonat Separarea de copil, pentru a-i permite individualizarea se face treptat, atunci cand acesta este capabil sa se perceapa pe sine ca diferit de ceilalti, sa se descopere ca individualitate.
Doar fiind in relatie cu copilul, il putem cunoaste. Indiferent ce ne dorim pentru el, ce sperante ne-am pus, ce idealuri i-am fixat, daca il privim si il ascultam cu iubire, vom sti intotdeauna sa il acceptam neconditionat, indiferent cat de aproape sau departe de ale noastre sunt idealurile lui, sperantele lui, dorintele lui.
Moto: "Cresteti sa va inmultiti si sa umpleti pamantul si-l stapaniti" (Facere I,26)
Familia reprezinta forma sociala de baza, întemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. Aceasta este definitia pe care o da Dictionarul Explicativ al Limbii Romane.
In zilele noastre, familia sufera schimbari majore. Ea sufera o presiune nociva din partea lumii si a fortelor demonice, încercând sa o împinga pe aceasta la incalcarea poruncilor dumnezeiesti, cel rau seamana cearta intre cei apropiati, chiar si intre membrii familiei. Sfânta Scriptura spune ca barbatul e capul familiei, el trebuie sa-L cinsteasca pe Dumnezeu, femeia trebuie sa fie supusa barbatului, iar copii sa asculte de parinti. Aceasta legatura dintre membrii familiei descrie calea spre mântuire.
Biserica Ortodoxa a acordat si acorda o importanta majora familiei crestine, deoarece de aceasta depinde nu numai destinul unei perechi, ci si al comunitatii umane in general.
Dumnezeu, din iubirea sa fata de creatura, a întemeiat in Rai prima familie, a binecuvântat-o, a ajutat-o, dar totodata a si povatuit-o, dându-i porunca de a creste si de a se înmulti. Odata cu aceasta porunca el a pus temeliile primei familii. Chiar daca familia primara a decazut din starea paradisiaca, acest fapt nu înseamna ca si-au pierdut îndatoririle sale de parinti, dând nastere la prunci întemeind noi si noi familii.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Biserica crestina s-a constituit dupa modelul familiei, ca o comunitate de dragoste. Cea dintâi forma de cult crestin a fost cultul in sânul familiei, nascând astfel un ansamblu de relatii interpersonale intre soti, prin care fiecare persoana este introdusa in "familia umana" si in "familia lui Dumnezeu", care este Biserica.
Astazi familia gaseste sprijin si ajutor in Biserica, aceasta prin slujitorii ei intareste legatura dintre membrii, dând o conduita morala sanatoasa vietii. Legatura care se formeaza este asemenea perihorezei (intrepatrundere) Treimice, care isi revarsa lumina dragostei Sale, prin Sfântul Duh asupra celor ce împlinesc si respecta poruncile lui Dumnezeu.
Familia crestina are misiunea, in primul rând, de a deveni o comunitate profunda de viata si iubire care-si va gasi împlinire definitiva in Imparatia lui Dumnezeu. Ea a primit misiunea de a pastra, de a revela si de a comunica credinta si iubirea sa ca reflectare vie si participare reala la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire si la iubirea lui Hristos Domnul pentru Biserica Sa.
O adevarata familie crestina este acea familie care convietuieste in Duhul lui Dumnezeu, o familie plina de har, de liniste, de evlavie, de bunatate, care nu se hraneste numai cu hrana trupeasca, ci cauta sa dobândeasca si hrana cea vesnica, ce intareste duhul omului. Acesta este modelul pe care trebuie sa-l urmeze fiecare familie.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
In zilele noastre gasim foarte rar aceasta familie. Grijile lumesti ne cotropesc viata, fuga dupa stralucirea banului ne ocupa tot timpul, disparând astfel nevoia pentru cele spirituale.
Mântuitorul Hristos ne da pilda pasarilor cerului "care nu seamana si nu aduna" dar totusi traiesc, Dumnezeu având grija de ele. Tot El ne indeamna sa cautam mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua. Aceasta porunca nu este un indemn spre lenevie ci, dimpotriva, El aratându-ne scopul nostru din aceasta viata. Calugarii asociaza rugaciunea cu munca trupeasca pentru înfrânarea patimilor. Daca vom încerca sa-L descoperim, vom dobândi, toata dragostea si bunatatile pe care le ofera celor cel iubesc pe El. Tot ce trebuie sa facem este sa acordam din timpul nostru câteva minute, daca nu mai mult, înainte de culcare, înainte de masa, de începerea lucrului, sa închinam o rugaciune catre Mântuitorul si sa multumim pentru bunatatile care ni le-a oferit si pentru grija Sa fata de noi.
Dumnezeu a creat lumea in sapte zile; sase dintre ele le-a dat omului sa lucreze, iar intr-a saptea, sa-si aduca aminte de Creatorul sau. Gasim in fiecare duminica, diferite motive sa ocolim biserica fie ca suntem prea obositi dupa saptamana ce a trecut, fie ca este ziua noastra libera si vrem sa stam acasa sau ca slujba este prea lunga si ne plictisim. Invocam aceste motive mereu, fara sa ne gândim la repercusiuni.
Concluzionând, nu trebuie sa ne pierdem speranta in Dumnezeu ci sa-L descoperim in sânul familiei noastre si in semenii nostri.
copiilor botezul religia crestinortodoxa pruncul
Exista in viata oamenilor momente covarsitoare, prin semnificatia lor, deosebite. Astfel, este nasterea noastra trupeasca, momentul cand am vazut lumina zilei, cand am fost ocrotiti la sanul cald al mamei, si am fost purtati in brate de bunul nostru tata. Momente sublime traim, cand vin pe lume proprii nostri copii si simtim ca Bunul Dumnezeu, ne-a binecuvantat prin ei.
Nasterea de copii este cea mai mare datorie a sotilor, care se unesc prin Sfanta Taina a Cununiei. Nasterea de copii formeaza cea mai mare bucurie si adevarata temelie a familiei; ea consolideaza si desavarseste casnicia si este izvor de sanatate pentru ambii parinti.
Pentru a fi corecti si onesti, inainte de a vorbi despre nasterea de copii, Ierurghiile si Sfintele taine care se administreaza pruncilor, mai intai ar trebui sa vorbim despre familia crestina binecuvantata de Dumnezeu prin Sfanta Taina a Cununiei.
In cadrul minunat al familiei crestine, colaborarea sotilor trebuie sa fie armonioasa.
Fiecare sot isi aduce aportul cu ce are specific. Femeia, cu sensibilitatea ei, asigura mireasma si poezia caminului, are grija sa netezeasca asperitatile ce se ivesc in drumul lor, iar barbatul, cu energia lui, are grija de cele necesare casei, dar si de prestigiul si demnitatea familiei. Cand aceasta impreuna lucrare ramane constanta si rodnica, credem ca nu gresim, afirmand ca este un preambul al imaparatiei lui Dumnezeu.
In familia crestina, barbatul si femeia, trebuie sa fie la inaltimea chemarii sfinte de parinte, cu raspunderi mari in fata lui Dumnezeu si al oamenilor.
Copii sunt expresia concreta a prezentei divine in familie. Peste iubirea curata a sotilor, ingemanata cu harul divin, se rasfrange o raza din lumina paradisului. In ochii senini ai pruncilor si in glasul lor este coborat cerul pe pamant.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Pruncii vin in lume curati si pentru a le pastra neprihanirea, Biserica a randuit slujbe specifice atat pentru prunc cat si pentru mama, dintre care amintim:
Randuiala in ziua intai la femeia lauza - moasa aduce la biserica intr-un vas apa curata pentru sfintire, iar preotul o sfinteste. Se stropeste mama si se stropeste si pruncul.
Rugaciunile la femeia lauza in a opta zi - cand preotul merge la casa unde s-a nascut pruncul si citeste rugaciuni pentru mama, pentru prunc, pentru moasa care ridica pruncul si pentru celelalte femei, care stau in ajutor. Apoi, stropeste preotul casa cu apa sfintita in chipul crucii, dupa care, insemneaza pruncul, binecuvantandu-l la frunte, pentru intelepciune, la gura pentru cuvant si suflare, iar la inima, pentru putere, zicand: "Mainile Domnului te-au facut si te-au zidit".
Tot in a opta zi si rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele.
Botezul - este Sfanta taina, in care, prin intreita afundare in apa, in numele Sfintei Treimi, cel care boteaza se curateste de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana la Botez, se naste la o viata noua sprirituala si devine membru al Trupului tainic al Domnului.
Botezul a fost instituit de Mantuitorul Iisus Hristos dupa Invierea din moarte, indemnandu-i pe Sfintii Apostoli astfel: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor. Amin!"
copiilor botezul religia crestinortodoxa pruncul
Rugaciunea de exorcizare (4 la numar) sau de inlaturare a puterii celui rau, dintre care primele doua cu fata spre Apus (adresata diavolului), iar celelate doua cu fata spre Rasarit (adresata lui Dumnezeu);
Sfintirea apei in care va fi botezat catehumenul;
Sfintirea untdelemnului cu care va fi insemnat pruncul;
Intreita afundare a pruncului in apa sfintita in numele Sfintei Treimi;
Ungerea cu Sfantul Mir, facand chipul Crucii la frunte, la ochi, la gura, la urechi, pe piept, pe spate, la maini si la picioare, zicand: "Pecetea darului Sfantului Duh";
Rugaciunile la spalarea pruncului;
Rugaciunile la tunderea parului;
Impartasirea pruncului cu Sfanta Euharistie (Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos).
Dupa Botez, cand se implinesc 40 de zile, se citesc rugaciunile pentru mama si pentru prunc, in popor se mai numeste si "Molitfa de 40 de zile" cand pruncul se aduce la biserica, ca sa se imbisericeasca, adica sa faca inceput intrarii in biserica. Pruncul este adus de mama sa, fiind curatita de tulburarile fiziologice pricinuite de nastere. Preotul inchina copilul la icoanele imparatesti si cele laterale din catapeteasma, zicand troparele (rugaciunile inchinate sfintilor reprezentati) obisnuite.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Daca pruncul va fi parte barbateasca, va fi dus in Sfantul Altar, pe usa de miazanoapte, si-l inchina la cele patru laturi ale Sfintei Mese, iar de va fi parte femeiasca o duce pana la usile imparatesti (cele centrale prin care intra numai preotul si arhiereul), o inchina la icoanele catapetesmei si la iconostas.
Si pentru fetite si pentru baietei se rosteste rugaciunea dreptului Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel". (Ev. Lc. 2, 29-31)
Pentru a fi in randuiala si ascultarea Bisericii, sfatuim tinerele familii sa ceara sfatul preotilor parohiilor unde sunt arondati, pentru a nu da uitarii aceste randuieli privitoare la nasterea de prunci.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Sa nu facem din Botezul copiilor nostri, prilej de desfatare si imbuibare cu mancare si bautura, ci sa ne bucuram duhovniceste, "implinind cu inima curata", randuielile Bisericii si poruncile lui Dumnezeu. Prin venirea in lume a copiilor nostri, sa vedem, purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi si fata de familiile noastre si cat de bine ne-a facut noua Dumnezeu.
vietii darul sacru dumnezeu viata
Ati auzit de legea atractiei universale? Este acea putere cosmica ce face sa se garanteze si sa se mentina ordinea lumii. Si in sufletele omenesti Dumnezeu a rinduit o forta asemanatoare, de atractie: este legea iubirii.
Implinirea acestei legi universale omenesti, a atractiei prin iubire, se face prin casatorie, cind omul lasa pe tatal sau si pe mama sa si se uneste cu femeia sa pentru viata intreaga, alcatuind un singr trup, o singura vointa, acelasi destin. Dupa ce a zidit Domnul Dumnezeu pe primii oameni si i-a asezat in raiul pamantesc, dupa ce i-a binecuvantat, le-a zis:”Fiti rodnici si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapiniti!”
Este cea dintai porunca pe care a impus-o Ziditorul omului, chipul Sau pamantesc, cea dintai indatorire rostita catre Adam si Eva si prin ei tuturor urmasilor lor: rodnicia vietii, inmultirea.
Daca privim cu atentie firea omului, vedem ca insasi intocmirea ei ne arata scopul nasterii de copii. Constitutia fizica si morala a barbatului si a femeii sunt indicatii in acest sens.
Barbatul reprezinta forta, spiritul de initiativa, curajul. Destoinicia lui in lupta aspra pentru cistigarea existentei, spiritul sau intreprinzator si neobosit, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, pentru a oferi scut si siguranta celor pe care ii va aduce la viata, celor mici si neputinciosi.
La randul sau, femeia reprezinta gingasia, rabdarea, sensibilitatea, spiritul de jertfa, calitati admirabile, necesare pentru ocrotirea si cresterea tinerelor vlastare.Trupul sotiei este o dovada a chemarii ei de a fi mama, de a naste si alapta. Sensibilitatea femeii pare ca este o pregatire pentru ceasurile de veghe langa leaganul celor sositi pe lume. Rabdarea ei este o garantie pentru dificultatile pe care le presupun ingrijirea si educarea unui copil.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Iar daca se implineste scopul primordial al casatoriei, nasterea de prunci, cit de mult si de frumos se desavarseste viata sotilor… Daca avem doua pietre pe care le legam cu mortar sau ciment, ele nu se mai rup din legatura lor ci formeaza o unitate de nezdruncinat. Pe cand, daca le asezam una langa alta si nu le legam cu mortar la o simpla atingere ele se desfac, se despart.
Asa e si cu viata in casatorie. Sotii fara copii nu sunt uniti perfect.”Cimentul” puternic al vietii conjugale este copilul. El asigura maretia iubirii, trainicia casei, el face sa se intemeieze pe stinca de granit nadejdile de maine ale celor doi. Cine implineste porunca”Fiti rodnici si va inmultiti”, se impartaseste de o multime de binefaceri, dupa cuvintul Scripturii CARE ZICE: “De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau, toate binecuvantarile vor veni asupra ta si se vor implini cu tine”. Cu venirea copilului tot harul lui Dumnezeu intra in caminul conjugal. Cand Ana, mama prorocului Samuil, a zamislit si se pregatea sa nasca, sufletul ei s-a umplut de bucurie. Biblia ne infatiseaza starea ei de fericire cu aceste cuvinte: ”Dumnezeu si-a adus aminte de ea”.
Nerodirea este o stare de blestem, un fel de uitare, de indepartare de la comuniunea cu izvorul vietii. Pe cand zamislirea si nasterea de prunci sunt o binecuvantare dumnezeiasca. O grija, o providenta speciala o invaluie pe femeie si o sustine sub aripile ei ocrotitoare, scutind-o de teama, de grija: ”Nu te teme, Marie, iata vei naste fiu…” Ceea ce s-a zis Maicii Domnului Isus in chip supranatural, se infaptu-ieste in chip firesc cu fiecare mama. Mai facem o comparatie: dupa cum langa Agar din Canaan, refugiata cu un copil in pustie, a fost ingerul lui Dumnezeu care o ocrotea, asa puterile ceresti vegheaza langa mame si le intaresc pentru mareata lor misiune.
Trupul mamei, din care pruncul se desprinde ca un fruct copt, primeste noi puteri prin nastere. Acest trup incepe sa infloreasca pare ca intr-o innoita tinerete. Sanatatea viguroasa a mamelor cu multe sarcini si nasteri este un adevar verificat de multa vreme. Am cunoscut personal mame cu 15 sau chiar mai multe nasteri care, la varsta inaintata isi pastrau voiciunea si frumusetea in toata stralucirea lor.
Si, iarasi, am cunoscut neveste tinere dupa numarul anilor, dar imbatranite si secatuite de vlaga inainte de vreme din cauza ca au refuzat darul lui Dumnezeu de a rodi viata din trupurile lor.
In zilele noastre stiinta medicala a constatat ca fatul care se dezvolta vreme de luni de zile in sanul femeii nu este atat o “sarcina” , ci un binefacator, un oaspetecare intareste si desavar-seste frumusetea trupeasca si sufleteas-ca a mamei.Copilul se prezinta ca o oaza in pustie, vine ca un izvor intr-un parc vestejit de lipsa apei.Mai mult: tot stiinta a aratat ca prezenta fatului in trupul matern este ca o doctorie minunata pentru vindecarea multor boli si neputinte ale genului feminin.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
In sfirsit, copilul este o binefacere, fiindca izbaveste sufletele din pacat, din primejdii de moarte. Se zice ca o corabie care il purta pe regele Ludovic al XIV- lea al Frantei fu cuprinsa pe mare de o furtuna. Primejdia era ca vasul sa se scufunde. Corabierii si calatorii isi vedeau cu groaza sfarsitul in involburarea apelor. Atunci regele lua in brate un copil care se afla pe corabie, il ridica spre seruri si zise: ”Doamne, indura-te si ne scapa de la inec. Iar daca noi cei mari, pentru pacatele noastre nu suntem vrednici sa ne ajuti, ai mila macar de acest nevinovat copilas!” La acea ruga se zice ca vintul s-a potolit, valurile s-au linistit, furtuna a incetat, de parca Isus insusi si-ar fi intins mainile spre valurile infuriate, ca pe vremuri pe marea Galileii.
Deci, cunoastem ca, prin nevinovatia lor, copiii sunt ca niste ingeri care salveaza pe oameni de infricosata moarte. In preajma unuimleagan de copil se poate vorbi de un paradis pamantesc.Surasul unui prunc este o floare culeasa din rai, o oglindire a luminii de sus. Mai ales din ziua cand Mantuitorul a luat copiii in bratele Sale divine si a zis plin de iubire: “Lasati copiii sa vina la Mine caci a unora ca acestia este imparatia cerurilor” , mai cu seama de cand a declarat ca cine primeste un prunc in numele Lui, pe El insusi il primeste.
biserica crestini scopul mersului dumnezeu
O importanta deosebita in modul de viata a fiecarui crestin, o are mersul la biserica. Credinta in Dumnezeu si participarea la sfintele slujbe,mai ales la Sfânta Liturghie, constituie pentru fiecare crestin, doua relatii nedespartite. Crestinul adevarat nu poate sa traiasca fara Sfânta Liturghie. Duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, acesta lasa grijile lumesti si merge sa se intalneasca cu Creatorul sau, cerând de la Acesta ajutor, rugându-L totodata sa-l pazeasca de viclenia diavolului.
Mersul regulat la biserica nu constitue pentru credincios un simplu obicei,o simpla obligatie sau o scapare din viata sufocanta de zi cu zi, ci dimpotriva, el reprezinta o nevoie esentiala, adica nevoia de a trai viata cea adevarata, de a gusta din bunatatile necesare sufletului, de a primi binecuvântare si totodata de a-i multumi lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale.
Observam cum in ziua de astazi majoritatea credinciosilor vin la biserica pentru a-si gasi linistea sufleteasca,dar si pe cea trupeasca. Insa odata ce intra in Sfântul Lacas, mintea le este cuprinsa de grijile lumesti si astfel nu isi pot gasi si atinge scopul pentru care au venit.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Parintii bisericii indemna ca atunci când intram in Biserica sa lasam grijile noastre afara, la usa bisericii, intrând înauntru cu mintea, gândul si inima la Dumnezeu, pentru ca Acesta sa poata patrunde in suflet, sa-l lumineze, daruindu-i pacea duhovniceasca.
Biserica este temelie si scoala a vietii duhovnicesti. Înauntru se gaseste veselia celor amarati, alinarea celor chinuiti si odihna celor osteniti. Aceste bunatati le fagaduieste Mântuitorul celor ce-l iubesc pe El. Insa din ce in ce mai multi crestini ocolesc biserica, alegând sa-si petreaca timpul in alt mod.
Dumnezeu a lasat ziua a saptea pentru odihna, poruncindu-i omului ca in aceasta zi sa se odihneasca si sa-L laude pe Dumnezeu care l-a creat. Însusi numele de "Duminica" prin traducere din limba latina înseamna "Ziua Domnului". Daca vom reusi sa-i acordam lui Dumnezeu din aceasta zi, macar doua ore, pentru ca atât dureaza Sfânta Liturghie, vom dobândi de la El binecuvântare sufleteasca si trupeasca pentru toata saptamana.
De foarte multe ori venim la biserica sa ne rugam pentru cei dragi, sa dobândim ajutor sau sa-i multumim pentru bunatati-le care ni le-a oferit. Insa, oare rugaciunea noastra pe care o închinam lui Dumnezeu si sfintilor este ea oare curata? Sa încercam sa ne limpezim mintea de lucrurile lumesti atunci când ne rugam. Sa nu mai repetam mecanic câteva rugaciuni. Buzele se misca insa inima nu aude, rostim rugaciunea cu gura insa mintea ne zboara la dobânzi, contracte, afaceri, cladiri, întâlniri cu prietenii. Daca tu nu poti sa-ti asculti rugaciunea, cum oare poate Dumnezeu sa o asculte? De aceea macar atunci când ne rugam, fie ca suntem in biserica, fie ca suntem acasa sa lasam deoparte grijile noastre si sa inaltam rugaciune împreuna cu Serafimii cei cu cate sapte aripi care stau împrejurul Tronului lui Dumnezeu si Ii aduc acestuia cantari de lauda.
O alta problema cu care ne confruntam fiecare dintre noi o reprezinta imbracamintea pe care o purtam atunci când venim la biserica. Sfântul Apostol Pavel ne indemna: "Vreau deci ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicând mâini sfinte, fara de manie si fara sovaire. Asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba de sfiala si din cumintenie, nu din par împletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu." (I Timotei II,8-10)
Ea nu trebuie sa fie o imbracaminte provocatoare care sa atraga toate privirile, ci una decenta, o tinuta de adevarata întâlnire cu Dumnezeu. Iubirea, smerenia, întelepciunea, smerita cugetare sunt lucrurile cu care trebuie sa ne împodobim sufletul la întâlnirea cu Dumnezeu. Ele sunt mai de pret decât tot aurul din lume. Acestea ar trebui sa faca parte din garderoba sufletului nostru, atunci când mergem la biserica si nu ura invidia si vorbirea de rau.
Daca vom reusi sa facem acestea, cu adevarat ne vom face bineplacuti înaintea lui Dumnezeu, iar acesta ne va ajuta si ne va povatui pasii in orice lucru pe care îl facem.
Disney
Ne-am întrebat vreodată ce este în sufletul copilului nostru în noaptea de Crăciun? Ne-am întrebat, printre vastele pregătiri de Crăciun, dacă este fericit şi sensibilizat de această noapte sfântă? Dar, oare ne mai aducem noi aminte cum este să fii copil în noaptea de Crăciun?
În fiecare an aşteptăm sfintele sărbători ale Naşterii Domnului cu bucurie, cu lacrimi în ochi produse de bucuria imensă pe care ne-o aduceau acele frumoase imnuri de preamărire a Pruncului Sfânt, pe care le transmiteam din casă în casă cu mâinile reci, cu picioarele aproape îngheţate, cu nasul acela micuţ şi roşu, care tăia gerul iernii şi ne rumenea obrajii, dar cu toate aceste greutăţi acceptam această misiune sfântă din adâncul sufletului nostru şi deveneam mesagerii Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru o singură seară, noi, copiii, eram centrul lumii, eram nişte soli mici ai lui Dumnezeu. Nu exista bucurie mai mare în lumea aceasta decât faptul că eram şi noi parte integrantă din procesul mântuirii oamenilor, eram începătorii vestirii celei mari: “Hristos Se naşte, măriti-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!; Hristos pe pământ înălţaţi-vă, cântaţi lui Dumnezeu tot pământul că S-a preamărit”.
Aceste cuvinte ne încărcau sufletul cu atâta putere, încât în fiecare moment al vieţii noastre amintirea şi recitarea lor ne transpuneau instant în acea atmosferă de căldură sufletească a sfintelor sărbători, se sălăşluia în sufletul nostru o cămară tainică şi sfântă a copilărie pe care o aveam toată viaţa, în care în orice moment al existenţei noastre ne retrăgeam şi trăiam acea bucurie imensă.
Ce este în sufletul copilului de astăzi care nu mai este învăţat să îndeplinească acea misiune sfântă pe care noi, cu atâta bucurie, o îndeplineam. Ce este în sufletul lui după ce s-a plictisit de acel cadou scump pe care l-au cumpărat părinţii, dar mai grav, ce este în sufletul unui copil când pentru el, Crăciunul nici măcar nu are un miros specific, un miros al bucuriei?
Nu ne distrugem noi proprii copii pentru toată viaţa lor, responsabili fiind pentru dărâmarea acelei cămări tainice şi sfinte a copilăriei şi totul datorită falsităţii cu care înţelegem noi sărbătorile, substituind acest cuvânt cu “distracţii şi petreceri”?
Copilul nu va simţi mirosul specific al Crăciunului când mama aleargă din magazine în magazine după anumite prăjituri şi cozonaci gata preparate, copilul nu va simţi aroma sărbătorilor dacă mintea lui este pătrunsă şi secată de jocuri video, şi ceea ce este mai dureros, copilul nu va trăi acea bucurie şi armonie dacă părinţii lui sunt plecaţi sau certaţi.
Ce este oare în sufletul acelui copil care nu are parte de toate aceste minuni ale lumii noastre, minuni pe care le putem trăi, dar pe care le negăm şi le înlocuim cu artificialitatea unei aşa zise “lumi moderne”?
Se va mai întoarce acel copil vreodată spre tărâmul copilărie sale pe care îl consideră un ţinut arid şi pustiu? Va mai putea să povestească el copiilor lui şi nepoţilor lui acele mari bucurii ale micilor mesageri ai Naşterii lui Hristos?
Merită, oare, să distrugem aceste bucurii sfinte pe care pot să le trăiască toţi copiii pentru mai mult timp petrecut la serviciu, mai puţin efort depus la bucătărie, mai puţini paşi până la un orfelinat, mai puţin stres, pentru că ne-a ajuns stresul de la imensele cozi de la magazine, pentru mai mult timp liber pe care îl vom irosi prin vizionarea programelor rupte de realitatea Sfintei Sărbători, pentru acea fugă teribilă după cumpărături şi reduceri care ne răpesc timpul acela preţios în care puteam să mergem la spovedit şi împărtăşit pentru a ne curăţi sufletul şi trupul şi a primi pacea sufletească?
Disney
Merită, oare, să distrugem sufletul unui copil în acea noapte sfântă a Naşterii Mântuitorului pentru lucruri aşa mărunte şi efemere existenţei noastre?
Ne plănuim viaţa după visurile pe care le-am avut în copilărie, după bucuriile şi emoţiile pe care le-am trăit, aceste bucurii se transformă în credinţa nostră care ne oferă un drum în viaţă. Dacă vom distruge aceste visuri ale copilului şi aceste bucurii, îi vom distruge toată existenţa sa.
Disney
Într-o lume în care stresul cotidian atinge uneori cote maxime…, într-o lume în care interesul material a căpătat conotaţii superlative, iar preocupările trupeşti ne monopolizează viaţa, puţini mai sunt cei care se îngrijesc de valori, virtuţi şi tot ceea ce ţine de universul interior al fiinţei noastre, într-un cuvânt, de suflet.
Nefericirea este cu atât mai mare cu cât, la fel de puţini sunt şi cei care se îngrijesc de sufletele copiilor lor, deoarece şi aici «terenul» a fost invadat de legile şi principiile materialităţii lumeşti. Câţi dintre părinţi nu sunt extraordinar de fericiţi pentru că reuşesc să le procure copiilor lor cele mai scumpe jucării, cele mai scumpe hăinuţe, cele mai bune dulciuri, cele «mai cele » din toate, uitând, sau ignorând să le ofere şi suportul duhovnicesc atât de necesar în viaţa fiecăruia dintre noi, începând încă din copilărie.
Câţi dintre părinţii care îş cresc copiii în asemenea condiţii, nu sunt puşi de foarte multe ori în faţa unor conflicte de-a dreptul indezirabile cu aceştia? Asemenea conflicte sunt generate de starea lor de nemulţumire şi nelinişte lăuntrică a copiilor care încearcă să o înlăture prin creşterea pretenţiilor materiale, cerere care în momentul în care nu este satisfăcută da naştere la certuri şi neînţelegeri. Acesta este rezultatul faptului că acei copii nu au fost învăţaţi să nu pună preţ pe ceea ce este material, n-au fost învăţaţi că echilibrul interior şi totodată bucuria de a trăi nu-şi au rădăcinile în ceea ce ne oferă această lume, este de asemenea rezultatul inevitabil al faptului că acei părinţi, în frageda pruncie a copiilor lor, le-au pus lacăt de fier Bisericii din sufletul lor, neînvăţându-i şi nevorbindu-le despre Dumnezeu, despre credinţă şi nu în ultimul rând despre rugăciune.
Mediul în care este crescut copilul şi mai mult decât atât, modul în care este crescut, îşi va pune amprenta în chip deosebit asupra personalităţii şi caracterului copilului, viitor tânăr, apoi adult. Acest lucru este dovedit si din punct de vedere ştiinţific, psihologia demonstrând că în dezvoltarea copilului, un rol deosebit de important îl are atât natura genetică cât şi mediul, respectiv modul în care acel copil a fost crescut.
Aşadar, prietene cititor, posibil actual sau viitor părinte, te invit să ne amintim pentru câteva clipe acele momente ale copilăriei fiecăruia dintre noi, când alături de mamele noastre îngenuncheam în faţa icoanei şi rosteam cu emoţie « Îngeraşul » , sau dăţile când mergeam la Biserică pentru a ne întâlni cu « Doamne Doamne » , momente care prin frumuseţea şi încărcătura lor spirituală, ne umplu şi acum sufletul de emoţiile trăirilor de atunci. Ce poate să fie mai minunat decât un copilaş, care în neştiinţa sa, dar în multă curăţenie şi sinceritate se roagă lui « Doamne Doamne » să aibă grijă de mama şi de tatăl lui... ?
Fiecare părinte are datoria morală de a-l învăţa pe copilul său să se roage, de a-i face încă din copilărie cunoştintă cu Cel care este Bunătate, Dragoste, Blândeţe, cu Cel pe care toţi copiii Îl cunosc ca fiind « Doamne Doamne » .
Copiii sunt cel mai frumos dar al lui Dumnezeu, cea mai mare recompensă dată de către Acesta celor ce se iubesc, ca rod al dragostei lor, de aceea trebuie înconjuraţi întotdeauna de dragoste, afecţiune şi căldură sufletească, însă niciodată nu trebuie uitat îndemnul Mântuitorului, care a spus : "Lăsaţi copiii să vină la Mine!"
Disney
Si in legatura cu aceasta sarbatoare exista multe traditii si obiceiuri pastrate in special in mediul rural. Aceasta sarbatoare crestina este precedata de o perioada de 40 de zile de post.
Ultima saptamana a postului mare, Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare este inclusa în sarbatoarea Pastelui, desi în aceasta perioada postul continua chiar cu o mai mare intensitate.
Din Joia Mare pana in ziua de Inviere batranii tin post negru. Cei mai tineri mananca în aceasta saptamana doar paine si fructe uscate si nu beau decat apa de izvor. Pentru Saptamana Mare, mai ales in trecut erau caracteristice urmatoarele traditii: pastrarea linistii, a tristetii generale; respectarea stricta a postului, ingrijirea locuintelor, curatenia prin curti, confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare, tocmirea lautarilor pentru hora satului, impartasirea la biserica precum si alte obiceiuri.
In ceea ce priveste Duminica Floriilor, duminica cu care incepe Saptamana Mare, s-au pastrat de asemenea unele traditii. In aceasta duminica, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri înmugurite de salcie, care se împart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii împodobesc icoanele, usile si ferestrele.
Incepand cu aceasta duminica si continuand cu celelalte zile din Saptamana Patimilor se oficiaza Deniile. Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox.
Cuvântul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă” care se săvârşeşte seara, în ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara.
Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui. Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cantarea Prohodului, în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).
In Joia Mare praznuim patru lucruri: spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, dandu-le prin aceasta lor si noua pilda de smerenie, Cina cea de Taina, adica instituirea Sfintei Cuminecaturi, rugaciunea cea mai presus de fire, din gradina Ghetsimani, vinderea si prinderea Domnului.
In Vinerea Mare se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El. În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului. Vinerea Mare se mai numeste in popor Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua). Postul negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Legenda spune ca pe cel care posteste nu-l va durea niciodata capul si acesta va sti cu trei zile inainte cand va muri. Femeile tin in mod special la respectarea vinerilor in general, in credinta ca Sf. Vineri le-ar aduce un mare necaz daca ar coase, ar tese, ar toarce sau ar albi camasi in cursul acestei zile.
In Sambata Mare e praznuita ingroparea trupeasca a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cum si pogorarea Lui in Iad, scotand neamul omenesc din stricaciune si trecandu-l in viata cea vesnica.
In Duminica Invierii ne spune Sinaxarul din ziua de Paşti, ce se praznuieste: "In Sfânta si Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viată a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos."
OUALE CURATITE - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om sau vita face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi.
SLANINA e folosita la mai multe leacuri : se ung ranile ; daca se imbolnaveste vreun om sau vita si mananca slanina aceasta se vindeca. Daca e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina aceea.
HREANUL - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor.
SAREA se foloseste la sfintirea fantanilor.
CUISOARELE - pentru dureri de masele.
FAINA - se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece.
USTUROIUL sfintit (pus in pamant) nu se strica. Serveste la alungarea strigoilor de la casa - se ung usile grajdurilor cu el. La nevoie se freaca si oamenii bolnavi (mai ales pentru vatamatura).
SAMANTA DE BUSUIOC - cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi. Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii si de taciune fuge diavolul.
Spalarea din dimineata Invierii este tot o traditie pastrata in special la sate. Intr-un lighean se pune un ou rosu, in unele locuri doua, si o moneda de argint. Se toarna apa proaspata (neinceputa) adusa de la fantana. Toti ai casei se spala pe rand, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand : "Sa fiu sanatos, si obrazul sa-mi fie rosu ca oul ; toti sa ma doreasca si sa ma astepte asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti ; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor." Dupa aceea se ia moneda de argint si trecand-o peste fata se zice : "Sa fiu mandru si curat ca argintul"; fetele mai zic "sa trec la joc din mana-n mana ca si banul; sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa". In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc, deoarece se zice ca daca te speli cu dansul vei fi onorat ca busuiocul.
Masa din prima zi de Pasti este un prilej de reunire a familiei, decurgand dupa un adevarat ritual. De pe masa de Pasti nu pot lipsi: ouale rosii, casul de oaie, salata cu ceapa verde si ridichi, drobul si friptura de miel, pasca umpluta cu brinza sau smantana si, mai nou, cu ciocolata.
In mai multe zone ale tarii exista obiceiul ca a doua zi de Pasti, tinerii sa stropeasca fetele, iar acestea la randul lor sa le dea baietilor de baut si sa le ofere daruri, caci se crede ca nici unei fete nu-i va merge bine daca nu este udata. Inainte, stropitul se facea cu apa de fantana; astazi este datina ca fetele sa fie udate cu apa de colonie.
Saptamana cea dintai dupa Paste este numita Saptamana Luminata. In aceasta saptamana raiul este deschis, iar iadul este inchis, de aceea se spune ca cei care mor in acest interval intra in Rai.
Desigur ca pe langa aceste traditii pe care le-am enumerat in aceste randuri, mai sunt si altele, insa e bine sa cunoastem macar cateva dintre ele.
Disney
Ruxyralu Raluca
ce societate inalienata am ajuns. Lucruri vechi de cind lumea si de altfel instinctive cum ar fi alaptatul (cine-l invata be nou-nascut cum sa suga?) au ajuns sa fie invatate. Dar initiativa-i buna...ar fi foarte buna daca n-ati mai cita OMS pentru ca aceasta organizatie este controlata de Pentagon. Tot ce vine de la OMS este luat ca bun fara a mai fi verificat. Ciudate si comunicatele OMS ce sint semnate de "specialisti"...care specialisti? Numele lor nu se dau ce sa mai vorbim de cel al laboratoarelor. Asa ca atentie mare!
Despre unii copii se poate spune ca sunt timizi. Timiditatea are la baza un sentiment slab de sine (o incredere in sine diminuata) si un sentiment de nesiguranta ce devin manifeste mai ales in situatii sociale. Copilul percepe aceste situatii (de exemplu, cand trebuie sa vorbeasca sau sa salute din proprie initiativa) ca fiind amenintatoare, implicand pericole iminente si inevitabile (nu indrazneste pentru ca ii e frica, se teme ca va fi criticat, evaluat negativ de ceilalti, ca nu va fi inteles sau ca la randul lui nu-i va intelege pe ceilalti, ca nu e capabil, ca nu va reusi).
Timiditatea provoaca multa suferinta copilului. Daca ea se manifesta in mod excesiv in conduita, se impune corectarea acestei trasaturi (daca nu este corectata, in timp, poate deveni un fel de a fi). Vestea buna este ca prin educatie si autoeducatie se poate interveni in corectarea acestei trasaturi caracteriale.
Caracterul, profilul psiho-moral al omului nu este innascut, ci se dobandeste in timpul existentei. Innascut este tipul temperamental si e adevarat ca pe aceasta baza temperamentala innascuta se construieste caracterul. Un temperament melancolic (ce este definit de anumite particularitati psiho-comportamentale ca: sensibilitate, introversiune, sobrietate, anxietate, atitudine rezervata) este un teren propice pentru dezvoltarea timiditatii.
Trasaturile de personalitate sunt schitate la aproximativ 3 ani (considera specialistii) si vor continua sa influenteze in linii mari copilul. Dar, repet, educatia (si mai tarziu autoeducatia), mediul familial, socio-cultural vor exercita la randul lor influente si vor modela personalitatea viitorului adult.
Copilul timid este cuminte, ascultator, supus, inhibat, tacut, retras (simte nevoia de singuratate si se teme de oameni). De cele mai multe ori aceasta temere nu este justificata de realitate, frica de oameni fiind mai mult imaginara. Neincrezator in sine ("Eu nu pot", "Eu nu voi fi in stare sa...", "Eu n-o sa reusesc"), fiecare esec este pentru copil o confirmare a inferioritatii sale. Convins fiind de acest lucru, autoprofetia sa ca nu va reusi se implineste. Copilul se programeaza mental pentru esec. Timidul oscileaza intre dorinta de a fi in mijlocul oamenilor si tendinta de a fugi de ei. De aceea, copilul timid sufera pentru ca se simte neputincios in incercarea de a-si depasi inhibitiile si frica de oameni.
Ati observat ca aveti un copil timid si vreti sa-l ajutati ? E foarte important ca in primul rand dumneavoastra ca parinti, sa-i spuneti, dar mai ales sa-i aratati copilului ca aveti incredere in el, ori de cate ori aveti prilejul. E necesar sa va implicati in acest exercitiu al dovedirii increderii in copil, chiar daca e dificil. Aceasta inseamna sa-l convingeti in diverse situatii (de exemplu cand ezita sa recite, desi stie foarte bine poezia) ca poate sa indeplineasca acel lucru, ca aveti incredere ca se va descurca. Spuneti-i mai degraba ceva de genul: "Stii, eu cred ca esti un copil bun si stiu ca poti sa faci acel lucru. Si chiar daca te balbai sau nu-ti aduci aminte, important este ca incerci si a doua oara ai sanse mai mari. Si chiar daca gresesti, nu inseamna ca esti un copil prost sau ca ne faci de ras. Toti gresim, si mari si mici. Daca n-am gresi, n-ar mai fi nevoie sa invatam."
Atentie la atitudinea pe care o aveti atunci cand copilul greseste! Nu folositi mesaje cu continut critic distructiv (care diminueaza increderea in sine a copilului) : "Nu, tu nu esti in stare sa...", "Iar ai gresit !", " Tu nu intelegi. Esti prea mic pentru asta.", "Nu te balbai", "Ai grija ce spui (faci). Vezi sa nu te faci de ras.", "Ai vazut copilul lui X ce cuminte si frumos se poarta. Toata lumea il lauda. Tu...".
Daca e un copil sensibil, criticile lovesc in stima de sine si se va simti vinovat, inferior celorlalti, va simti ca ceva nu e in regula cu el si astfel ii accentuati neincrederea in sine si timiditatea. Daca in diverse situatii sociale (la scoala, in vizita) nu indrazneste sa spuna ca nu a inteles ceva, ezita sa se adreseze celorlalti, in realitate copilul se teme ca va gresi, ca va fi judecat si ca aceasta judecata va avea urmari: critica, dezaprobare, respingere, pierderea dragostei si atentiei parintilor si a celor care-i servesc drept model. Cautati sa faceti copilul sa inteleaga ca a gresi e ceva firesc si e o cale spre progres, ca nu trebuie sa se simta vinovat daca greseste (revedeti ceea ce am scris anterior referitor la modul cum va adresati copilului). Ar fi bine ca sotul sa-i vorbeasca si el copilului si sa-i spuna acest lucru.
Apropiati-va de copil cu prietenie; incercati sa nu-l judecati sau sa-i criticati comportamentul, ci sa-i explicati, sa-l faceti sa inteleaga si sa-l asigurati de ajutorul dumneavoastra. Copilul trebuie sa simta ca il intelegeti. Ajutati-l sa se exprime si acordati-i la randul dumneavoastra incredere.
Fiti atenti insa ca modul dumneavoastra de a fi este un prim model pentru copil: Daca dumneavoastra ca parinti, sunteti nesiguri, neincrezatori in sine, ezitanti, timizi, cu dificultati de autocontrol, copilului ii va fi greu sa fie altfel.
Daca sunteti afectuosi, comunicativi si obisnuiti si discutati deschis cu copilul in diverse situatii, el va fi stimulat sa se deschida si sa aiba initiativa in comunicare.
Cum puteti sa il ajutati: Incurajati-l sa vorbeasca si sa-si exprime deschis parerea (fie ea buna sau rea) si sa puna intrebari cand nu intelege ceva.
Stimulati-l sa aiba initiative (in joc, comunicare etc.) si laudati-l cand acest lucru se intampla.
In diferite situatii sociale (exemplu: in vizita) prezentati-l altor persoane si incurajati-l sa puna intrebari. Lasati-l sa se descurce singur (nu vorbiti si nu salutati in locul lui). Incurajati-l sa vorbeasca mai intai cu persoane cunoscute (pentru ca are sentimentul de siguranta in prezenta persoanelor familiare) si apoi sa vorbeasca din proprie initiativa cu persoane straine.
Purtati discutii cu alte persoane in care implicati si copilul.
Nu il fortati sa se schimbe. El nu poate deveni peste noapte altfel. Increderea in sine o va castiga treptat si pe masura ce o dobandeste, va depasi in final timiditatea.
Nu exagerati, nu va ingrijorati si nu-i atrageti atentia copilului ca este timid. Pastrati-va calmul si increderea, daca vreti sa-l ajutati sa se schimbe. Laudati-l de fiecare data cand reuseste sa-si invinga timiditatea (de exemplu cand se adreseaza primul unei alte persoane sau vorbeste din proprie initiativa).
Implicati-va impreuna cu copilul in jocuri de rol, jocul "Teatrul de papusi" in care, folosind marionete, incurajati-l sa-si imagineze scenarii sau sa se transpuna in diverse roluri din povesti. Stimulati-l sa joace cat mai expresiv (autentic) diverse roluri: sa rada, sa planga, sa vorbeasca tare, sa tipe, sa se ingrijoreze etc., deci sa intre in pielea personajului. Acest lucru il va ajuta sa se exprime si sa-si depaseasca timiditatea. Puteti transpune in jocurile cu roluri mai ales situatii din viata de zi cu zi, acelea in care de obicei copilul se inhiba si are dificultati de afirmare (la gradinita, in vizita etc.). El va juca propriul rol, iar dumneavoastra pe cel al educatorului (de exemplu daca este la gradinita) sau a persoanei la care merge in vizita, apoi inversati rolurile astfel incat dumneavoastra sa jucati rolul copilului tacut, timid. Daca reusiti sa-i redati autentic comportamentul, marcat de timiditate, in aceste situatii, copilul se va "vedea" pe sine in ochii altora, se va observa si astfel va invata sa-si controleze mai bine emotiile. In final, puteti exersa tot in joc, exprimarea si manifestarea de dorit in astfel de situatii sociale.
Copilul hiperactiv
Tot mai multi parinti se confrunta cu problema hiperactivitatii. Parintii unui baietel de 7 ani se plang ca fiul lor este ca "argintul viu":
"Este neastamparat, intr-o continua miscare. Nu sta linistit o clipa,nu e atent atunci cand i se explica ceva. Nu termina ceea ce a inceput. E imprastiat si uituc. Cand se intoarce de la scoala, aproape intotdeauna constatam ca a pierdut sau uitat ceva: creioane, carti, caiete, materiale didactice, temele pentru acasa. Nu-si face niciodata temele singur. Trebuie sa-l supraveghem si sa-l obligam sa-si faca temele, altfel ar merge a doua zi la scoala nepregatit. Suntem obositi si exasperati. Pur si simplu, ne este greu sa intelegem ce se intampla, cu atat mai mult cu cat copilul este inteligent si inventiv. Dar invatatoarea se plange ca nu este atent, vorbeste cu colegii in timpul orei, distragandu-le si lor atentia, nu are rabdare sa scrie, se plictiseste repede, sa grabeste sa raspunda la intrebari inainte ca ele sa fie formulate."
O alta mamica nedumerita (are un baiat de 10 ani) ne scrie: "Tot anul acesta scolar, ne-am chinuit unul pe altul: eu, obligandu-l sa stea in camera lui si sa-si faca temele, el exasperandu-ma cu joaca si neatentia. Din orice isi face o jucarie: daca nu are pe masa decat un creion, chiar si cu acesta isi face de lucru. De cate ori a promis ca isi face temele, ori a uitat, ori le-a facut de mantuiala. Inca din clasa I, a fost supravegheat sa-si faca temele. Este in clasa a treia. Ma gandesc cu groaza ce v-a face in clasa a cincea, cand va avea la fiecare materie cate un profesor, fiecare cu pretentiile lui... Acum, cand are doar cateva teme de scris, sta de la ora 17.00 pana la ora 21.00. Pana sa se apuce de teme, trebuie sa insist foarte mult, pentru ca gaseste tot felul de pretexte sa amane acest lucru. La matematica, desi are inclinatii, cum intalneste o problema mai dificila, nici nu o citeste bine, ca vine si spune ca nu stie sa o rezolve. Nu mai vorbesc de romana...Daca are vreo compunere, e clar ca vom sta pana tarziu, pentru ca el vrea sa scrie cat mai putin sau nu stie ce sa scrie, cu toate ca ii dau de fiecare data macar o idee. Datorita faptului ca situatia dureaza de mult timp, am inceput sa-mi pierd rabdarea.Nu reusesc sa-l mobilizez. Degeaba ii spun ca ar trebui sa dea mai multa importanta scolii, parca as vorbi cu... peretii."
Impresia generala a acestor manifestari comportamentale, este de neadaptare la solicitarile impuse de mediu: familie, scoala. Copilul este:
1. Neatent: se concentreaza cu dificultate si isi pierde deseori concentrerea in timp ce indeplineste o activitate (de exemplu, temele pentru acasa); nu persista in activitate, nu o finalizeaza, trecand cu usurinta de la o sarcina la alta;
2. Impulsiv: este nerabdator, intrerupand sau deranjandu-I pe ceilalti; este imprudent, actionand fara sa gandeasca ("din impuls"), expunandu-se unor situatii periculoase, fara a le constientiza riscul si consecintele (de exemplu, alearga in strada fara sa se asigure)
3. Hiperactiv: este nelinistit, agitat in miscari,se misca, alearga, vorbeste excesiv.
Asocierea tulburarilor de atentie, cu impulsivitatea si hiperactivitatea, caracterizeaza tulburarea de comportament denumita: hiperactivitate cu deficit de atentie.
Veti spune probabil ca este specific copiilor mici sa fie vioi, in continua miscare, neatenti, nerabdatori. Asta nu inseamna ca toti sunt etichetati ca fiind hiperactivi. Dar daca aceste manifestari sunt intense, frecvente si persistente, devenind problematice, ele sunt caracteristice copilului hiperactiv.
Cauzele acestei tulburari sunt de natura biologica (disfunctii ale sistemului nervos), dar manifestarea si evolutia ei este influentata de factorii de mediu (evenimentele de viata stresante, relatiile interpersonale). Tulburarea este mai frecventa la baieti si debuteaza inainte de 7 ani, familia sesizand simptomele evidente ale tulburarii.
Diagnosticul se precizeaza frecvent la varsta scolara, copilul fiind supus unei observatii atente in mediul familial si scolar. Manifestarile se mentin in copilarie. In perioada pubertatii intensitatea simptomelor se diminueaza, iar la varsta adulta, o treime dintre copii vor continua sa manifeste tulburarea.
Este dificil a da un prognostic favorabil evolutiei tulburarii, deoarece in timp pot apare diverse complicatii: tulburari de comportament (agresivitate,opozitionism, crize de furie), dificultati in plan social si scolar (esec, abandon scolar). Intensitatea simptomelor e variabila si antreneaza o deteriorare mai mult sau mai putin severa in viata familiala, scolara, profesionala (afectand si relationarea sociala).
Copilul hiperactiv "saboteaza" masurile educationale, fiind tentat sa nu respecte normele legale si sociale, regulile si instructiunile, mai ales daca nu este supravegheat. Nu e de mirare ca parintele este epuizat, furios, speriat, deznadajduit, coplesit. Tratarea tulburarii necesita o abordare multidisciplinara: parinti, profesori, medici pediatri, psihiatri(pentru diagnosticarea tulburarii), psihologi etc.
Neintelegand ce se intampla si avand convingerea ca au un "copil-belea" care se opune voit a fi disciplinat, multi parinti isi pierd rabdarea, devenind amenintatori, tensionati, excesiv de autoritari, dezamagiti, nervosi. Rezultatul este ca intra in conflict cu copilul, diminuandu-i si mai mult acestuia stima de sine. Sentimentul ca esti un copil-problema, detestat, respins, neacceptat, genereaza o traire de culpabilitate cronica ce se manifesta prin comportamente autodistructive. Un copil caruia i se cere prea mult (a fi la fel de rezonabil ca un adult, cel mai bun la invatatura, cel mai disciplinat), va avea tot timpul impresia ca nu este la inaltime. Daca mai are si frati "model", el va fi strivit de imaginea de "oaie neagra" a familiei. Relatia parinte-copil se deterioreaza.
Un copil hiperactiv are o problema speciala si este un copil cu nevoi speciale. Desi poate avea o inteligenta normala, performantele scolare vor fi in urma celor de aceeasi varsta si nivel intelectual, ele fiind inevitabil afectate de impulsivitatea, lipsa de concentrare (orice stimul vizual, auditiv, olfactiv ii distrage atentia) si hiperactivitatea lui.
Conform studiilor, copilul hiperactiv are dificultati de perceptie vizuala si auditiva (disfunctii in procesarea neurologica a stimulilor vizuali si auditivi), care alaturi de impulsivitate si deficitul de atentie justifica dificultatile legata de invatare, de insusirea cititului si scrisului (nu poate sa se concentreze si sa fie atent; desi vede literele si textul scris, are greutati in a citi si intelege informatiile).
Hiperactivul dezvolta deseori sentimente de inferioritate deoarece fiind un copil "ciudat", instabil, este invinovatit de parinti, profesori, colegi, prieteni ca provoaca haos si dezordine, este amenintat, iar apoi chiar confruntat cu retragerea afectiunii (respectului) lor. Ei nu-l inteleg si si depasiti fiind de situatie, il resping si il pedepsesc. Astfel, afectarea stimei de sine nu rezolva situatia, ci dimpotriva, o complica si mai tare.
Cum poate fi ajutat un copil hiperactiv? In procesul terapeutic, e nevoie sa fie implicati toti cei care relationeaza constant cu copilul: parinti, profesori, pediatru, psiholog, asistenti etc. Se impune un acord in privinta principiilor pedagogice si educationale vizate de cele doua medii: scoala si familie. De exemplu, in privinta disciplinei, daca exigenta cadrului didactic nu are echivalent in plan familial(poate mai permisiv si inconstant), fireste ca nu vor exista progrese. Ar fi de dorit sa existe o solicitare echilibrata a copilului in cele doua medii.
Ei, bine..., se intreaba parintii, ce putem face noi in aceasta situatie?
1. In disciplinarea copilului, regula de aur este... consecventa! Atitudinea parintilor trebuie sa fie constanta: daca azi si-a lasat hainele in dezordine sau s-a batut cu alti copii si il certati, nu il ignorati cand acest comportament se repeta! Va profita de inconsecventa dumneavoastra si va va manipula. Va fi mult mai greu apoi sa va exercitati controlul, daca a sesizat o slabiciune!
2. Cineva din familie (o persoana informata) sau un specialist ar trebui sa-i explice copilului situatia in care se afla (pe intelesul lui) , daca se intreaba de ce este altfel decat ceilalti si ce se intampla cu el.
3. Cearta nu inseamna bataie si este o ocazie pentru a-i explica pe intelesul lui, de ce nu agreati acel comportament! Feriti-va a critica si eticheta negativ copilul, lovind in stima lui de sine. Chiar daca furia dumneavoastra este intemeiata, ganditi-va ca nu-l ajutati procedand astfel: "Esti un neispravit (ratat, prost, vagabond etc). M-am saturat! Ma faci de ras! Cu tine nu se poate ajunge la nici o intelegere! De ce nu poti fi si tu ca X sau ca Y? Parintii lor se mandresc cu ei! Tu... imi faci viata un chin! Sa te duci de la casa mea! O faci intentionat ca sa-mi scoti peri albi in cap! Las' ca-ti arat eu tie!" sau: " Ti-am zis sa nu mai faci dezordine!", "Ti-am zis sa stai la masa fara sa te misti!". Critica pozitiva se refera la comportamentul lui nedorit si nu este un atac la persoana: "Te inteleg, stiu ca iti este greu, dar nu-mi place sa vad ca esti dezordonat. Ce am putea face cu caietele astea mazgalite si patate de cerneala? Sau cu creioanele imprastiate? Nu inteleg nimic din ce-ai scris! Tu, intelegi? Hai sa facem in asa fel, ca macar unul din noi sa priceapa ceva din ce ai scris acolo."
4. Fiti consecventi in a lauda copilul si a-l recompensa daca are cat de cat un comportament pozitiv! Ar fi o greseala sa ignorati comportamentele de dorit, pentru ca pierdeti sansa de a-l consolida. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile laudative ale parintelui, devine o motivatie pentru repetarea acelui comportament. Are nevoie sa fie sustinut si sprijinit! Daca astazi nu si-a uitat caietul de teme la scoala, asa cum facea de obicei, recunoasteti ca este o schimbare in bine si laudati-l!
5. Pentru ca este imprastiat si atentia ii poate fi distrasa cu usurinta, obisnuiti-l sa respecte un program zilnic! Vreti sa-l disciplinati, sa-l determinati sa-si insuseasca un anumit ritm si in final sa se organizeze cat de cat singur. Desi va fi dificil si va sabota incercarile dumneavoastra, nu disperati si perseverati in a-I cere sa respecte orele de trezire-culcare, invatat, joaca, masa.
6. Stabiliti obiective reale! Copilul hiperactiv are probleme si nevoi speciale, dar aste nu inseamna ca trebuie sa fiti indulgenti cu el! Invatati-l sa-si asume responsabilitati (sarcini), dar acestea trebuie ajustate in limitele posibilitatilor lui reale! Ar fi absurd sa-i cereti sa exceleze la invatatura, cand el are probleme mari de concentrare si dificultati severe cu scris- cititul (datorate unor disfunctii neurologice). Sa fim rezonabili! Aceste asteptari sunt nerealiste!
7. Alcatuiti un program al activitatilor pe care vreti sa le faceti impreuna cu copilul! El are nevoie de sprijinul dumneavoastra! Insa nu faceti mai multe lucruri deodata, ci concentrati-va pe unul singur, pe un singur aspect. Trebuie sa i se spuna ce sa faca, sa i se repete de multe ori ce sa faca. Instructiunile trebuie sa fie clare si precise. De exemplu, un obiectiv pe termen lung este insusirea (de catre copil) deprinderii de a fi ordonat. Unul din obiectivele pe termen scurt poate fi: incurajarea comportamentului de aranjare a hainelor lui in dulap. Daca este dezordonat si isi lasa hainele prin toata casa, vreti sa-l invatati sa le stranga si sa le puna in dulap Ar fi nerealist sa-i cereti la inceput sa le si aranjeze.Va fi un pas ulterior. Asa ca, demonstrati-i practic copilului ce trebuie sa faca! Dati-i instructiuni clare si scurte!
Primul pas, ar fi ca el sa va urmareasca (sa fie cat de cat atant la ce faceti: cum strangeti hainele si cum le aranjati in dulap).
Al doilea pas: sa-si stranga hainele si sa le puna in dulap cu ajutorul dumneavoastra.
Al treilea pas: sa-si stranga hainele si sa le aranjeze in dulap fara ajutorul dvs. (dar cu supraveghere).
Ultimul pas, ar fi : sa le aranjeze fara ajutor (mai intai un articol de imbracaminte, apoi doua etc.). E un exemplu de sarcina care trebuie fragmentata, demonstrata practic si repetata (pe pasi), pana cand copilul si-o insuseste. E un inceput in a-i forma deprinderea de a fi ordonat. Nu uitati sa-i incurajati si sa-l laudati in orice incercare a sa! Chiar daca rezultatul e departe de perfectiune, important este ca s-a straduit! Apoi vreti sa-l deprindeti sa nu-si mai uite cate ceva(din rechizite de exemplu) acasa. Pantru aceasta, il veti insista si il veti incuraja in mod repetat sa verifice dimineata si seara daca are tot ce ii trebuie in ghiozdan. Puteti imagina un joc care sa-i starneasca interesul: jocul " Ghiceste ce lipseste!" si apoi il veti lauda si incuraja de fiecare data cand are un mic progres.
8. E nevoie de timp pentru formarea deprinderilor! Vreti, de exemplu, sa-l obisnuiti sa stea linistit la masa o perioada mai mare de timp! Schimbarile se vor lasa asteptate si va vor pune rabdarea la incercare! Pana sa apara o schimbare, s-ar putea sa treaca mai mult timp! E nevoie sa invatati sa acceptati limitele copilului!
9. Ajutati-l sa se concentreze! Atat de usor poate fi distrasa atentia de sunete, zgomote, obiectele din jur. Camera de lucru a copilului ar trebui sa fie simpla, zugravita in alb, fara o aglomerare de stimuli vizuali ( fara lucruri inutile si fara culori tari). Culorile decoratiunilor sa fie neutre. Invatati-l sa se concentreze asupra unei singure activitati: el nu poate sa picteze in timp ce din camera alaturata se aude radioul (stimul auditiv ce ii distrage atentia), sau daca pe masa de lucru sunt multe lucruri inutile(stimuli vizuali suplimentari ce ii distrag atentia). Pe masa ar trebui sa fie numai materialele de care are nevoie pentru o singura activitate (aceea de a picta), adica: acuarelele, foaia si pensula.
10. Anumite sporturi ar trebui practicate constant de catre copilul hiperactiv cu deficit de atetie (innotul, artele martiale), deoarece au ca rezultat: cresterea capacitatea de concentrare a atentiei; determina un mai bun control al miscarilor; au efect relaxant; ridica nivelul stimei de sine, atat de fragila la acest copil.
Nu va grabiti sa va diagnosticati singuri copilul!!! Este important ca aceasta tulburare (daca exista) sa fie diagnosticata cu acuratete si apoi sa se stabileasca modalitatile si strategiile de interventie terapeutica.
COPII NOSTRI SUNT ASA...
Imaginea copiilor despre parinti
Pentru cei mici (2-3 ani) parintii intruchipeaza fapturi extraordinare, dotate cu puteri magice si nelimitate. Micutul nu are inca dezvoltata capacitatea de a percepe realitatea obiectiva. El nu poate decat sa-si creada parintii infailibili pentru ca astfel sa se simta in siguranta langa ei. Aceasta iluzie a perfectiunii propriilor parinti ii permite sa se bazeze pe ei pentru a creste si a se dezvolta. Crescand, devine mai autonom, are din ce in ce mai putin nevoie de imaginea lor fara cusur, apare deziluzia si intra intr-o faza de opozitie. Pe la 12-13 ani incepe sa caute alte "imagini". Ce se intimpla de fapt?
Spre 2 - 3 ani, capacitatile sale de a actiona asupra mediului sau inconjurator se dezvolta. El cauta sa scoata in evidenta autonomia si incepe sa-si afirme personalitatea . Si intra in conflict inevitabil cu regulile, interdictiile si mustrarile parintilor!
In urma ciocnirii de "Nu"-ul parintesc, "Trebuie sa...", "De ce ai facut asta?", resimte ostilitate nuantata de neliniste si de un sentiment de vinovatie. Copilul isi admira parintii, de care de altfel are atata nevoie. Si cum sa intre in conflict cu ei? Aceasta ar implica anumite riscuri - "Nemultumitului i se ia darul!"- si temerea lui este ca risca sa piarda dragostea si protectia lor!
Cum sa le poarte pica fara sa se simta vinovat cand el este atat de convins ca ei au oricum dreptate? Chiar daca este pedepsit, copilul gaseste ca este normal sa fie asa. El este convins ca mama sau tata au dreptate sa il pedepseasca, caci se simte nedemn de a fi iubit de ei.
Incepand de la 3 ani si jumatate - 4 ani perceptia figurii parentale se modifica. Luand la cunostinta ca este baiat sau fetita, copilul isi da treptat seama ca tatal sau este un barbat, mama sa este o femeie, iar ceea ce se petrece intre ei este un lucru extrem de important din care el este exclus.
Atras de parintele de sex opus, el nu poate sa se abtina a-l considera pe calalalt ca pe un rival si sa resimta impotriva lui o ostilitate din ce in ce mai intensa (faimosul complex Oedip). In aceasta perioada de viata, conform teoriei freudiene, baietii si fetitele investesc falusul cu simbolul fortei. Ei atribuie parintilor de acelasi sex o influenta malefica fata de acest pretios simbol. Fetita crede ca ea este mutilata sexual si reproseaza acest lucru mamei ei, baiatul in rivalitate cu tatal se teme inconstient ca tatal il va pedepsi extirpandu-i penisul. Complexul Oedip este un fenomen inconstient.
In final, fiecare accepta sa renunte a lua locul celui pe care il invidiaza (fetita renunta la dorinta inconstienta de a fi sotia tatalui sau, iar baietelul de a fi sotul mamei sale). Dar, gratie pozitiei lor atotputernice, parintii vor reusi sa-l faca pe copilul lor sa admita o interdictie fundamentala: aceea a incestului. Copilul accepta aceasta lege a firii, ea neputand fi pusa in discutie.
Spre 5 ani si jumatate, copilul isi concentreza toata energia sa spre indeplinirea unei dorinte: aceea de a creste. De vreme ce el nu mai cauta sa elimine parintele sau de acelasi sex, mai bine, isi spune el, este sa se asemene lui. Micul baiat se ataseaza asadar pentru a deveni un barbat "ca taticul" si mica fetita o femeie "ca mamica". Identificandu-se din ce in ce mai mult cu parintele sau de acelasi sex, el isi creeaza propria sa identitate sexuala. Putin constient de imperfectiunile parentale, el idealizeaza inca o data modelul sau, veritabila figura de referinta. " Imitandu-l, isi spune el, eu voi deveni la randul meu un adult perfect".
Apropiindu-se de 7 ani, incepe declinul acestei admiratii parentale. In mijlocul conflictelor (mai cu seama cel al lui Oedip-prin care trece), baietelul si fetita, se modeleaza psihic. Copilul iese intarit de o constiinta morala care ii permite din ce in ce mai mult sa discearna binele de rau.
El intra atunci in asa-zisa perioada de latenta, in care impulsurile sexuale sunt respinse, prioritara devenind dorinta de instruire. Daca, la inceput, el se preocupa de scoala mai cu seama pentru a face placere tatalui sau mamei, treptat descopera (cu ajutorul lor) dorinta si satisfactia de a-si investi energia in studiu si cunoastere. El incepe sa actioneze pentru sine insusi. Si are din ce in ce mai frecvent ocazia de a-si compara parintii sai, raportandu-se la ceilalti. El observa ca parintii nu sunt fara seaman si ca ai sai nu sunt intotdeauna asa extraordinari asa cum credea el. Incep sa se relativizeze credintele sale in atot-puternicia parentala! Dezamagirea se contureaza.
De la 12 la 13 ani, el cauta de altfel la ceilalti modele cu care sa se identifice. Spre 12-13 ani, varsta la care corpul incepe sa se modifice si cu el si convingerile, puberul se desparte de statutul sau de copil si se indeparteaza de parintii sai. El are mai putin nevoie de ei pentru e se simti in siguranta. Si vrea sa testeze noile sale posibilitati. Ajungand la o oarecare maturitate intelectuala, este pus in situatia de a se indoi de ceea ce credea. Nu, adultii nu sunt perfecti, catusi de putin. Cum de nu si-a dat seama? El remarca acum greselile si lacunele lor. Si se simte deceptionat, dar in acelasi timp eliberat de influenta parentala. Odata cu deziluzia, se instaleaza perioada de criza.
Admirand si temandu-se din ce in ce mai putin de parintii sai, tanarul se revolta impotriva autoritatii lor. El nu mai vrea sa fie un obiect la discretia unei autoritati pe care el o contesta. In conflictele care ii opun intre ei, el merge adesea pana la a-i ignora. De acum inainte, el refuza sa se asemene lor - spune el. Si cauta de altfel modele cu mai mult prestigiu, destul de diferite de cel al parintilor, pentru a gasi in ele iluzia imaginii ideale. El are inca atata nevoie de modele cu care sa se identifice! Insa atunci cand va gasi adevarata sa personalitate, va parasi cautarea acestor figuri mitice.
In evolutia credintelor copilaresti, tatal si mama joaca un rol deloc neglijabil. Cine mai bine decat ei pot sa-l ajute sa risipeasca treptat imaginea atotputerniciei lor? Cu toate acestea, multi dintre parinti, fara a-si da intotdeauna seama, actioneaza in sens contrariu, sustinandu-si imaginea idealizata. A te vedea in ochii copilului tau ca o fiinta aproape perfecta, procura o mare satisfactie si o intarire a stimei de sine. Pozitia, este adevarat, este mai degraba gratifianta!
Parintii cred uneori in mod eronat ca ei nu raman personaje atotputernice in ochii copiilor lor daca isi recunosc, de exemplu neputinta de a face fata unei probleme.Temerea este ca micutul nu de va mai simti in siguranta langa ei. Dar intretinerea acestor iluzii ii fac mai mult rau copilului.
Mult mai de dorit este, ca parinte, sa-l pregatesti sa se detaseze de imagine ta idealizata si sa il insotesti in aceasta eliberare. Relatiile de putere trebuie sa fie remaniate pe masura ce copilul creste. Adultii trebuie sa accepte ca sunt mai putin indispensabili.
Este necesar sa accepti nevoia copilului tau de independenta, permitandu-i sa creasca. Altfel el nu se poate maturiza. Daca nu "demoleaza" imaginea de "dumnezei atotputernici" a parintilor, copilul va ramane in identificare, incapatanandu-se sa copieze pe tatal sau sau mama sa in loc sa faca tot posibilul pentru a deveni... el insusi.
Frica de intuneric
Frica este o emotie negativa, dar este o emotie fireasca, omeneasca si este utila in doze potrivite. Bineinteles, ma refer la frica exagerata ce da nastere unor comportamente la fel de exagerate. Daca frica de intuneric este cauza pentru care copilul dumneavoastra nu poate dormi singur, haideti sa cautam impreuna remediul ei.
Care este cauza ei ? Ca orice forma de emotie, frica depinde de un limbaj interior (gindurile noastre neauzite de altii, exprimate in cuvinte si imagini).
Frica de intuneric apare frecvent in jurul varstei de 5-6 ani si ea creste in intensitate in cazul in care copilul vizioneaza emisiuni, filme, materiale cu imagini violente, de groaza. Imaginatia copilului este stimulata de emotiile sale: frica il determina sa vada monstri fiorosi in orice umbra. Daca ii este frica de intuneric, este pentru ca "vede" cu ochii mintii, imediat dupa ce se stinge lumina, monstri in intneric, forme ciudate, jocuri de umbre care il infricoseaza si mai tare.
Cum poate fi invinsa aceasta frica? "Nu fugi, infrunta-ti frica"
Alaturi de copil, demonstrati-i ca poate sa-si infrunte frica, privind in acel intuneric. Astfel se convinge ca nu este adevarat ce credea, incepand sa-si controleze frica.
"Priveste in intuneric! Spune-mi ce vezi?". Observa-l cu atentie! Dupa cateva zeci de secunde intreaba-l : "Intunericul mai este atat de negru? Este un loc mai putin intunecat? Unde? Vezi stelute in intuneric?
Treptat, treptat, frica diminueaza si copilul reuseste sa-si controleze aceasta temere.
- "Magia imaginilor"
Ajutati copilul sa-si foloseasca imagiantia in sens pozitiv. Daca imaginatia naste personaje negative (monstri), de ce nu ar naste si personaje pozitive (zane, spiridusi salvatori) ?
Lumea povestilor, cu personajele si intamplarile ei fantastice da copilului libertatea de a infrunta frica in imaginar, rezultatul fiind diminuarea si controlul ei.
Ajutati-l sa-si imagineze ca se afla in fata unui televizor. Il deschide si urmareste ce se intampla pe ecran. Acolo, vede un copil sezand intr-o camera aflata complet in intuneric. Si lui ii este frica. Ii bate inima si tremura. Asteapta ajutorul cuiva. Si tot asteptand, iata intra o zana buna frumoasa, care straluceste ca soarele si raspandeste lumina in intreaga incapere. Ea se apropie de copil, il mangaie si spune o poveste si copilul adoarme...
Zana in acest scenariu poate fi inlocuita cu eroul preferat al copilului, un personaj pozitiv caruia nu-i este frica de nimic (exemplu : Hercule).
- Balbaiala
Balbaiala este o tulburare a vorbirii si afecteaza cursivitatea ei. Copilul balbait este marcat de neputinta sa de a comunica, fapt ce-i afecteaza intreaga personalitate: se izoleaza, ajungand pana la a refuza sa vorbeasca, se teme sa vorbeasca si daca o face, se exprima incomplet.
Cauzele aparitiei balbaielii sunt diverse: intarzieri in dezvoltarea fizica si psihica (copilul este vulnerabil fizic si emotional), tulburari endocrine, dar factorii de natura psihosociala au cea mai mare pondere in declansarea si mentinerea balbaielii:
Climatul familial tensional si conflictual este sursa de temeri, nelinisti si nesiguranta pentru copilul care se afla in perioada de insusire a vorbirii.
Socurile emotionale, evenimentele traumatice pot declansa balbaiala intr-o forma severa.
Greselile educative (atitudinile pedgogice gresite ale parintilor si educatorilor).
Cand copilul invata sa vorbeasca in propozitii, sunt absolut normale pauzele in vorbire, ezitarile, repetitiile de silabe. Nu faceti greseala de a-l critica si a-i atrage atentia sa nu se balbaie, pentru ca ii transmiteti nesiguranta ca nu va reusi sa vorbeasca fara sa se balbaie, ceea ce se poate intampla. Vorbiti copilului cu mult calm, nu va grabiti si exprimati clar silabele.
E posibil sa apara balbaiala cand se produce o schimbare: (intrarea intr-o colectivitate - gradinita,scoala) si copilul este nevoit sa se adapteze la ea. Un copil a carui sensibilitate nu este inteleasa si este interpretata gresit de educator (care adopta o atitudine pedagogica severa), poate declansa balbaiala. Un bun pedagog va actiona cu mult tact si rabdare, astfel incat sa nu-l puna in situatii penibile pe copil in cadrul grupului, fapt ce i-ar accentua tulburarea.
Factorii psihosociali pot determina agravarea balbaielii. Studiile arata ca mamele hiper anxioase transmit nesiguranta copilului lor, "contaminandu-l" cu anxietate, fapt ce poate afecta echilibrul necesar in coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator si aparitia unei dificultati de vorbire.
Momentul constientizarii defectului de vorbire este decisiv in agravarea balbaielii.Observatiile celor din jur, mai ales ale adultilor referitoare la tulburare, ii pot provoca multa suferinta copilului, acesta resimtind jena, mahnire, frica.Cu cat aceste trairi negative sunt mai intense, cu atat au un rol dezorganizator, mentinand si agravand balbaiala.
Pe masura ce tulburarea devine o problema pentru copil si este constientizata, stima de sine scade, copilul se simte inferior, frustrat, neincrezator in fortele proprii si se izoleaza social. Aceste caracteristici nevrotice sunt influentate de gradul in care copilul acorda credibilitate opiniilor personale.
In functie de factorii etiologici ai balbaielii se opteaza pentru tratamentul psihoterapeutic-logopedic sau farmacologic.
- Gelozia la copiii mici
In prima copilarie, repertoriul emotional al copilului se imbogateste si se nuanteaza. Dupa 2 ani, copilul devine instabil afectiv.
Gelozia este o traire emotionala normala si apare intre 1 an si 6 luni si 4 ani (spre 4 ani, apare gelozia latenta din cadrul complexului Oedip). Pentru copil este absolut necesar sa simta si sa manifeste gelozie.
Cand apare gelozia ? In ce contexte ? La 1 an si 6 luni copilul isi acapareaza total mama,
se dezvolta atasamentul fata de ea.
Apare astfel gelozia fata de o a treia persoana-intrus ce intervine in relatia de afectiune mama-copil. Gelozia se manifesta in conditiile in care mama acorda atentie altui copil sau daca lui nu-i acorda suficienta atentie.
E firesc ca micutul sa aiba reactii de gelozie cand urmeaza sa vina pe lume un fratior. Copilul vede ca in centrul atentiei paintilor este un alt copil si deseori exprima aceasta suferinta intr-un mod inadecvat si enervant pentru adult : vrea tot timpul in brate, arunca si loveste lucrurile celui mic, tipa si plange din orice, musca, nu vrea sa manance decat lactate, incepe sa faca din nou pipi in pat.
De ce apar toate aceste conduite regresive ? Copilul se simte neglijat. Incearca astfel sa atraga atentia parintilor asupra lui, imitandu-l pe cel mic (bebelusul) si regresand in dezvoltarea sa personala, pentru a nu pierde atentia parintilor. Prin aceste comportamente, copilul arata ca sufera si daca nu reuseste sa se faca inteles, urla, tipa, protesteaza, devine anxios (pentru ca se teme, imaginar, ca pierde dragostea parintilor). De multe ori parintii raspund asemenea, lasandu-se prinsi in acest cerc vicios. Copilul se simte lipsit de valoare si nedreptatit, din moment ce parintii admira acum pe altcineva si acest sentiment al lipsei de valoare, nejustificat de altfel de realitate, ii starneste gelozia.
Parintii pot eticheta gresit aceste reactii, aparent de neinteles, ca "rasfat", dar cheia iesirii din aceste situatii este intelegerea a ceea ce se intampla. Situatia se poate agrava, daca parintii nu intuiesc si nu reflecteaza asupra cauzei acestor reactii inadecvate si mai ales daca nu discuta cu copilul aceste probleme.
Spre 4 ani, incepe perioada oedipiana, ce implica gelozia latenta
fata de mama (la fetita) si fata de tata (la baieti).
Complexul Oedip este un fenomen inconstient. Copilul manifesta iubire exclusiva si posesiva fata de parintele de sex opus si vede in parintele de acelasi sex un rival pe care doreste sa-l inlature, nutrind fata de el gelozia.
De exemplu, fetita intra intr-o lupta emotionala cu mama, manifestand o gelozie latenta si atitudini aparent de neinteles. Incearca sa acapareze toata dragostea si atentia tatalui, se comporta fata de tatal ei ca o indragostita tandra, cocheta, seducatoare.
Baiatul isi iubeste posesiv mama si rivalizeaza cu tatal. Cunoasteti desigur situatii in care o fetita (sau un baiat) va spune ca se va casatori cu tatal (mama) cand va creste mare. Normalitatea dezvoltarii afective implica rezolvarea complexului Oedip pana la 7-8-9 ani : copilul se va identifica cu parintele (rival initial) si accepta apartenenta de sex, insusindu-si comportamentele si atitudinile adecvate (fetita se identifica cu mama, iar baiatul cu tatal) si isi pastreaza dragostea fata de parintele de sex opus.
- Fascinatia jocului la copii
Jocul copiilor ar trebui sa fie incitant. Copii au nevoie sa viseze, sa impleteasca lumea realului cu cea a fantasticului, pentru ca mai tarziu sa se adapteze mai bine realitatii. Jocul lor emana o energie neobisnuita. Nu-ti poti stapani uimirea si incantarea cand esti in mijlocul unor copii ce traiesc bucuria jocului. Ei redescopera de fiecare data placerea de a se juca. Priviti cu cata pasiune inventeaza felul in care se joaca si dispun de obiectele din jurul lor.
Bucuria jocului nu depinde de cat costa jucariile ci de imaginatia si aptitudinile copilului si de modul cum este "invatat" sa se joace.
Sa luam de exemplu ca punct de referinta in acest articol, jocul copilului intre 3 si 6 ani (perioada prescolara). Cu o foarfeca si o bucata de material, copilul intra in rolul de "creator de moda". Un simplu bat poate fi bagheta unui dirijor, "Mos Nicolae", matura vrajitoarei sau toiagul unui personaj din poveste! Atatia parinti spun cu nedumerire in glas: "Nu inteleg! Am dat atatia bani pe acea jucarie si acum nu-l mai intereseaza." Ce se intampla? De cele mai multe ori, copilul isi pierde repede interesul pentru o jucarie daca nu il face sa "viseze", nu-i incita imaginatia si nu-i solicita aptitudinile. S-ar putea spune ca pentru copilul prescolar, cu cat un obiect este mai simplu, cu atat are mai multe functiuni si poate deveni un "pasaport" spre lumea imaginarului. Jucariile complexe, sofisticate, sunt in scurt timp abandonate pentru ca indeplinesc numai o functiune sau pentru ca ele nu sunt adecvate varstei copilului. Nu cadeti deci in capcana de a cumpara jucarii multe si complicate, care sa fie apoi uitate intr-un colt, stricate si aruncate! Oricum, la aceasta varsta, bucatile din jucariile stricate le incita mai mult imaginatia micutilor, decat o jucarie nou-nouta. Jucariile elaborate, gata confectionate, nu-l fac pe copil sa viseze, dar stricate si facute bucati, ii starnesc interesul!
- Ce jocuri prefera copiii intre 3 si 6 ani?
Ii atrag jocurile de miscare (cu mingea, cu cercul, cu zmeul etc), de asamblare (puzzle simplu, incastre), de constructie (cu cuburi, pamant sau alte materiale), jocurile cu roluri din povesti sau din viata reala (joaca ei insisi sau folosesc papusi).
Ar fi bine ca parintii sa incurajeze si sa-i ajute pe copii sa-si creeze jucariile si jocul. Nu le oferiti totul de-a gata!
- Ce materiale stimuleaza creativitatea copilului?
Cate si mai cate... Bucati de lemn de diverse forme si culori (din care sa construiasca piramide, palate, ziduri, turnuri), acuarele, creioane colorate, hartie, foarfece, recipiente din plastic (cesti, galetuse, vase), unelte (exemplu, ciocanele), instrumente de gradinarit ( lopatica, stropitoare), papusi si mingi moi, plastilina, nisip, apa etc. E minunat sa te joci cu aceste lucruri simple! (Atentie sa nu reprezinte un potential pericol pentru copilul dumneavoastra - tineti seama de varsta si capacitatea lui de a intelege ce nu trebuie sa faca cu obiectul respectiv).
Baietii sunt atrasi de unelte in miniatura, cu care sa construiasca. Iata-i constructori! Fetitele sunt atrase de papusi, haine si mobila pentru papusi. Baietii sunt mai dotati pentru jocuri ce includ orientarea spatiala, iar fetitele pentru cele ce implica exprimarea verbala (jocul cu roluri).
- Copilul va fi tentat sa imite roluri de adulti spre 5-6 ani.
Ii place sa cante si sa danseze. Iata-l costumat in hainele adultului si imitand comportamentul lui. Iat-o pe fetita - "Alba ca Zapada", "Scufita Rosie", iar pe baiat - "Fat Frumos", "Hercule"... Lumea posibilului, a fantasticului, "Tara Minunilor" impregneaza jocul copilului. Imaginatia debordanta inunda viata reala, ajutand copilul sa se adapteze mai bine la solicitari.
Jocul e un bun prilej de asimilare a experientei de viata, de imitare a atitudinilor si comportamentelor adultilor, de implicare emotionala activa (in joc, copilul exprima diverse trairi: bucuria, tristetea, afectiunea, gelozia etc; el le intelege treptat si devine constient de ele).
Totodata jocul are si un caracter educativ: imitand si identificandu-se cu personajele pozitive din povesti, ei devin sensibili la valori ca: adevar, bine, frumos, dreptate si la formarea unor trasaturi caracteriale: bunatate, rabdare, harnicie, curaj, perseverenta etc. Jocul devine astfel un instrument si un mijloc in dezvoltarea emotionala, cognitiva si sociala.
- Cum isi poate un parinte ajuta copilul?
Iata cateva modalitati:
Invatati copilul sa va imite. Imitarea este cheia in dezvoltarea abilitatilor pentru joc. Copiii invata sa vorbeasca, ascultand pe altii. Legarea unui siret este invatata cand unui copil i se arata cum se face. Jocul nu este diferit. E important sa va implicati cu copilul in acele jocuri care-l atrag si in care sa poata folosi imitarea. Sa spunem, jocul: "pregatirea mesei". Dati-i un sortulet, un castron sau o lingura si implicati-l in aceasta activitate, cerandu-i sa va ajute. Astfel, stimulati formarea unor comportamente de dezvoltare a autonomiei personale. Copilul prefera sa se joace imitandu-si parintele. Daca tatal copilului este medic, va dori sa-l imite. Cu o trusa medicala si un halat alb, copilul isi va imita parintele.
Invatati copilul se joace. Copiii au nevoie sa fie indrumati in timpul jocului.Ar fi bine ca parintii sa se implice in activitatile lor, sa le ofere un model pe care sa-l urmeze in timpul jocului (sa-i invete regulile sofisticate de joc).
Fiti creativi! Un parinte creativ il poate invata pe copil lucruri incredibile. Copiii nu inteleg intotdeauna solicitarile adultului, desi se straduiesc sa le indeplineasca. Aici intra in joc creativitatea parintelui! De exemplu, incaltatul pantofilor poate fi enervant! Dar parintele creativ gaseste repede solutia salvatoare: un joc amuzant ce il elibereaza pe copil de stres. Asezati de exemplu cate o fata zambitoare pe fata interioara a fiecarui pantof si spuneti copilului ca atunci cand fetele zambesc una la alta, atunci pantofii se potrivesc! Cand vreti sa va ajute la treburile casei, desenati o fata zambitoare cu o gura lacoma pe o soseta alba. Pusa pe mana, manusa-papusa va manca praful din incaperi. Jocul acesta va fi amuzant pentru el si se va mandri ca este ajutorul mamei. Zgarieturile, vanataile il nelinistesc pe copil. O cutie cu crema de galbenele o puteti decora cu desene amuzante si puteti scrie pe ea: "Crema de alinat durerea". Cu siguranta asta se a intampla daca o va folosi.
Fiti flexibili! Acordati copilului independenta in joc si in explorarea mediului, o data ce si-a insusit regulile de baza. Nu-i impuneti ce sa faca sau cum sa se joace. Nu-l fortati sa se joace cu castronele daca vrea sa se joace cu papusile. Nu incercati sa controlati rigid jocul copilului. Ii veti rapi bucuria si interesul pentru joc si ii incurajati dependenta. Puteti insa sa-i sugerati anumite jocuri: "la gradinita", "la masa", "spalatul hainelor", "parada modei"etc.
Fascinatia jocului da famec copilariei. Dati-le voie copiilor sa fie copii. Incurajati-i sa-si dezvolte ideile proprii cu privire la joc. Astfel vor descoperi lumea si se vor adapta la ea. Se descopera pe sine si se vor modela continuu, dezvoltandu-si spiritul individual.
In fond, ce este copilaria? Distractie, explorare, educatie si joc!
- Ambianta din familie influenteaza adaptarea scolara ?
Scolarul mic are o personalitate in evolutie. Adaptarea sa scolara rezulta din felul in care se ajusteaza caracteristicile si trasaturile sale de personalitate la exigentele scolare din ce in ce mai mari. Pregatirea pentru o integrare scolara reusita, incepe inca din familie, apoi continua in gradinita (perioada ce premerge celei scolare). Intrat in scoala, copilul este solicitat intens intelectual, invatarea devenind tipul fundamental de activitate. El dobandeste o mai mare stabilitate si un echilibru al vietii afective.
Atitudinea fata de scoala, felul relationarii cu ceilalti, depind de "experienta de viata" acumulata in familie. Daca parintii reusesc sa mentina in familie o atmosfera calda, securizanta si isi manifesta autoritatea intr-un mod echilibrat, acest fapt va avea rezonante pozitive in adaptarea propriu-zisa (copilul are o stima de sine inalta, e increzator in sine, responsabil).
Copilul are nevoie de o ambianta calda, dar si de supunere, de reguli carora sa se conformeze, stabilite in acord cu parintii. "Cumpatarea e masura tuturor lucrurilor", o dozare optima a caldurii afective si autoritatii parintesti fiind premisele unei bune adaptari a copilului. Invers, excesele in exercitarea autoritatii (un control excesiv sau insuficient), determina dificultati in adaptarea copilului.
Un parinte prea exigent, excesiv de autoritar, ii mareste acestuia dependenta de el. Copilul nu se mai simte liber, este mai putin prietenos si spontan, va avea mari dificultati de maturizare.
La cealalta extrema, copiii ai caror parinti exercita un control insuficient asupra lor, fiind astfel fortati sa fie prematur autonomi, sunt dezordonati, mediocri, inadaptati la cerintele scolare.
Ce se intampla daca atmosfera din familie este ostila? Parintele ostil si autoritar, creeaza copilului o supunere fortata, pasiv-agresiva. Copilul traieste in tensiune si se simte respins, nefericit, inferior si va dezvolta teama de adulti, suspiciunea in legatura cu motivele si comportamentele altora, va avea tendinta sa se autopedepseasca si sa aiba dificultati de relationare.
Parintele ostil si cu control insuficient asupra copilului (genul de parinte ce spune frecvent "l-am scapat din mana"), incurajeaza la acesta din urma impulsivitatea si conduitele dezordonate (cazul familiilor delicventilor juvenili).
Relatiile din familie (dintre parinti si copii si dintre parinti) au consecinte in privinta formarii personalitatii copilului. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Traind repetat si intens in aceste tensiuni, trebuinta de securitate a copilului nu este satisfacuta, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic, fapt ce ii afecteaza evolutia sa scolara. Suferinta morala a copilului se reflecta in conduita scolara, determinand apatie, dezinteres fata de invatatura, chiar respingere fata de scoala sau ostilitate. Si chiar daca parintii nu divorteaza, ambianta tensionata si nesigura are consecinte negative asupra performantelor scolare. Climatul afectiv joaca un rol considerabil pentru elevii emotivi, tulburarile afective asociindu-se cu dificultati de adaptare.
Ambianta familiala este hotaratoare pentru modul in care copilul isi fundamenteaza conceptia generala despre lume si viata si pentru formarea personalitatii sale. Modul de a fi al parintilor, felul lor de a gandi, de a-si exprima trairile, va servi drept prim model pentru copil. Daca parintii sunt capabili sa-si pastreze calmul si increderea in situatii problematice, si copilul va fi capabil de autocontrol. Parintele comunicativ, afectuos, deschis il va stimula pe copil sa se deschida si sa comunice la randul sau. Atatia parinti se plang ca proprii copii nu comunica cu ei, ca au rezerve si retineri. De cele mai multe ori, realitatea este ca nu i-au invatat sa comunice, avand ei insisi destule dificultati, rezerve si inhibitii in comunicare.
Pentru parintii ce isi critica distructiv copiii in mod repetat si ii devalorizeaza, riscul este acela ca acestia din urma sa acorde credibilitate criticilor si sa le asimileze. De exemplu, copilul poate gandi: "Daca tata zice ca sunt prost, inseamna ca asa este". Copilul sufera si fiecare critica, fiecare esec ii intareste convingerea ca ceva nu este in regula cu el, ca este inferior celorlalti. Nu e de mirare ca astfel devine nesigur si se subapreciaza, iar comportamentul lui este un raspuns al propriilor convingeri deformate: se comporta ca un "prost", convins fiind ca asa este.
Aprobarea si valorizarea parintilor sunt pentru copil confirmari ale propriei valori si in functie de acestea, copilul se va aprecia sau subaprecia.
In concluzie, constelatia familiala prin reteaua ei de relatii si sistemul de valori, influenteaza adaptarea scolara, ca atare fiti foarte atenti cum va purtati cu copilul/copii dumneavoastra pentru ca, de fapt, le determinati evolutia in viata.
In articolele care vor urma vom da exemple practice despre modul in care trebuie abordate situatiile problema.
DESPRE NOI, ADULTII
- Insomnia - o problema tot mai frecventa
Vi s-a intamplat desigur sa vreti sa adormiti, poate chiar obosit fiind, si sa nu puteti. Petreceti fara sa vreti multe nopti albe si multe dimineti va surprind obositi si apatici? A devenit insomnia pentru dumneavoastra o problema? Probabil ca da, daca acest lucru se intampla frecvent.
E vital sa dormim. De aceea lipsa somnului sau insuficienta lui o perioada de timp ne epuizeaza energetic si ne afecteaza gandirea, registrul emotional si comportamentul : suntem confuzi, neatenti, nervosi, nerabdatori, ineficienti. Insuficienta somnului (ca si excesul de somn) este nociva. Desigur, nevoia de somn a fiecaruia dintre noi este diferita.
Va plangeti de insomnie? Exista o multime de cauze ale insomniei, cel mai des invocati fiind factorii psihologici. Nu staruiesc acum asupra lor, ci asupra unor alternative de combatere a insomnoei.
1. "Igiena somnului".
Avem o multime de deprinderi gresite care favorizeaza aparitia insomniei. Unde dormim? In dormitor. Deci, dormitorul este o incapere a carei destinatie este clara si precisa : aici se doarme. Mancati in dormitor si va beti cafeaua? Faceti exercitii fizice? Dormiti dupa-amiaza, va uitati la televizor, lucrati la calculator, vorbiti la telefon in dormitor? Cititi in pat si meditati? Ei bine, renuntati la toate aceste obisnuinte anti-somn.
Nu va imbracati in pijama si nu va asezati in pat decat in momentul cand simtiti nevoia imperioasa de a dormi.
Nu puteti dormi si va suciti si rasuciti in pat? Daca dupa 15 minute nu reusiti sa adormiti aveti doua optiuni :
Iesiti urgent din dormitor si nu stati degeaba. Care este cea mai neplacuta ocupatie pentru dumneavostra, fapt pentru care o si evitati? Spalatul pe jos? Curatatul cartofilor? La treaba! Reveniti in dormitor doar atunci cand simtiti ca va este intr-adevar somn.
Ridicati-va din pat si stati in picioare. Nu va asezati in pat decat cand va este somn.
Nu dormiti in timpul zilei.
2. "Activarea reprezentarilor placute"
Cand aveti insomnii incercati o metoda de relaxare. Asezati-va in pat, cu bratele pe langa corp, intr-o pozitie destinsa. Inchideti ochii si urmariti-va pentru cateva minute propria respiratie. Aduceti-va aminte de un moment placut, cand aveati un sentiment de bine. O plimbare pe plaja marii intr-o seara de vara, poate fi un moment placut. Incercati sa va reaminti in amanunt ce ati simtit atunci. Imaginati-va cat puteti de viu ca sunteti acolo pe plaja, ca va plimbati, ca simtiti stropii de apa, adierea, nisipul, orice schimbare de temperatura, ca vedeti luna, marea, auziti zgomotul valurilor, simtiti mirosul marii etc. Incearcati sa mai fiti o data in acel loc cu ajutorul imaginatiei. Aduceti-va aminte ce ati simtit, auzit, vazut, atins, mirosit,toate senzatiile placute pe care le-ati trait atunci.
De exemplu : Amintiti-va cum vantul vi se juca in par, rasfirandu-l. Si simteati mirosul sarat de mare, mirosul patrunzator de mare si de alge. Va aduceti aminte cum simteati nisipul, ce pastrase caldura de peste zi, sub talpile goale? Auziti zgomotul placut al valurilor spargandu-se la tarm? Priviti marea, undeva, departe... si luna ce abia a rasarit. Amintiti-va... Langa stabilopod, stropii fini de apa va atingeau usor obrazul etc.
Tehnica se aplica inainte de adormi si readucerea in minte a amintirilor placute creeaza o stare de liniste si destindere necesare somnului.
3. Interventia paradoxala.
In timp ce asteptati sa adormiti si acest lucru nu se intampla, aceasta asteptare este incarcata de tensiune, si nicidecum de calmul si linistea necesare instalarii somnului. Ca atare, nu mai incercati sa adormiti, ci stabiliti-va un scop opus : sa ramaneti treaz.
Depresia nu este o boala. Este o tulburare emotionala ce poate fi tratata. In depresie, emotiile de tristete si descurajare sunt intense. In mod normal, tristetea si descurajarea sunt emotii firesti, dar cand intensitatea lor depaseste o anumita limita, se poate ajunge la depresie. Lipsa sperantei este o caracteristica a 60-70 % din cazuri. La aceasta se asociaza sentimente de vinovatie, stima de sine scazuta, neliniste, tulburari ale apetitului (lipsa poftei de mancare sau supra-alimentatia), energie scazuta (se constata o scadere a randamentului in munca, oboseala rapida, lentoare in miscari), dificultati de concentrare a atentiei si memoriei. Luarea deciziilor devine o problema.
Coplesita de emotii "apasatoare" (tristete, mahnire, vina, descurajare, nesiguranta, neincredere in sine), o persoana deprimata face referiri nerealiste cu privire la sine, la ceilalti si la viitorul sau.
Un depresiv isi spune (printre altele):
" Nimeni nu ma iubeste. Nu sunt in stare de nimic."
Este un fragment dintr-un discurs interior pe care si-l tine cel in cauza si crede cu tarie in aceste ganduri, fara sa se mai osteneasca sa verifice daca ceea ce gandeste corespunde intr-adevar realitatii si logicii. Este oare adevarat?
"Nimeni nu ma iubeste" - Nu este oare o exagerare? De cele mai multe ori, da. Este putin probabil ca in realitate nimeni sa nu te iubeasca. Exista cel putin o persoana in lumea asta (mama, tata frate prieten etc) care sa te iubeasca si sa te aprecieze pentru ce esti tu de fapt.
"Nu sunt in stare de nimic" - Ce inseamna pentru tine: "Nu sunt in stare de nimic?" Poti ajunge gresit la aceasta concluzie, doar pentru ca ai ratat o intalnira de lucru. Problema este ca interpretezi gresit ceea ce ti s-a intamplat, facand nefondat aceste referiri la tine (lovesti in stima de sine) si aceasta exagerare iti provoaca evident multa suferinta. Daca te ostenesti sa verifici, s-ar putea sa constati ca in realitate esti un bun profesionist, apreciat de cei din jurul tau (sefi, colegi, familie).
De cele mai multe ori, aceste ganduri deformeaza realitatea si intretin depresia. Asta inseamna ca aproape totul se petrece in mintea noastra si suferim din cauza acestor exagerari in gandire. Cheia este corectarea lor. Aceste ganduri nu sunt obiective. Dar pot castiga in obiectivitate.
Cu ajutorul psihoterapeutului, depresivul se convinge ca realitatea este diferita de ceea ce presupune el si capata control asupra sa si asupra vietii sale, iesind astfel din depresie.
Episoadele depresive sunt abordate atat psihoterapeutic, cat si psihofarmacologic inca de la debut pentru a evita complicatiile psihologice si biologice.
Stresul - agresorul nostru zilnic
Tot mai multi dintre noi se plang ca au devenit victimele stresului. Viata noastra cotidiana nu e lipsita de asemenea agresiuni (evenimente stresante) ce sunt o amenintare directa la adresa integritatii noastre fizice si psihice. Imbolnavirea grava, divortul, separarea maritala, decesul cuiva drag, pierderea locului de munca, conflictele familiale, dificultatile economico-financiare, detentia, problemele de relationare sunt stresori psihosociali cu puternica rezonanta emotionala. Unul si acelasi eveniment este perceput mai mult sau mai putin stresant de fiecare din noi. Nu suntem afectati in mod identic de stres. Vulnerabilitatea la stres e diferita, iar raspunsul la stres implica reactii nervoase, endocrine si metabolice.
O persoana predispusa la a a-si face griji din orice, anxioasa, nesigura de sine, pesimista, suspicioasa, va fi mai vulnerabila la stres decat o alta cu o viziune realista despre sine, lume si viata.O persoana stresata este o persoana in alerta, ingrijorata, surescitata nervos. Cand capacitatea organismului este depasita de solicitarile externe, se remarca nocivitatea stresului.
In general, femeile sunt mai rezistente la stres decat barbatii, dar asta nu inseamna ca sunt imune. Femeia moderna este coplesita de solicitari (profesionale, casnice, legate de cresterea si educarea copiilor) si deci expusa unui nivel ridicat de stres. Relatarile unei femei coplesite de responsabilitati, atat din punct de vedere calitativ, cat si cantitativ, va sunt cu siguranta familiare:
"Am nervii tot mai slabi. Ma simt foarte obosita. Ieri am avut o zi ingrozitoare. Si in final am cedat nervos. M-am trezit foarte devreme sa ma ocup de pregatirea micului dejun si sa revizuiesc un raport de activitate pe care urma sa-l prezint in cursul zilei. Ziua a fost ca de obicei foarte incarcata; munca la birou, munca de teren pentru intocmirea unor anchete sociale, organizarea unui nou plan de activitate. A fost chiar foarte obositoare deoarece raportul la care am muncit atat de mult a trebuit refacut, iar un coleg nu s-a putut abtine sa faca o remarca rautacioasa la adresa mea. Cand in sfarsit am terminat, am plecat spre casa, gandindu-ma ca trebuie sa trec prin piata si sa fac cumparaturi, apoi sa gatesc, sa spal, sa calc, sa fac ordine, sa...Si, atat de absorbita, era cat pe aici sa fiu victima unui accident rutier. Soferul, nervos si stresat la randul lui de imprudenta mea, s-a multumit sa ma injure cu naduf. Ei bine dupa o astfel de zi m-am simtit fuioasa si nelinistita. Si totusi am incecat sa ma stapanesc. Mi-a trecut prin minte gandul ca sotul meu ar putea sa se implice mai mult in gospodarie, dar n-o face din comoditate. Pe masura ce staruiam mai mult asupra gandului, furia crestea. Astfel incarcata tensional, ajunsa acasa, mi-am propus inca o data sa-mi regasesc calmul. Cand fetita a inceput sa planga si sa tipe ca fratele ei i-a luat jucaria, mi-a sarit tandara ca sotul n-a intervenit, ca e dezordine, ca vecinul de deasupra asculta muzica enervant de tare... si am rabufnit, varsandu-mi amarul in reprosuri dureroase. M-am simtit nedreptatita, amenintata si vulnerabila." Sunt reactii inadecvate la stres.
Un supracontrol, un refuz al exteriorizarii firesti a emotiilor, are ca efect o deteriorare progresiva a imunitatii. Nici reprimarea emotiilor nu este de dorit, fiind chiar nociv sa va inchistati intr-o tacere tensionata. O conditie pentru mentinerea sanatatii psihice este rezolvarea pe cat posibil a conflictelor majore. De exemplu, daca va nemultumeste ceva in viata de familie, abordati frontal problema, incercand sa gasiti impreuna o rezolvare a ei. Daca sotul v-a promis ca vine la cina, dar intarzie doua ore fara sa va anunte, vorbiti deschis sotului despre ceea ce va supara, avand grija sa nu-i lezati sensibilitatea. Nu va inchideti in sine, lasandu-va coplesita de emotii nocive de care nu stiti sa va eliberati. Reprimarea lor atrage dupa sine o multime de complicatii. Dar nici nu rabufniti incat sa aprindeti focul discordiei.
Natura ne-a inzestrat cu o rezerva relativa de energie adaptativa. Insa fragilitatea psihica, dificultatile personale de comunicare, "alienarea" personala (neincredere in sine si in ceilalti, pesimism, anxietate, retragerea in sine, dominanta emotiilor negative-furie, neliniste, teama, disperare, frica, suparare etc) si evenimentele externe sau de mediu, ne pot face vulnerabili la stres. In dozarea acestei energii de adaptare se poate ajunge si la situatii "de criza" caracterizate printr-o adaptare ineficienta sau printr-un exces de adaptare.
Aveti grija sa nu va impuneti modificari ale stilului de viata care sa depaseasca propria capacitate de adaptare! Daca in general, refuzati sa va exprimati supararile, organismul preia stresul si devine vulnerabil la imbolnaviri fizice si psihice. Preaplinul psihic se va revarsa in plan organic si determina aparitia unor afectiuni psihosomatice (gastrite si ulcer gastroduodenal, colite, hipertensiune,migrene etc).
Din experienta mea de psihoterapeut, am sa va relatez un caz in care o pacienta a trait un stres intens si prelungit. Iulia, 27 de ani, a pierdut pe cineva drag, apoi a fost parasita de partenerul de viata. Dupa aceea si-a pierdut locul de munca, fiind concediata. Starea prelungita de stres a dus la aparitia ulcerului. Sunt evenimente de viata deosebit de traumatizante afectiv, implicand trairea unor pierderi dureroase in plan personal. Tatal ei a murit subit in urma unui atac cerebral. Moartea tatalui a fost un teribil soc psihoafectiv. Pleiada de sentimente negative ce au insotit aceste pierderi trebuiau exteriorizate. Numai ca nu s-a intamplat acest lucru. S-a izolat de lume, de oameni, cautand sa-si ascunda durerea si suferinta si evitand sa vorbeasca despre asta. Convingerea ei dominanta era ca: "Numai o fiinta slaba isi exteriorizeaza sentimentele." Dupa putin timp, este parasita de partenerul ei. Deprimata, la serviciu devine treptat ineficienta, tot mai lenta, marcata de o tristete pe care nu o poate depasi, uita lucruri importante, se izoleaza de oameni, are insomnii, migrene, devine tot mai anxioasa si nesigura. Consecinta previzibila era concedierea, ceea ce s-a si intamplat. Cu ajutorul psihoterapiei, a constientizat ca de fapt s-a refugiat in sine, ca s-a izolat de ceilalti, ca nu vorbea despre ceea ce i se intamplase. A ales sa-si traiasca suferinta, sa-si exteriorizeze emotiile, sa planga, sa vorbeasca despre ceea ce simtea, despre nelinistile si fricile ei, si nu sa le reprime, sa le ascunda ca si cum n-ar fi existat. Corectandu-si convingerile eronate cu privire la sine, lume si viitor, si invatand sa comunice si sa-si exteriorizeze emotiile, a depasit acest impas existential. La o analiza mai atenta, a constientizat ca nici inainte de de aceste evenimente traumatizante ce s-au adaugat decesului tatalui, nu stia cum sa-si depaseasca frustrarile, supararile, conflictele... Dificultatea de a comunica si exterioriza sentimentele a avut un rasunet psihosomatic: ulcerul gastric.
De fapt nu ceea ce ni se intampla ca atare ne face sa suferim, ci felul in care gandim despre ceea ce ni se intampla. De aceea oamenii au reactii atat de diferite fata de unul si acelasi eveniment stresant. O emotie nu apare din senin, ci este generata de un gand. Un comportament este consecinta emotiilor pe care le traim si a gandurilor ce le genereaza. Sa luam ca exemplu de eveniment de viata: concedierea. Gandurile ale Iuliei legate de concediere erau dominant negative :"Unde am gresit? Ce voi face de acum incolo? Sunt o ratata. Nu sunt in stare de nimic. Nu voi reusi sa-mi gasesc un alt loc de munca in starea in care sunt". Aceasta deprindere de a gandi catastrofal, nu a ajutat-o sa se adapteze la realitate. Aceste ganduri tradeaza o estimare de sine slaba si previziuni sumbre in legatura cu viitorul. Sentimentele dominante sunt de vinovatie, suferinta,neincredere, nesiguranta, iar comportamentele adaptative sunt ineficiente.
Avea nevoie acum mai mult decat oricand de incredere in sine si de o imagine a ei, a lumii, a viitorului sau cat mai apropiata de realitatea obiectiva, si nicidecum distorsionata de subiectivismul gandurilor si emotiilor sale. Invatand in cadrul terapiei sa-si controleze exagerarile din gandire, n-a mai cazut in capcana depresiei. O interpretare "sanatoasa" (mult mai apropiata de realitate a acestei situatii critice) a fost:
"Asta este. E adevarat ca sufar pentru ca am fost concediata. Dar asa este viata, iar drumul meu nu se opreste aici. Cine stie ce surprize imi rezerva viitorul! Macar acum sunt libera sa-mi gasesc ceva mai bun". Un astfel de discurs a mobilizat-o in incercarea de a gasi o rezolvare a acestei probleme de viata si a motivat-o pentru reusita. Daca ar fi persistat in aceeasi atitudine de resemnare, s-ar fi programat pentru esec. Nu va resemnati in fata unor probleme - este ca si cum v-ati programa pentru esec.
Situatii critice, traumatizante au fost si vor mai fi. Asa e viata: cu bune si cu rele. Important este ce alegi: sa te lasi coplesit de ele sau sa le infrunti, sa fii controlat sau sa fii cel care detine controlul asupra ta, a lor si implicit asupra realitatii.
In concluzie, nu va izolati atunci cand aveti dificultati.Tendinta de izolare si apatie este un mare pericol pentru sanatatea fizica si psihica. Izolarea duce la alienare psihica si sociala si este un obstacol in calea adaptarii la realitate.
...IN DOI !
Crizele cuplului:
Singuratate in doi
Cupluri cu probleme - deja ca si straini, se intilnesc seara acasa si timpul petrecut in doi este un chin... Fiecare are preocuparile lui, total separate de ale celuilalt. Usor, usor se indeparteaza de tot si, poate, la un moment dat, unul dintre ei se intreaba, pentru o clipa de ce s-a ajuns aici, ce au gresit sau ce nu au facut. Intrebarile se duc repede sau ii chinuie, dar fiecare continua sa traiasca separat. Chiar nu se poate face nimic? Da, se poate face dar, tineti minte, trebuie dorinta si multa perseverenta.
Multe sotii se plang ca nu sunt intelese de partenerii lor. Deseori, in discutii, auzi: "Profesional, Dan este un om de succes. Este devotat firmei, munceste mult, devenind chiar obsedat de munca lui. Este recunoscut si apreciat la locul de munca. Mult prea preocupat de munca lui, pare sa nu vada ce se intampla cu sotia lui, cu casnicia lor. Oana il acuza ca isi gaseste mereu cate ceva de facut, mereu timp pentru altceva, dar nu pentru o implicare emotionala autentica in relatia lor". Totusi s-au luat din dragoste...
In asemenea situatii de criza, intr-o casnicie apare sansa unei schimbari profunde. In aceasta situatie, daca Oana constientizeaza ca nu se face inteleasa, va trebui sa aleaga intre a gasi o solutie (a face ceva, a cauta noi rezerve de echilibru) si a capitula (innecandu-se in frustrari si tristete). Multi soti aflati in aceasta situatie, nu au ajuns sa cunoasca si sa inteleaga cu adevarat care sunt dorintele si nevoile emotionale ale sotiilor lor. Astfel cei doi au dificultati in comunicare si cuplul ajunge in impas. Sufera ei, sufera copii, situatia scapa de sub control si ajung doi straini.
O sotie se infurie cand se simte neglijata. "Timpul pe care il petrece acasa e tot mai putin., dar chiar si atunci nu ma ajuta. Am obosit sa-i spun ca sunt coplesita de atatea responsabilitati. Si eu lucrez, dar "greul casei" tot eu il duc. Degeaba ii spun, parca e surd..."
Intrebarea fireasca in acest caz este: Cum sa procedeze sotia (pentru ca ea sufera din cauza "indiferentei" sotului) pentru a-l determina pe sot sa o inteleaga si sa raspunda dorintelor ei ?
Iata ce se poate face:
Nu vorbti atunci cand sunteti prada furiei. Riscati sa fiti inteleasa gresit de partener sau ca acesta sa se retraga. La manie se spun multe lucruri regretabile cu consecinte nebanuite atat immediate cat si pe termen mai lung. Mai bine amanati discutia pentru mai tarziu.
Incercati sa va temperati reactiile emotionale, astfel incat sa nu pierdeti controlul asupra lor. Comunicarea se rupe cand celalalt se simte atacat, criticat, etichetat. Depinde de Oana sa isi schimbe atitudinea fata de sot si sa-i vorbeasca astfel incat sa faciliteze comunicarea, nu sa o rupa. Va amintiti de o situatie cand ati simtit furie? "Era seara. M-am intors obosita acasa. In bucatarie domnea o dezordine crunta; hainele erau imprastiate in toata casa si trebuiau spalate, iar altele calcate. De gatit, ce sa mai spun! Usa de la intrare nu se mai inchidea cum trebuie si il rugasem pe sotul meu de cateva ori sa rezolve problema. Desi insistasem, parca nu auzise. Cand mi-a spus ca vrea sa iasa la o bere cu baietii, am vazut rosu inaintea ochilor si am explodat: M-am saturat! Tot timpul trebuie sa ma sacrific si sa fac eu totul! Nu-ti pasa de mine. Si stii ceva? Nu sunt sluga ta! Nu te mai suport!"
Intensitatea afectelor resimtite (manie, frustrare, repros) risca sa starneasca un raspuns la fel de agresiv, comunicarea inpotmolindu-se sau degenerand in conflict. Oana nu se va face astfel ascultata.Daca doreste sa fie inteleasa si ascultata, ar trebui sa fie foarte atenta la ceea ce spune si la tonalitatea vocii. Daca ar spune mai degraba pe un ton ferm din care sa transpara caldura si calmul: "Vreau sa-ti vorbesc si imi doresc sa ma pot face inteleasa.Crezi ca ma poti asculta cateva minute?", ar avea mai multe sanse sa reuseasca sa initieze comunicarea. Fara indoiala este greu sa-ti poti exprima trairile si gandurile in astfel de momente, fara a-l rani pe celalalt. Dar merita incercat! O nuantare a discursului ar facilita comunicarea.
"Am avut o zi grea si ma simt intr-adevar foarte obosita. Am nevoie de ajutorul tau. Simt ca nu ma descurc singura. In bucatarie e mare dezordine, un teanc de vase asteapta sa fie spalate, iar haine de asemenea.(Oana a enuntat problema).Stiu ca esti obosit! Te inteleg! (Oana ii ofera intelegere!) Amandoi suntem obositi. Dar hai sa vedem cum putem rezolva impreuna problema. Ce zici? Pana pregatesc mancarea, speli tu vasele? Sau intinzi rufele la uscat? (Oana ii spune exact ce doreste si ceea ce asteapta de la el). Stii, pentru mine ajutorul tau e o dovada ca ma iubesti si ca iti pasa de mine. Poti sa faci asta pentru mine?" Acest tip de discurs e constructiv, el "leaga" comunicarea.
Laudati-va sotul chiar daca nu simtiti ca ar merita pe deplin laudele! Poate va va fi greu la inceput. Un sot are nevoie de recunoastere, de apreciere din partea sotiei lui, asa cum si ea are nevoie sa i se spuna ca este iubita si importanta pentru el. Asta inseamna ca daca Oana doreste ca Dan sa fie receptiv la dorintele ei, va trebui sa invate sa-i aprecieze straduinta in a-i face pe plac si sa-l laude.
Ascultati-l empatic! Si fiti atenta la reactiile lui nonverbale (gesturi, expresivitate mimico-faciala). Ele spun mai mult decat cuvintele. Oana ii reproseaza sotului ca nu o asculta, insa e posibil ca si ea sa aiba probleme in a-l asculta empatic. Numai renuntand la aceasta atitudine poate sa refaca legatura emotionala cu sotul ei. Daca este abatut, preocupat, ar trebui sa-l asigure ca i-a perceput si inteles starea sufleteasca. "Te vad preocupat si abatut. Ma ingrijoreaza starea ta.Vrei sa vorbim despre asta? Sunt gata sa te ascult. M-as bucura sa te pot ajuta cu ceva." Partenerul va simti ca celalalt este racordat la propriile trairi si va depasi sentimentul ca nu este inteles. E important sa invete sa se asculte reciproc! Daca doreste sa-i vorbeasca si nu e pregatit sa asculte, vor stabili de comun acord un alt moment.
Spuneti-i clar ce anume v-ati dori ca el sa faca si ce anume v-ar aduce bucurie (de exemplu, sa o invite la o expozitie, sa plimbe cainele seara, sa ii aduca flori etc). Sotul nu poate "ghici" ce ganditi si ce simtiti. Ar fi frumos dar asta se intimpla in cazuri foarte rare si in filme. Invatand sa comunicati clar dorintele, nu vor mai exista confuzii. Veti avea o mare surpriza: dorintele va vor fi "auzite". Ar fi bine sa va ganditi la sarcinile pentru care aveti nevoie de ajutorul lui si scrieti pe o foaie de hartie. Nu ezitati sa-i spuneti ca indeplinirea lor este o dovada de iubire si ca va face sa va simtiti importanta pentru el. Dati-i posibilitatea sotului sa aleaga din lista de solicitari. Nu e cazul sa insistati sa le indeplineasca pe toate si nici sa-l criticati daca nu le duce la capat sau nu le realizeaza tot atat de bine ca dvs. Bineinteles, daca reuseste, nu uita sa-l apreciati verbal si nu numai.
Spunet-i sotului ca e important pentru dvs ca el sa va reaminteasca mai des ca va iubeste (intr-o casnicie, femeia are nevoie sa-i fie satisfacuta nevoia de siguranta si firescul "Te iubesc" aduce cu sine o reasigurare emotionala. Repet, barbatul are nevoie de recunoastere, lauda si apreciere din partea sotiei. Spuneti-i acest lucru cat mai des).
Cereti-i sa-si respecte promisiunile! Atentie la ton! Mai in gluma, mai in serios, ei pot initia un joc al promisiunilor. De exemplu: "Eu, Dan, sunt de acord cu solicitarile sotiei mele si promit ca in saptamana x voi indeplini solicitarile de pe aceasta lista". De comun acord se stabilesc recompensele in cazul indeplinirii promisiunii si "pedepsele" in cazul nerealizarii.Sugestiile le discuta de asemenea impreuna si semneaza in final acordul.
Indeplinit-va reciproc dorintele! Asa cum dvs. aveti dorinte si nevoi emotionale, nu uitati ca partenerul nu face exceptie. Daca va satisface o dorinta, nu uitati sa-l recompensati, indeplinindu-i la randul dvs. o dorinta personala.
Probabil, unele dintre dumneavoastra veti zambi la citirea unora din sugestiile de mai sus. Veti gandi cu amaraciune ca "a trecut vremea" sau "suntem prea batrani sau prea de mult impreuna". Asa sa fie? Ati incercat vreodata in mod real? Doriti in mod real sa va rezolvati problemele si sunteti dispusa sa luptati pentru asta? Nu uitati succesul este al celor care abordeaza o situati ein mod inteligent si cu un plan bine stabilit.
Mai sus sunt mentionate cateva modalitati care vor oferi partenerilor ocazia sa empatizeze, sa inteleaga mai usor ce simte si gandeste reciproc, sa se bucure de reusita unei comunicari autentice, depasind ceea ce inseamna infernul casniciei: furii devastatoare, sperante si asteptari mutilate de neimplinire, tristeti apasatoarse, sentimentul dureros ca nu esti inteles sau ca nu te poti face inteles, reprosuri ce nu mai contenesc, tensiuni, conflicte. Dar, oricate sfaturi sau solutii ar fi date, daca dorinta nu este atunci nu se rezolva. Aveti grija, este posibil ca la originea acestor probleme sa fiti chiar dumneavoastra!
Solutii sunt mult mai multe si vom continua sa le detaliem in articole viitoare...
Viata cuplului dupa nasterea copilului
A aparut copilul... Atributiile de mama, de persoana implicata activ in cresterea si educarea copilului cer drept tribut intreaga sa energie si atentie. "A fi mama" devine o prioritate, in detrimentul lui "a fi sotie". Sotul se simte frustrat, respins; relatia sexuala este afectata. Daca cei doi nu se straduiesc sa iasa din acest impas, si relatia personala are de suferit.
Intr-adevar, dupa nastere, dorinta sexuala a unei femei diminueaza. Cauza este pusa pe seama nivelului scazut de testosteron (in a carui producere poate sa apara o deficienta). S-a constatat ca nivelul insuficient al acestui hormon se mentine pe parcursul alaptarii. O alta cauza este legata de schimbarea majora din viata unei femei: acum e absorbita de maternitate. Interesul pentru sex este diminuat, copilul ii capteaza intreaga atentie si energie. Este o perioada stresanta, iar stresul si oboseala afecteaza dorinta si raspunsul sexual.
Atitudini de urmat:
Solutia iesirii din aceasta situatie este dialogul si increderea in partenerul de cuplu! Important este sa aveti o discutie sincera in doi, fara sa gasiti un vinovat. Cautati sa ajungeti la un acord in privinta faptului ca relatia de cuplu reprezinta o prioritate si ca ea trebuie cultivata.
Pentru a-si reorienta atentia asupra relatiei de cuplu, cei doi parteneri au nevoie de un timp doar pentru ei! Rezervati-va momente de intimitate, in care sa va redescoperiti ca un cuplu. Petreceti, de exemplu, o dupa-amiaza impreuna, lasand copilul in grija cuiva. Aceste intalniri nu trebuie sa aiba neaparat un scop sexual.
Firesc este ca sotul sa se implice in ingrijirea copilului si sa nu ignore faptul ca sotia are nevoie de multa odihna in aceasta perioada. Acestea sunt dovezi reale de grija, dragoste, respect, apreciere. Este un alt mod de a spune "Te iubesc si am grija de tine", iar aceasta reasigurare din partea sotului, ii trezeste sotiei interesul si dorinta sexuala.
Nu permiteti plictiselii si obisnuintei sa se instaleze in relatia conjugala! Plictiseala este dusmanul intimitatii. Iesiti din rutina vietii de zi cu zi! Demarati un proiect impreuna, urmati un curs care va intereseaza pe amandoi, intalniti-va prietenii...Uitati de discutiile legate de grijile cotidiene: casa, bani, aprovizionare etc Important este sa iesiti din zona conflictului, tensiunii si plictiselii, oferindu-va prilejul de a descoperi noi laturi ale personalitatii celuilalt.
Exercitiile Kegel pot ajuta o femeie sa aiba un raspuns sexual bun. Ele constau in contractarea voluntara (pentru cateva secunde) si apoi relaxarea muschilor planseului pelvian. Practicate zilnic, aceste exercitii au ca rezultat intarirea muschilor vaginului si o satisfactie sexuala mai mare.
Pentru a-i retrezi dorinta si receptivitatea, nu uitati ca o femeie are nevoie de romantism si tandrete, asa cum un barbat are nevoie de sex. O sotie este prea legata de responsabilitati si de casa. Are nevoie de schimbare pentru a-si indrepta atentia asupra propriei sexualitati. Planuiti iesiri romantice asa cum o faceati atunci cand erati indragostit si doreati s-o cuceriti! Rasfatati-va sotia! Fiti romantic si creativ!
Nasterea unui copil pune la grea incercare intimitatea intr-un cuplu. Depinde de abilitatea celor doi parteneri sa echilibreze rolul lor de parinti cu cel de soti, dand o noua dimensiune vietii in doi
Dragoste de mama
V-ati intrebat de ce se foloseste atat de des expresia "dragoste de mama" ? Asta pentru ca dragostea fata de copii e mai puternica la femeie decat la barbat. Imbolnavirea copilului sau chiar moartea lui este un eveniment atat de traumatizant pentru o mama incat determina declansarea unor tulburari psihice (nevrotice sau psihotice) si psihosomatice. Studiile arata ca pentru o femeie, "instinctul matern" este cel mai puternic dintre instincte, fapt pentru care nerealizarea maternitatii (maternitatea reprezentand forma cea mai inalta a realizarii personale) se asociaza cu aparitia unor stari nevrotice.
S-a constatat ca, in general, femeile traiesc mai intens emotiile, atat pozitive (bucurie, fericire, placere, dragoste etc), cat si negative (tristete, nefericire, ura, neplacere) decat barbatii. Suferinta unei femei ce nu poate avea copii este mai profunda decat a unui barbat steril.
Aspiratia de a fi mama se manifesta inca din copilarie. In jocul cu papusile, fetitele intra cel mai adesea in rolul de mamici afectuoase, protectoare si grijulii. Dorinta de a fi mama poate intra in conflict mai tarziu cu anumite dificultati emotionale : temeri ca isi va pierde frumusetea (deoarece isi vede amenintata imaginea corporala), griji legate de cresterea si educatia copiilor, frica de nastere, temeri la gandul posibilelor frustrari legate de restrangerea timpului liber, renuntari, sacrificii. Ele pot fi depasite daca aspiratia de a fi mama este cultivata, ea satisfacand nevoia de transcendere (de a creea, de a da viata) a fiintei umane.
Sentimentul matern poate avea la unele femei o intensitate patologica, iar la altele se constata o diminuare a lui (cazul femeilor care fac intreruperi de sarcina sau isi ucid copiii).
Intensitatea patologica a sentimentului matern caracterizeaza o mama care nu-i da voie copilului ei sa "creasca", sa devina independent si sa se separe de ea emotional. Dragostea mamei "hiperprotectoare" este sufocanta pentru dezvoltarea personalitatii copilului si fara sa vrea constient, se raporteaza la el si il mentine in stadiul de "etern copil" ce are nevoie de ajutorul ei.
Din punct de vedere emotional, evolutia acestui copil este marcata de atasamentul fata de mama. Astfel, chiar adult devenind, acesta manifesta dependenta fata de mama, confuzie in privinta identificarii si rolului psihosexual, imaturitate emotionala, se simte neajutorat si cauta in jur "mame" care sa-i satisfaca dorinta de a fi protejat si ingrijit, ia mai degraba decat da in relatiile emotionale, manifesta simptome nevrotice, ostilitate si chiar tulburari de comportament. Dependenta fata de mama duce la dezvoltarea unei personalitati infantile.
La cealalta extrema, copilul lipsit de afectiunea materna este predispus a dezvolta mai tarziu caracteristici nevrotice, dificultati in relationarea cu ceilalti, suspiciune, neincredere in sine si in ceilalti, tendinte impulsiv agresive, delicventa. Privarea de dragostea materna in primul an de viata va avea consecinte negative asupra dezvoltarii intregii personalitati.
Dragostea de mama inseamna grija neconditionata pentru evolutia copilului, dar manifestarea suprema a iubirii materne este lupta pentru separarea emotionala de copil cand acesta creste. Aceasta implica sa accepti ca el creste, ca nu ramane un vesnic copil neajutorat, ca are dreptul sa fie independent si sa-l lasi sa "devina" adult, sa-i oferi aceasta sansa sa se dezvolte ca personalitate independenta, matura psihologic si social.
Barbatul si... misterioasa lui dorinta
Psihicul masculin ramane o enigma pentru multe femei, datorita modului aparte de a gandi si simti al unui barbat. E ca si cum ai invata o limba straina. Nu poti intelege si nu te poti exprima daca nu ti-ai insusit baza teoretica si schemele functionale ale acelei limbi. Deceptiile si frustrarile in amor se explica prin multe diferente fundamentale intre sexe, care sunt mai putin cunoscute. "Cum iubesc barbatii?", "Ce e in mintea lor?"- sunt intrebari care tradeaza dorinta irezistibila a femeilor de a intelege natura amorului masculin.
O femeie resimte o nevoie imperioasa de a sti mai multe despre un barbat, iar un barbat isi doreste in secret sa fie inteles de femeia pe care o iubeste.
Femeile gresesc prin a eticheta dorinta masculina ca fiind exclusiv animalica: ea este mai subtila decat se crede adesea. Daca ai rabdarea de a descoperi lumea interioara a unui barbat, dorinta lui amoroasa apare mai putin mecanica, si mult mai statornica si tandra. Cum se naste aceasta dorinta a unui barbat? Dar ea nu se naste, ea exista!
Barbatii acorda multa importanta sexului. Si, in general, raspund cu promptitudine la solicitarile amoroase. Aceasta este constitutia naturii masculine. Fara a fi exclusiv primitiva, aceasta disponibilitate si promptitudine depinde in mare masura de stimulare. Cand un barbat se simte dorit de o femeie, este foarte excitant pentru el aceasta constatare. Multi barbati recunosc ca, chiar dupa o zi de munca istovitoare, este suficient ca femeia pe care o iubesc sa le faca avansuri, pentru a-i trezi amoros.
Este adevarat ca sunt foarte sensibili la "agresiunea" stimulilor directi: vizuali, auditivi, gustativi sau olfactivi. Vederea formelor senzuale ale sanilor unei femei sau unor picioare sculpturale ii tulbura si ii incita spre aventura mentala. Ori astazi, "agresiunea" pandeste la fiecare colt de strada. Nu-i poti acuza ca nu raman stane de piatra. De pe copertile revistelor, femeile voluptoase retrezesc pasiunea din fiecare barbat si o orienteaza. Ei nu doresc neaparat aceasta femeie-surogat, dar ea are rolul de a le starni imaginatia si a le da idei pe care se grabesc sa le puna in practica seara, acasa.
Genul pornografic a rapit misterul dorintei masculine si a impus-o ca pe o nevoie stereotipa, proclamand "dependenta" barbatilor de fese, sani, port-jartiere, strip-tease. Poate ca le creste tensiunea la vederea unei tipe "cool", dar nu le ies ochii din orbite!
Intre impulsul sexual reflex si dorinta, este o diferenta. Ca intre primitiv si evoluat. Sau mai degraba, ca intre a face sex si a face dragoste. Dorinta este intotdeauna orientata spre cineva si barbatul este constient de aceasta. Este adevarata dorinta. Si el o simte pentru o femeie care a invatat sa-l descopere, care ii cunoaste punctele sensibile si stie cum sa-i trezeasca focul pasiunii pentru ea. O privire ce promite voluptatea, o atingere sau o soapta il poate face pe barbatul ce se vrea puternic si invicibil, sa vibreze.
Dorinta erotica nu este mecanica. Barbatii au perioade in care dorinta lor pare adormita, sau au momente in care ea nu mai este atat de intensa, chiar daca reactioneaza la stimuli. Ea reapare cu intensitate, cu conditia ca femeia sa mizeze pe farmecele sale si sa nu uite a fi creativa, inventiva. Elementul de noutate alunga rutina, fie ca este vorba de un joc erotic provocator, o schimbare in ambianta (amor in lift sau pe masa din bucatarie - de ce nu?)sau o pozitie indrazneata. Unii barbati se simt atrasi de astfel de "ticalosii". Sentimentul ca depasesc alte cateva tabuuri este foarte incitanta pentru ei. Care este explicatia acestei incitari?
Adesea, dorinta masculina apare ca efect al interdictiilor din copilarie. In copilarie, cand isi descoperea sexualitatea si se trezea erotic, baietelul de atunci s-a lovit de constrangeri, de interdictii. Satisfacute sau nu, dorintele secrete nu au fost uitate. Erotismul barbatului are un trecut. Iar la varsta adulta, elanurile lui sexuale se hranesc din acest dram de interdictii si mister.Ceea ce este interzis devine incitant, provocator si naste dorinta de a descoperi.
Ea variaza in decursul existentei. Experienta de viata isi pune amprenta asupra erosului masculin. Astfel, adolescentul poate fi foarte tulburat de fermitatea sanilor unei femei. Mai tarziu, la varsta adulta poate sa fie incitat de feminitatea in ansamblu, si nicidecum de focalizarea pe o anumita parte a corpului. Iata raspunsul la cei ce se intreaba adesea cu nedumerire:"Ce-o fi gasit la ea? Pentru ca nu arata ca Miss Univers." Nu e nevoie sa ai dimensiuni ideale pentru a starni un barbat. Imperfectiunea unei parti din acest ansamblu poate fi chiar stimulanta.
Dorinta este inainte de toate o aventura mentala. Un barbat are mai multa dorinta fata de o femeie cu care stie ca poate obtine multa placere. Scenariul mental stimulat de fanteziile sexuale, anticipeaza acesta voluptate si atrage ardoarea erotica. Ori tocmai "promisiunea" acestei voluptati inflacareaza dorinta.
Nu trebuie ignorat faptul ca dorinta erotica presupune si o buna apreciere de sine. A te vedea demn(a )de a fi dorita si a avea confirmarea ca esti dorit(a) stimuleaza dorinta. Teama de respingere, nesiguranta, agresiunea inhiba dorinta, pe cand comunicarea autentica, intimitatea, siguranta o elibereaza. Ea are nevoie de o libera circulatie a emotiilor.
Un barbat nu este "o masina sexuala", iar dorinta lui nu este intotdeauna sinonima cu erectia. Cand un barbat iubeste o femeie, o priveste altfel. El o valorizeaza in ansamblu si o doreste din ce in ce mai mult! Privirea sa este incarcata de erotism, ce inseamna mai mult decat dorinta sexuala. Este ceea ce femeile ar trebui sa inceapa sa recunoasca mai des.
Pentru a intelege cum este in realitate un barbat, o femeie ar trebui sa se detaseze de "miturile" ce intretin o imagine deformata a lui. Pentru a nu fi victimele dezamagirilor, este de dorit sa ne ferim a cadea in extreme. Se vehiculeaza ideea ca barbatul "pachet de muschi" ar ascunde o mare ardoare sexuala. Este un simbol iluzoriu! El nu este nici Superman sau Fat-Frumos in armura stralucitoare! Dupa cum nu este nici obsedat sexual sau mai rau, etichetat drept porc, magar sau alt patruped. Asta impiedica o femeie sa-l vada si sa-l inteleaga cu adevarat pe barbatul real, pe cel de langa ea. Iar calitatea relatiei amoroase are de suferit. Abandonarea acestor convingeri deformate are ca efect o apreciere mai aproape de realitate, mai obiectiva a celuilalt. Daca te induri sa-ti scoti ochelarii de cal, ceea ce vezi este intrucatva diferit!
A intelege un barbat este o sursa de putere. Iar o femeie puternica stie ca pentru a-i starni unui barbat pasiunea pentru ea, are nevoie sa cunoasca, sa inteleaga si sa accepte ceea ce este el cu adevarat.
Povestea celei mai cunoscute si adorate papusi din lume, Barbie, se naste odata cu o calatorie in Europa, in 1956. Ruth Handler era sotia lui Elliot Handler care, impreuna cu partenerul lui, Harold “Matt” Matson, a infintat compania de rame de fotografii denumita…Mattel (numele este o combinatie dintre Matt si Eliott). In timp compania a inceput sa produca casute de papusi si, dovedindu-se ca acest lucru este mai profitabil decat ramele de fotografii, Mattel a devenit o fabrica de jucarii.
Ruth si sotul ei aveau doi copii: o fetita Barbara si un baietel Kenneth. Urmarind-o pe Barbara cum creste, Ruth a observat ca de multe ori fiica sa obisnuia sa dea roluri “mature” papusilor sale. In acea perioada toate papusile aveau chip de copii sau bebelasi. Ea a propus sotului sau sa inceapa sa produca jucarii cu corp si chip matur iar acesta, impreuna cu ceilalti directori ai Mattel, a fost incantat. In timpul unei vacante ei gasesc in Germania o papusa denumita Bild Lilli care intruchipa toate caractersticile cautate de Ruth intr-o papusa cu corp matur. Intoarsa in America cu 3 papusi Lilli, ea ii daruieste fiicei sale una dintre ele si restul de doua le duce la sediul Mattel. Aici, impreuna cu inginerul Jack Ryan, imbunatateste designul papusii si creaza una noua pe cre o denumeste Barbie, in cinstea fetitei sale Barbara.
Pe 9 martie 1959 papusa Barbie isi face lansarea la “American International Toy Fair” in New York si uite asa se naste un fenomen international.
si sper ca o sa va faca placere sa descoperiti alaturi de noi universul minunat al papusii Barbie si al prietenilor sai.
http://www.youtube.com/watch?v=cRndEBMDmmw
http://www.youtube.com/watch?v=YHMpVnIc0oA
http://www.youtube.com/watch?v=h8-avPUxyno
http://www.youtube.com/watch?v=-_7zWYRtA3k
http://www.youtube.com/watch?v=HXnalXaE8MA
http://www.youtube.com/watch?v=_hAdWqmWDRM
http://www.youtube.com/watch?v=YGyl82Dg6yg
Nu e o carte pentru minte, ci una pentru suflet. Cred cu toată convingerea că fiecare dintre noi este rezultatul propriei copilării... - Irina Petrea
Când a acceptat să devină Supernanny - guvernanta ideală, în reality show-ul omonim difuzat de Prima TV, pentru Irina Petrea cel mai mult a cântărit dorinţa de a veni în sprijinul copiilor şi al părinţilor. Cu toţii ştim că o relaţie defectuoasă între părinte şi copil, le amărăşte şi, de multe ori, chiar otrăveşte viaţa, pe moment, dar şi pe termen lung, în loc să aducă, de ambele părţi, bucurie, dragoste, împlinire şi mulţumire, aşa cum ar trebui. De aceea, această carte nu trebuie să lipsească din casa nimănui care crede că educaţia se face din inimă.
IRINA PETREA e cunoscută publicului larg mai ales în postura de Supernanny, protagonista reality show-ului sus-menţionat, cu acelaşi titlu, difuzat de Televiziunea Prima TV, dar şi datorită numeroaselor articole publicate în reviste mondene. Recent, s-a alăturat Organizaţiei Salvaţi Copiii România în campania împotriva violenţei asupra copiilor. A lucrat ca realizator şi producător de emisiuni de televiziune, scenarist, traducător, director de relaţii publice şi profesor de limba şi literatura engleză.
Cuprins:
1. Introducere
2. Clipa de sinceritate
3. Principii
3.1 Lumea lui nu e ca lumea ta 3.2 Libertate şi limite 3.3 Fii dascăl şi model 3.4 Fii perseverent şi consecvent 3.5 Fii răbdător, calm, blând şi ferm 3.6 Fii rezonabil 3.6.1 Răsfăţul 3.6.2 Asprimea excesivă. Demotivarea 3.6.3 Supraevaluarea 3.6.4 Subevaluarea 3.6.5 Cocoloşirea 3.7 Fii drept şi cinstit 3.8 Fii un om cumpătat 3.9 Fii atent şi grijuliu 3.10 Fii demn 3.10.1 Ai cuvânt. Promisiunile neonorate şi ameninţările în van 3.10.2 Ţinuta 3.10.3 Goliciunea 3.10.4 Erotismul 3.10.5 Limbajul, manierele, atitudinea faţă de membrii familiei şi comportamentul în public 3.10.6 Manifestarea sentimentelor
4. Nevoile copilului 4.1 Nevoia de a fi plăcut, iubit, înţeles şi acceptat 4.2 Nevoia de încredere şi libertate 4.3 Nevoia de identitate 4.4 Nevoia de stimulare şi învăţare 4.5 Nevoia de joacă şi de mişcare în aer liber. Jucăriile copilului 4.6 Alimentaţia sănătoasă 4.6.1 Mâncarea sănătoasă. Mâncarea nesănătoasă. Efecte asupra copilului 4.6.2 Manierele la masă 4.6.3 Mofturile la masă. Copilul care nu mănâncă 4.6.4 Haplea. Obezitatea la copii 4.7 Rutina zilnică 4.8 Disciplina 4.8.1 Ce este disciplina 4.8.2 Cei patru călăreţi ai apocalipsei: răsfăţul • disensiunile părinţilor • violenţa • inconsecvenţa 4.8.3 Treptele disciplinării 4.8.4 Tehnici de disciplinare 4.8.4.1 Recompensa. Tipuri de recompensă 4.8.4.2 Aprecierea preponderentă a aspectelor pozitive, nu a celor negative (disciplina pozitivă) 4.8.4.3 Muştruluiala. Un loc pentru mustrare. Când şi cum să-l mustri. 4.8.4.4 încă o dată şi ieşi din joc 4.8.4.5 Time out în camera aducerii aminte 4.8.4.6 Lasă-l să tragă ponoasele 4.8.4.7 Retragerea privilegiilor, tăierea favorurilor 4.8.4.8 Zidul tăcerii 4.8.4.9 Tehnica implicării 4.8.5 Când să nu-l disciplinezi (când e în şoc, mânios şi frustrat, bolnav) 4.9 Nevoia de a fi respectat 4.10 Armonia familială
5. Copilul şi familia
5.1 Atmosfera din familie
5.1.1 Zeii penaţi: armonia, dragostea, înţelegerea.
5.1.2 Demonii casei Alcoolul şi drogurile
Imixtiunea rudelor
Bârfa
Divorţul
5.2 Când mama uită că e şi soţie. Când tata uită că şi mama e om…. 5.3 Gelozia
5.3.1 Rivalitatea între fraţi
5.3.2 Părinţi geloşi şi posesivi
5.4 Părintele unic. Părintele vitreg Părintele unic Părintele vitreg 5.5 Bunicii
6. Copilul şi societatea 6.1 Şcoala 6.1.1 Grădiniţa 6.1.2 Schimbarea şcolii 6.1.3 Clasa I 6.1.4 Temele şi meditatorii 6.1.5 Colegii. Bătaia în grădiniţe şi şcoli 6.1.6 Computerul şi cartea 6.2 Prietenii 6.3 Societatea de consum 6.3.1 Reclama, sufletul comerţului 6.3.2 Competiţia părinţilor 6.4 Mass-media 6.4.1 Televizorul 6.4.2 Presa scrisă. Revistele. Internetul. Materialele pornografice 7. Accidentele şi siguranţa copilului 7.1 în casă 7.2 Cu maşina 7.3 în oraş 7.4 Cu avionul 7.5 La mare, la soare, la iarbă verde 8. Spaimele copilului, între real şi imaginar 8.1 Spaima de a fi părăsit de părinţi, de a nu mai fi iubit, de a fi alungat de acasă 8.2 Spaima de întuneric, de umbre, de noapte 8.3 Spaima de zgomote puternice şi muzică 8.4 Spaima de apă 8.5 Teama de eşec 8.6 Teama de doctor şi de mersul la dentist 8.7 Spaima de animale şi alte fobii 8.8 Spaima de rănire. Diferenţele anatomice 8.9 Teama de moarte 9. Probleme dificile • strategii simple 9.1 Crizele. Comunicarea 9.2 Tândăleala 9.3 Smiorcăiala Plânsul 9.4 Linguşeala 9.5 înşelăciunea. Minciuna. Hoţia 9.6 Teribilismul 9.7 Răspunsurile obraznice 9.8 Tupeu. Obrăznicie. Pozne. Agresivitate 9.9 Invaziile în patul conjugal 9.10 îmbrăcatul şi dezbrăcatul sunt un chin 9.11 încăpăţânatul Nu „dacă“, ci „când“/„după ce“ Taie-i din favoruri încurajează-l să te asculte 9.12 Dictatorul 9.13 Copilul care vorbeşte urât 9.14 Vorbăreţul 9.15 îmbufnatul 9.16 Of, oliţa 9.17 Udatul patului 9.18 Certurile 9.19 Lenea şi dezordinea 9.20 Uituceala 10. Copilul bolnav. Copilul•problemă. Mersul la vraci, preoţi şi vrăjitoare. Mersul la psiholog Mersul la vraci, preoţi şi vrăjitoare Mersul la psiholog şi psihiatru ADHD (Sindrom de hiperactivitate cu deficit de atenţie) în concluzie în loc de încheiere
Obiectivul cel mai important ca parinte nu este acela de a va face copiii fericiti pe termen scurt, ci de a-i educa si creste ca persoane responsabile si inteligente.
PARINTELE PERFECT va va furniza mijloacele de care aveti nevoie pentru a va simti sigur ca, de la nastere pana la maturitate, veti calauzi pasii copiilor dumnavoastra spre insusirea adevaratelor valori fundamentale. Veti fi considerat si va veti considera un parinte integru, instruit si cu adevarat implicat in educarea copiilor dumneavoastra. PARINTELE PERFECT este un ghid practic de neinlocuit. Folositi-l ca sursa pentru gasirea de solutii intelepte la problemele cu care va confruntati ca parinte. De cate ori sunteti pus fata in fata cu o situatie care creeaza tensiune in familia dumneavoastra, cautati in carte si inspirati-va.
Analizati sugestiile si vedeti care se armonizeaza cu familia sau stilul dumneavoastra ca parinte, cu personalitatea copilului dumneavoastra si ganditi-va cum ar putea sa functioneze in cazul vostru. Ceea ce veti gasi aici sunt solutii de bun-simt la aproape toate problemele imaginabile.
Profitati de avanajele pe care vi le confera detinerea celor doua volume ale lucrarii PARINTELE PERFECT. Profitati de avanajele care decurg din a gandi inainte de a actiona. Profitati din plin de ideile cu aplicabilitate practica imediata pentru ca totul a fost indelung gandit, testat, verificat. Este imposibil ca PARINTELE PERFECT sa nu dea rezultate si pentru dumneavoastra! Parintii care au citit-o deja, considera aparitia acestei carti o adevarata binecuvantare.
Modelati personalitatea copilului
Variante la NU
Lasati-i libertatea de a alege
Cum va fi când va creşte? Ce meserie îşi va alege? Va avea o căsătorie fericită? O viaţă aventuroasă? Va reuşi să se realizeze profesional? Iată doar câteva dintre întrebările care macină un părinte. Şi, pe lângă acestea, poate cea mai importantă dintre toate: cum pot să îl ajut? Ceea ce putem oferi copiilor noştri este tocmai capacitatea de a depăşi orice obstacol sau situaţie dificilă, siguranţa de a şti să îşi găsească resursele în a înfrânge condiţiile cele mai ostile, chiar şi atunci când problema pare imposibil de rezolvat. Iar această atitudine se deprinde la vârsta copilăriei.
Cum să stimulaţi zilnic inteligenţa copiilor voştri vă învaţă, pas cu pas, cum puteţi să vă ajutaţi copilul: medierea atenţiei, a limbajului, a capacităţii de abstractizare, a comportamentului, a memoriei sau a interogaţiei sunt doar câteva dintre secretele împărtăşite de această carte.
Să nu uităm niciodată că inteligenţa este un har care se poate învăţa...
Cum sa-l linistim descoperind cauzele plansului sau Nessia Landiano Cum face un nou-nascut ca sa spuna ca ii este foame? Plange. Cum poate anunta ca este momentul sa i se schimbe scutecele? Plange. Cum se poate revolta cand tatal sau il saruta cu prea mult foc? Plange. Plansul este singurul mijloc pe care il are pentru a comunica nevoile, dorintele, neplacerile. Plansul este primul „cuvant” pe care ni-l adreseaza copilul, prima conversatie pe care o poarta cu noi. Iata de ce este atat de important sa o intelegem si sa o interpretam: din modul in care „raspundem”la plansul sau, micutul invata sa stabileasca legaturi, sa cunoasca lumea, sa-si construiasca propria aparare. Din carte pot fi aflate diferitele tipuri de plans (de foame, de suferinta fizica, de teama, de nevoia de a nu fi singur, de neplacere, de somn, de dorinta de singuratate, de gelozie, de oboseala, de nervozitate, de furie …) si sugestiile pentru a interveni intr-o maniera eficienta si plina de blandete. Nessia Laniado, jurnalista si scriitoare, a condus revistele „Femeie si mama” si „Impreuna”. La Editurile Red a publicat multe carti de mare succes.
Dezvoltarea masivă şi rapidă a psihologiei în România de după 1990 a pus în atenţie un domeniu neglijat pe nedrept şi cu urmări dramatice: psihologia copilului. în acest context, prezenta lucrare, dedicată desenului ca mijloc de comunicare al copilului care nu stăpâneşte suficient de bine limba, acoperă o lacună majoră în cultura psihologică românească. Tinzând spre exhaustiv, Psihologia desenului la copil evidenţiază principalele probleme psihologice asociate fenomenului. Astfel, capitolul I şi cel de-al doilea oferă cadrul general, istoria studiilor desenului, date despre descrierea şi interpretarea sa, precum şi particularităţile sale culturale. Capitolul al treilea prezintă probele clasice care folosesc desenul, iar ultimele patru capitole sunt dedicate relaţiei dintre desen şi psihopatologie, precum şi raportului dintre desen şi computer. Adevărat tratat de psihologia desenului, cartea de faţă se adresează studenţilor la psihologie, psihologilor care se ocupă de copii, precum şi psihoterapeuţilor de toate nuanţele.
Philippe Wallon este psihiatru, doctor în psihologie, cercetător la Institutul Naţional al Sănătăţii şi Cercetării Medicale (Paris). Anne Cambier este doctor în psihologie şi coordonatoare de proiecte la Université Libre de Bruxelles. Dominique Engelhart este profesor de psihologie la Universitatea Paris X-Nanterre.
Cuprins: Avertisment Introducere (Philippe Wallon)
Capitolul I. Ce înseamnă să desenezi (Anne Cambier) A / Căutarea înţelesului B / Constituenţii actului grafic
Capitolul II. Aspecte genetice şi culturale (Anne Cambier) A / Introducere B / Limitele metodologice: studiul curentului motivaţional C / Abordarea în termeni de stadii 1 / Publicaţiile lui Luquet 2 / Lucrările lui Lowenfeld D / Lucrările de după 1960, abordarea de dezvoltare 1 / Primele linii 2 / Spre vârsta de trei ani 3 / în jurul vârstei de patru şi cinci ani 4 / Vârstele ulterioare E / Studiul desenului cu temă, desenul persoanei 1 / Limitele abordării psihometrice 2 / Specificitatea temei 3 / Primele reprezentări 4 / Studiile longitudinale 5 / Stilul personal al producţiei 6 / Lucrările complementare 7 / Aspectele culturale F / Concluzii
Capitolul III. Desen, utilizare clinică şi cercetări (Dominique Engelhart) A / Temele clasice 1 / Probele de copiere 2 / Reprezentarea formei umane 3 / Testul familiei 4 / Casa 5 / Copacul 6 / Testul „House…#39;Tree…#39;Person" 7 / Desenul grupului 8 / Multiplicitatea temelor B / încercările de validare 1 / „House…#39;Tree…#39;Person" 2 / Animalul 3 / Familia 4 / Desenează…#39;te la şcoală 5 / Desenul corabiei 6 / Cubul C / Concluzie
Capitolul IV. Activitatea grafică şi executarea desenului (Philippe Wallon) A / Studiul conturului pe desenul terminat 1 / Diferitele forme 2 / O „verigă lipsă" 3 / Evoluţia desenului la un copil 4 / Ipoteze genetice 5 / Forme şi grile de cotaţie B / Observarea copilului care desenează 1 / Bogăţie şi dificultăţi ale observării copilului care desenează 2 / Executarea figurilor simple 3 / Cercetările despre desenul personajului C / Analiza executării personajului 1 / Aportul informaticii la analiza executării 2 / Punctul de plecare al desenului şi direcţia primei linii 3 / Tipuri pentru executarea desenelor D / Concluzii Capitolul V. Desenul şi contextul său (Philippe Wallon) A / Alterările desenului 1 / Oboseala copilului 2 / Absenţa modelului intern 3 / Dificultăţile de a înţelege modelul intern 4 / Copierea unui model exterior 5 / Imaginaţia B / învăţarea unei forme C / Pedagogie şi desen D / Arta infantilă Capitolul VI. Desen şi inadaptare şi/sau patologie (Philippe Wallon) A / Dificultăţile unei demonstraţii B / Copilul retardat C / Boli organice (printre care tulburările neurologice) 1 / Tulburări generale, encefalopatii, encefalite 2 / Tulburări ale funcţiilor (văz, auz, limbaj) 3 / Alte maladii organice D / Boală mintală şi tulburări psihologice 1 / Tulburări nevrotice 2 / Tulburări psihotice 3 / Traumatisme psihice 4 / Alte tulburări E / O anchetă în cadrul şcolarităţii primare F / Desen şi psihoterapie Capitolul VII. Desen şi computer (Philippe Wallon) A / Computer şi creativitate la copil B / Programe informatice şi desenul copilului 1 / Material şi metode de prelucrare informatică a desenului 2 / Analiza automată a desenului personajului 3 / Analiza automatică a desenului Figurii complexe a lui Rey 4 / Simularea desenului pe computer C / Concluzie Concluzie (Philippe Wallon)
Descriere carte: Folosind testul de personalitate din aceasta carte, revolutionar, distractiv si de o remarcabila acuratete, veti afla cum sa va puneti de acord obiectivele din cariera, sa va imbunatatiti aptitudinile de comunicare si sa dati mai multa profunzime relatiilor cu partenerii de cuplu, prietenii, membrii familiei si colaboratorii - toate acestea bazandu-va numai pe alegerea culorilor preferate. Testul psihologic Dewey poate fi folosit ca instrument de lucru ajutator pentru: Descoperirea adevaratei personalitati - preferinte si aversiuni, aspecte care pot fi imbunatatite, pasiuni si aptitudini.
Intelegerea tipului de relatie cu partenerul, cu parintii, fratii si surorile, copiii - dar si cu sefii si colaboratorii. Alegerea vestimentatiei, decorarea locuintei si folosirea culorilor care va ocrotesc adevarata personalitate.
Alăptatul la sân - dăruire totală- Beneficiile alăptatului la sân sunt multiple
- este o sursă nutritivă adaptată maximal nevoilor copilului, economă, caldă şi curată. Se ştie că laptele matern îşi schimbă compoziţia în timp, asigurând sugarul cu toate substanţele necesare creşterii şi dezvoltării normale;
- copiii alăptaţi la sân au şanse mai mici de a dezvolta infecţii respiratorii, diabet zaharat sau obezitate;
- incidenţa alergiilor la copiii care au fost alăptaţi la sân mai puţin de şase luni este de 7 ori mai mare, decât la cei care au fost alăptaţi natural mai mult de 6 luni;
- copiii alăptaţi la sân au şansa de 10 ori mai mică să fie internaţi în spital în primul an de viaţă, decât la cei alăptaţi cu amestecuri artificiale;
- copiii alăptaţi la sân au şansa de 3 ori mai mică să moară în primele luni (aşa-numitul “sindrom de moarte subită a nou-născutului”);
- deficienţa vitaminei A este micşorată la copiii alăptaţi la sân.
- Beneficiile alăptării pentru mamă
- hormonul prolactina - care stimulează producerea laptelui matern - are un efect minunat de relaxare şi de stimulare a instinctelor materne;
- femeile care alăptează au un risc redus de a face cancer mamar, cancer de col uterin sau osteoporoză;
- alăptatul la sân reduce considerabil cheltuielile financiare legate de creşterea copilului;
- alăptatul este un timp special menit adâncirii relaţiei dintre mamă şi copil. Astfel, timpul alăptatului reprezintă momente preţioase pline de comunicare intensă şi dragoste între mamă şi copil.
- Regulile alăptării corecte
În ciuda faptului că este un lucru natural, nu este neapărat un lucru uşor. Alăptatul necesită răbdare şi deprindere, atât din partea mamei, cât şi din partea sugarului.
- alăptarea se va face cât mai repede după naştere. Copilul se naşte cu dorinţa de a suge; deci trebuie lăsat să încerce;
- spălaţi-vă cu grijă pe mâini (orice intră în contact cu sânul trebuie să fie foarte curat). Ştergeţi sfârcurile şi areolele cu un tampon îmbibat în apă fiartă şi răcită, sau ser fiziologic;
- poziţionaţi copilul astfel încât să aibă corpul cu faţa spre corpul mamei;
- cu mâna liberă, prinde sânul între arătător şi degetul cel mare şi atinge uşor obrazul copilului cu sfârcul;
- când copilul deschide gura şi îşi mişcă capul spre sfârc, introduceţi-i sfârcul, asigurându-vă că întreaga areolă se află în gură;
- dacă este necesar, apăsaţi un pic pe sân ca acesta să nu blocheze nasul copilului;
- este bine să oferiţi ambii sâni la fiecare alăptare (în acest mod se golesc uniform şi sunt stimulaţi să secrete lapte în egală măsură);
- după alăptat spălaţi-vă pe mâini, curăţaţi mameloanele din nou cu apă fiartă şi răcită şi lăsaţi sfârcurile să se usuce descoperite pentru cel puţin 15 minute înainte de a le acoperi;
- nu încercaţi să fixaţi un program nou-născutului, hrăniţi-l atunci când este înfometat.
- După alăptare
Odată terminată alăptarea, copilul trebuie determinat să regurgiteze; ţineţi-l ridicat la verticală cu capul pe umăr (pentru protecţie, puneţi-vă un prosop sau o cârpă curată pe umăr - copilul poate elimina şi o cantitate mică de lapte în timpul regurgitării). Eliminarea unei cantităţi mici de lapte la regurgitare nu trebuie să vă îngrijoreze; orificiul musculos (cardia) care leagă esofagul de stomac nu funcţionează încă perfect la nou-născut. Dacă însă regurgitează mult lapte şi are accese dese de vomă, consultaţi imediat pediatrul, copilul poate avea alte probleme medicale (reflux gastroesofagian).
Dacă primele alăptări vor fi scurte, maxim 10 minute, următoarele vor fi din ce în ce mai lungi, ajungând la 20-30 de minute. Explicaţia însă, este foarte simplă: la 1-2 zile copilul are nevoie doar de 10-20 de grame de lapte, în timp ce la o lună cererea de lapte creşte la o singură masă până la 100-150 de grame.
Laptele de mamă este nu numai o sursă de hrană, ci şi o sursă de bucurie, o relaţie de dragoste intensă care oferă copilului siguranţă şi consolare, iar pentru mamă este o dăruire totală, împlinirea feminităţii.
- Care este perioada vaccinarilor obligatorii
Contraindicatii si posibile efecte adeverse ale vaccinarilor...
Voi incepe acest articol prin prezentarea termenilor ce vor fi folositi in cadrul sau astfel incat descifrarea sa sa fie cat mai usoara.
VPOT-prescurtare de la vaccin polio oral trivalent sau asa cum este mai frecvent cunoscut, antipolio
BCG- vaccin impotriva tuberculozei
DTP- citit “ditepe” reprezinta in fapt o combinatie de trei vaccinuri, D-vaccin difteric(impotriva difteriei-vaccinul a facut ca aceasta bola mortala sa fie rara azi la noi), T-vaccin tetanic( impotriva tetanosului), P-vaccin pertusis( impotriva tusei convulsive data de “Bordetella pertusis”).
DT- contine doar primele doua componente din vaccinul anterior si se foloseste dupa varsta de 3 ani cand componenta P este contraindicata.
ROR- e si el o combinatie de 3 vaccinuri – R-rujeola, O-oreion, R-rubeola
Hepatitic B- vaccinul impotriva hepatitei B
La nastere-in primele 24 de ore Hepatitic B(doza 1)
4-7 zile BCG
2 luni Hepatitic B(doza2)VPOTDTP
4 luni VPOTDTP
6 luni Hepatitic B(doza 3)VPOTDTP
12 luni DTPVPOT
13-15 luni ROR
30-35 luni DTP
Clasa I DTROR
Clasa a III-a VPOTdoza de rapel pentru Hepatitic B
Clasa a VIII-a DTrubeolic(doar pentru fete)
Clasa a XII-a Hepatitic B
Cum sa aveti o piele sanatoasa
Nu este nimic neobisnuit in faptul ca vreti sa aveti o piele mai sanatoasa si mai tanara. In plus de faptul ca iti creste increderea in tine, pielea sanatoasa este un indicator pentru un corp sanatos. Asa ca daca scopul dumneavoastra este sa aveti o piele cat mai sanatoasa, aveti aici cateva sfaturi pentru a a avea cea mai sanatoasa piele.
Sfatul 1 – folositi produse cu factor de protectie solara
Soarele poate fi un factor foarte deteriorant pentru pielea dumneavoastra. De fapt cauza cea mai importanta a imbatranirii premature. Asa ca ar fi bine sa va protejati intodeauna.
O buna regula de urmat in cazul in care o sa stati in soare mai mult de 20 de minute, ar rebui sa va protejati pielea cu crème protectoare. Acest lucru va va proteja impotriva soarelui, hidratand si pielea in acelasi timp.
Ideal ar fi sa folositi o crema cu SPF de minimum 15. Daca folositi machiaje destul de des ar trebui sa incercati sa folositi branduri care au incluse si formule SPF. Nu uitati, n-ar trebui sa va sacrificati sanatatea pe termen lung pentru frumusete.
Sfatul 2 – mancati cat mai sanatos
Marea parte a procesului de ingrijire a pieli este de fapt un proces intern. Asa ca in loc sa pierdeti timp pretios pentru alegerea unei crème cat mai bune, ar trebui sa va faceti mai multe griji despre ceea ce o sa intre in corpul dumneavoastra.
Daca va hraniti corect corpul si beti multa apa, pielea dumneavoastra o sa arate foarte bine. Insa daca mancati cat mai sarac si va deshidratati cu sucuri si cu cafele, acest lucru o sa se vada pe pielea dumneavoastra.
Exista o varietate de mancaruri care va poate ajuta sa aratati mai tanara si mai sanatoasa. Aceste mancaruri includ painea din cereale pentru eliminarea radicalilor liberi, ovazul pentru un aspect tanar al pielii, o multime de vitamine (A, B, C, D, E) pentru marirea regenerarii celulare, carnuri si peste pentru amino acizii esentiali.
Sfatul 3 – Beti cat mai multa apa si faceti cat mai multa miscare
Combinatia dintre consumarea unei cantitati cat mai mari de apa si transpirarea acesteia este o foarte buna metoda de eliminare a toxinelor din corp. In timp ce faceti exercitii fizice pielea dumneavoastra elibereaza apa sub forma de tranpiratie pentru a scapa si de anumite bacterii care sunt periculoase pentru piele. Apoi pentru a hidrata pielea si a o mentine tanara veti fi nevoiti sa consumati alta cantitate de apa pentru a relua procesul de mai sus.
Bautul apei ajuta si la mentinerea hidratarii pielii si la hranirea acesteia. Deoarece deshidratarea si hranirea deficienta poate cauza riduri, bautul apei este cheia mentinerii pielii cat mai tanara.
Daca o sa urmati acesti 3 pasi simpli, o sa fiti pe drumul cel bun in mentinerea unui pieli sanatoase si tinere.
Sfatul 4 – renuntati la fumat
Fumatul grabeste procesul de imbatranire atat intern cat si extern. Plamanii si organele va sunt coplesite de placi si tar in timp ce dintii se pateaza iar pielea ingalbeneste.
Fumatul nu numai ca introduce toxine in corp, dar mai si opreste furnizarea oxigenului in corp, cauzand moartea celulelor si implicit accelerarea procesului de imbatranire.
Sfatul 5 – incercati administrarea de suplimente de calciu
Calciul este elementul critic pentru sanatatea oaselor si a unui corp puternic. Pentru a evita transformarea oaselor in unele fragile sau pentru a evita schilodirea corpului de catre osteoporoza, incercati sa mancati o dieta bazata pe vegetale si pe lactate.
- Lupta cu cearcanele
Cauzele aparitiei cearcanelor:
-Se stie ca fumatul are un efect de imbatranire rapida a pielii deci creste si probabilitatea de aparitie a cearcanelor.
-Daca se trece brusc la un nou tip de alimentatie sau la o cura de slabire care poate da peste cap tot metabolismul cearcanele apar cu siguranta.
-Oboseala si perioadele agitate din viata noastra ,coroborate cu o alimentatie nesanatoasa duc cu siguranta la aparitia cearcanelor,pentru ca o alimentatie nesanatoasa duce la schimbarea culorii pielii care devine mai palida si astfel fiecare vas de sange este mult mai evident.
-Din dorinta de a avea o piele cafenie se intampla de multe ori sa se exagereze cu perioadele de expunere la soare/solar.Acest lucru duce la o deshidratare a pielii ,iar pielea de sub ochi fiind foarte subtire capata rapid nuanta cafenie a bronzului.
-Daca pentru situatiile prezentate mai sus se gasesc solutii salvatoare in cazul in care cearcanele sunt ereditare nu exista remediu
- Solutii:
Principalele remedii impotriva cearcanelor:
-Cartoful:se taie felii subtiri si se aplica pe ochi zilnic timp de 10-15 minute.
-Cresterea cantitatii de apa pe care o consumi zilnic duce la o hidratare mai buna a pielii tale
-Compresele reci cu ceai de musetel calmeaza iritatiile si inflamatiile pielii-Daca optezi pentru un tratament cosmetic ,trebuie sa ai mare grija ce procedura alegi deoarece pielea din jurul ochilor este f. sensibila si nu trebuie iritata sub nici o forma.
- Retete pentru cei mici:
Supa de pui cu galuste
Ingrediente: 400g carne de pasare, 100g morcov, 40g albitura, 60g telina, 10g ceapa, 1 lingura ulei, verdeata, sare
Pentru galuste:1 lingurita gris, 1 ou
Mod de preparare: Cand carnea este pe jumatate fiarta in apa cu sare si dupa ce s-a luat spuma, se adauga legumele. Dupa ce s-au fiert, se strecoara supa in alt vas si se adauga uleiul. Se prepara galustele astfel: se freaca galbenusurile, apoi se adauga treptat grisul si albusurile batutet spuma. Compozitia se toarna, cu lingurita, in supa care clocoteste. Daca prima galusca se desface, se mai adauga putin gris in compozitie. La sfarsit se pune verdeata tocata marunt. In loc de galuste, se pot pune taietei sau zdrente de ou.
- Milk-shake cu fructe :
Ingrediente:200ml lapte pentru bebelus, 80g fructe (banane, pepene galben, mar), 1 varf de cutit de zahar vanilat, 1 – 2 cuburi de gheata
Mod de preparare:Decojiti fructele, scoateti-le samburii, taiati-le in bucati, dati-le prin mixer cu zaharul vanilat, pana ce obtineti un piure omogen. Adaugati laptele, cuburile de gheata. Mixati pana ce obtineti o spuma. Strecurati totul printr-un tifon pentru a elimina semintele cele mai mici. Serviti cat e proaspat.
- Mix caisa-piersica
Ingrediente:1 caisa, 1 piersica (fructe bine coapte), 180ml lapte pentru bebe, 1 varf de cutit de cereale pentru bebelusi
Mod de preparare:Varsati laptele intr-o craticioara si incalziti-l la foc moale. Adaugati cerealele si lasati inca 10 minute, amestecand. Apoi, lasati sa se raceasca. Dati prin mixer bucatile de caise si de piersica (fara pielita pufoasa si, evident, fara samburi) cu laptele rece, pana ce obtineti un amestec omogen.
- Budinca de spanac cu branza sau carne
Dupa 11 luni
Ingrediente:500g spanac, 2 lingurite unt, 2 lingurite faina, 100g branza de vaci (sau carne mixata), un ou, 120 ml lapte
Mod de preparare: Spanacul, bine spalat, se fierbe, se scurge, se toaca si se amesteca cu un sos alb din faina si lapte. Apoi se amesteca cu galbenusul, 3g unt, branza sau carnea si albusul batut spuma. Cu restul untului se unge o forma in care se rastoarna compozitia si se pune la cuptor, la bain-marie. Suprafata budincii poate fi unsa cu putin galbenus.
- Ciulama din carne de pasare
Dupa 1 an
Ingrediente: carne de pasare 600g, ceapa 80g, morcov 50g, radacina de patrunjel 50g, 5 lingurite de unt (ulei), 2 lingurite de faina, 100 ml lapte, zeama de carne, sare.
Mod de preparare: Bucatile de carne (aripi, spate, picioare etc.) se fierb, impreuna cu zarzavatul taiat si putina sare. Separat, intr-o craita se incinge untul, se amesteca cu faina, apoi se stinge cu lapte si cu zeama de carne, amestecand mereu cu telul, sa nu se formeze cocoloase. Se fierbe pana cand capata consistenta unei smantani groase, se adauga bucatelele de carne si se mai da un clocot. Se serveste fierbinte, cu mamaliguta.
- Supa de dovlecei
Dupa 8 luni
Ingrediente: 250g dovlecei, 100g morcovi, 50g pastarnac, 30g ceapa, 2 lingurite unt sau ulei, o lingurita orez, 2 1/2 pahare apa, o lingurita faina, 2 linguri smantana, 1g sare, patrunjel
Mod de preparare: Zarzavatul taiat marunt se pune la fiert in apa cu putina sare. Cand este bine fiert, se strecoara supa. Se curata dovleceii si se taie felii nu prea subtiri, ca sa nu se sfarame, apoi se pun in supa care clocoteste, odata cu orezul spalat. Se lasa sa mai fiarba 15 -20 minute. Se topeste untul intr-o tigaie, fara sa se incinga, se amesteca cu faina si se fierbe cu cateva linguri de supa. Acest sos se rastoarna in supa care clocoteste, fierband totul inca 15 minute. La sfarsit, se adauga smantana si patrunjelul verde tocat.
- Curcan cu orez si legume
Dupa 7 luni
Ingrediente: un escalop mic de curcan, un pumn de mazare verde, un morcov taiat in bucatele mici, o jumatate de ceapa taiata marunt, o rosie curatata de piele, un pumn de orez (de preferat orez cu bob rotund, pentru bebelusi), doua fire patrunjel, o bucatica unt sau ulei
Mod de preparare: Se inabusa escalopul taiat in bucatele, cu ceapa tocata marunt, in putina apa. Se adauga toate legumele, plus patrunjelul. Dupa ce legumele si carnea au fiert, se incorporeaza orezul si se lasa sa fiarba pana se absoarbe tot sosul. Se serveste.
- Supa de gris cu rosii
Ingrediente: 100 g rosii, 180 ml lapte, 3 lingurite gris
Mod de preparare: Rosia se taie in doua si se indeparteaza coaja, apoi se coace 10 minute. Se amesteca cu laptele, pana cand amestecul e omogen. Se adauga grisul, turnat in ploaie. Se lasa la fiert timp de 10 minute, la foc mic, amestecand continuu cu o spatula de lemn. Pentru copilul cu varsta intre 4 si 8 luni, rosia, poate fi inlocuita cu dovlecei, spanac, ardei.
- Tarta cu piure de spanac
Ingrediente: un cartof mare, 50 g spanac congelat, un ou, 40 ml lapte, o lingurita de smantana proaspata
Mod de preparare: Se taie cartoful in bucati, se pune la fiert intr-o cratita cu apa. Cu doua minute inainte de a opri focul (pentru ca bucatile de cartof au fiert), se adauga in cratita si spanacul. Dupa ce totul e gata, spanacul si cartofii se zdrobesc pana se obtine un piure, care se amesteca cu oul. Se pune amestecul intr-un vas termorezistent, uns cu unt si se fierbe in bain – marie timp de 15 minute. Se scoate tarta din vas, se aseaza pe o farfurie si se toarna deasupra laptele caldut amestecat cu smantana proaspata.
- Alocatia de Stat pentru Copii si Indemnizatia de Nastere
copii nastere alocatia indemnizatia copiii
- CINE BENEFICIAZA:
Copiii care urmeaza una dintre formele de invatamant prevazute de lege beneficiaza de alocatie de stat pentru copii pana la implinirea varstei de 18 ani.
Copiii incadrati in gradul I sau II de invaliditate, precum si copiii cu handicap beneficiaza de alocatie de stat pentru copii pana la implinirea varstei de 18 ani.
Tinerii in varsta de peste 18 ani beneficiaza de alocatie de stat pentru copii pana la terminarea cursurilor invatamantului liceal sau profesional, organizate in conditiile legii.
Tinerii in virsta de peste 18 ani, care repeta anul scolar nu beneficiaza de alocatie de stat, cu exceptia celor care repeta din motive de sanatate, dovedite cu certificat medical.
- CINE BENEFICIAZA DE ACEST DREPT?
Titular al dreptului de alocatie de stat pentru copii este copilul.
- CÂT?
Incepand de la 01.01.2005, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii este de 225.000 lei si se indexeaza in conditiile legii.
- CINE NU ARE ACEST DREPT?
Alocatia de stat pentru copii nu se plateste in lunile in care copiii titulari ai dreptului se aflain institutii de ocrotire ori asistenta sociala care le asigura intretinerea completa din partea statului. mai mult de 15 zile
- UNDE SE DEPUN ACTELE?
la consiliile locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti, unde au domiciliul sau resedinta, dupa caz, reprezentantii legali, pentru copiii prevazuti la PCT. 1.
la unitatile scolare unde sunt inscrisi copiii prevazuti la PCT. 2
la inspectoratele teritoriale de stat pentru persoanele cu handicap, pentru copiii prevazuti la PCT. 3
Cererile se aproba, dupa caz, de catre directorul directiei generale judetene de munca si protectie sociala, directorul sau comandantul unitatii scolare ori inspectorul-sef al inspectoratului teritorial de stat pentru persoanele cu handicap; dupa aprobare, documentele care atesta dreptul la incasarea alocatiei de stat pentru copii se transmit titlurilor prin institutiile abilitate.
- CUM SE FACE PLATA?
Plata alocatiei de stat pentru copiii intre 0-7 ani se face prin mandat postal, la adresa de domiciliu al parintilor, de catre Directia Generala de Munca, Solidaritate sociala si Familie. Pentru cei scolarizati se face prin unitatile de invatamant. Plata alocatiei de stat pentru copiii cu handicap se face prin oficiile postale.
- ALOCATIA FAMILIALA COMPLEMENTARA
Beneficiaza de alocatia familiala complementara, familiile formate din sot, sotie si copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna. Alocatia familiala complementara se acorda lunar familiilor, daca aceastea realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie de pana la 1,5 milioane lei.
Beneficiaza de alocatie de sustinere familiile formate din persoana singura si copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinere si care locuiesc impreuna cu aceasta, denumite familii monoparentale. Alocatiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se acorda pe baza de cerere insotita de actele doveditoare privind componenta familiei si veniturile acesteia. Alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere sunt forme de sprijin cu destinatie speciala acordate din bugetul de stat si nu se iau in considerare la stabilirea altor drepturi si obligatii si se supun executarii silite in conditiile dispoziiilor privind executarea silita a creantelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu.
Plata drepturilor pentru alocatia familiala complementara sau alocatia de sustinere se asigura de catre directiile pentru dialog, familie si solidaritate sociala judetene.
Fondurile pentru plata alocatiei familiale complementare si a alocatiei de sustinere, precum si pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
Indemnizatia de nastere
Beneficiari: indemnizatia de nastere se acorda, la cerere, o singura data, pentru fiecare dintre primii patru copii nou nascuti vii (prin nou nascut viu se intelege copilul pana la sase luni) Incepand cu 01. 01. 2005 cuantumul indemnizatiei este de 1860 000 lei. Cuantumul se indexeaza periodic de catre guvern.
- Acte necesare:
cerere tip (care se ridica de la serviciul de stare civila si tot acolo se depune);
cartea de identitate (buletin) a mamei, copie si original;
certificatul de nastere al ultimului nascut, copie si original;
certificatul de nastere al altui copil, copie si original;
dosar.
Banii se pot ridica de la Consiliul local pe baza actului de identitate.Indemnizatia (alocatia) de nastere pentru copil nou nascut. Indemnizatia de nastere se acorda mamelor, in termen de 6 luni de la nasterea copilului. Poate beneficia de aceasta indemnizatie pana la a patra nastere, inclusiv.
- Acte necesare pentru intocmirea dosarului de indemnizatie de nastere pentru copil nou nascut:
cerere tip
certificat de nastere al copilului in original si copie;
buletin (carte) de identitate pentru ambii parinti in original si copie
certificat de nastere pentru ceilalti copii ai familiei (original si copie);
certificat de casatorie a parintilor copilului (original si copie);
pentru copiii care s-au nascut in alta localitate decat cea de domiciliu a mamei trebuie prezentata o adeverinta eliberata de Primaria localitatii pe raza careia s-a nascut copilul din care sa rezulte ca nu a depus dosar pentru acordarea alocatiei de stat si alocatiei pentru copil nou-nascut;
dosar incopciat
Dosarul se depune la Primarie - Directia / Serviciul de asistenta sociala.
Copiii in varsta de peste 7 ani care nu urmeaza, potrivit regulamentelor scolare, invatamantul general obligatoriu nu beneficiaza de plata alocatiei de stat pentru copii, cu exceptia celor care nu sunt scolarizati din motive de sanatate, dovedite prin certificat medical.
Copiii in varsta de pana la 16 ani beneficiaza de alocatie acordata de stat.
- Ce simte o mama cand isi tine nou-nascutul in brate pentru prima data?
Legatura mamei cu copilul se construieste, incet-incet, din momentul conceperii acestuia. Exista femei care stiu ca sunt insarcinate, inca din primele zile, inainte ca testul de sarcina sa le confirme acest lucru. Este cea mai puternica legatura care se creeaza intre doua fiinte umane. In perioada sarcinii se pun bazele relatiei cu copilul, se construiesc scenarii legate de viitorul sau, odata cu aflarea sexului copilului, cu ajutorul mijloacelor moderne, i se prefigureaza intr-o oarecare masura viitorul, in functie de dorintele parintilor, de visele lor, de esecurile lor, de scenariile lor de viata, se verbalizeaza temerile in legatura cu copilul (Oare este normal? O sa fie destept? Va semana cu mine? etc).
Pana in momentul nasterii, in multe familii deja, mai mult sau mai putin constient, parintii si-au trasat o traiectorie in linii generale , a drumului pe care il va urma copilul.
Ceea ce simte mama in momentul nasterii depinde intr-o buna masura de ceea ce a simtit pe parcursul sarcinii, inca de la inceput. Exista cazuri in care, intr-un mod mai mult sau mai putin constient, mama a respins sarcina, din diverse motive: propriul sentiment de respingere avut in raport cu propria mama, teama legata de viitor, de necunoscut, o relatie de cuplu conflictuala, absenta unui partener, moment nepotrivit de a avea un copil. Desi o farama de viata care abia prinde contur, copilul percepe starile afective ale mamei. Inca din viata intrauterina, copilul simte daca este dorit sau respins , daca este o bucurie sau o corvoada. El va veni pe lume cu sentimentul nesigurantei, al lipsei de iubire, al insecuritatii. Mama care a avut sentimente de respingere fata de sarcina, fata de copil, va oscila in general intre teama si acceptare, intre bucurie si rejectie. Relatia cu acesta (copilul) poate fi dificila, ambii simtindu-se neacceptati, neintelesi. Daca sentimentul de respingere se mentine, in mod inconstient, mama poate avea complicatii dupa nastere care o separa de copil, perpetuand astfel relatia de respingere-abandon. Copiii nedoriti sufera de foarte multe ori complicatii la nastere, sunt subponderali, se nasc prematur si au nevoie de ingrijiri speciale.Sentimentul de lipsa a iubirii poate fi o forma de violenta psihica, careia cu greu i se poate face fata, care genereaza traume greu de vindecat, cu atat mai mult cu cat copilul este o fiinta care nu se poate apara, nu poate intelege respingerea. Chiar daca mama este langa el, indeplinindu-i toate nevoile fizice, copilul, din primele clipe, simte daca este iubit sau nu. Nimic nu este mai greu de suportat, decat absenta iubirii.
Cand sarcina a fost asteptata cu dorinta si speranta, si primita cu bucurie, sentimentele mamei la primul contact cu copilul sunt pe masura. Mama se bucura de nasterea copilului, se reface rapid pentru a putea avea grija de copil, este fericita si intreaga sa existenta se concentreaza in jurul acestei mici fapturi.Si in acest caz, sentimentele mamei de teama sunt normale, in special atunci cand e vorba de nasterea primului copil. In primele luni de viata copilul este total dependent de mama, fapt care poate fi de multe ori suprasolicitant pentru aceasta , ii poate crea stari de ambivalenta, dorinta de distanta , de un ragaz pentru sine. De aceea este important ca mama sa beneficieze de sprijin in aceasta perioada, de persoane de incredere care o pot ajuta si sustine pentru a-si mentine echilibrul psihic.
Fuziunea dintre mama si copil se prelungeste dincolo de nasterea sa, de aceea bunastarea psihica a mamei este esentiala pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, nu de putine ori mamele observand cum starea lor de agitatie sau de insecuritate se transmite la copil , care devine la randul lui agitat, temator, capricios.
Pentru mamele singure, care nu au un partener, experienta nasterii aduce cu sine o serie de temeri suplimentare, griji in legatura cu viitorul, in legatura cu propria capacitate de a avea grija de copil. Daca femeia a luat decizia de a avea un copil in lipsa unui partener, poate depasi mai usor aceste dificultati. Insa daca partenerul este cel care a parasit cuplul, refuzand sa-si asume responsabilitatile aduse de venirea pe lume a copilului, mama va trebui sa faca fata unor sentimente de frica, furie, durere, dezamagire, si sa fie in acelasi timp capabila sa aiba grija de copil, fara sa il invinovateasca sau sa regrete decizia de a-l avea. De masura in care reuseste sa depaseasca situatia de criza, va depinde bunastarea si siguranta psihica a copilului. Este important ca acesta sa nu simta ca a venit pe lume intr-un moment nepotrivit, inadecvat, ca este o greutate pe care mama o poarta cu greu, careia nu-i face fata, deoarece se va simti vinovat de nefericirea mamei, iar aceasta vinovatie este o povara mult prea mare pentru o farama de om.
Aducerea pe lume a unui copil, reprezinta pentru parteneri, dar in special pentru mama, un moment de readaptare, de restabilire a prioritatilor. Incepand cu modul de alimentatie si terminand cu programul de odihna, aproape totul se schimba. Orice readaptare implica renuntari, revizuiri, regandiri, si nu toate sunt usor de facut. Daca schimbarea este motivata cu dragoste, desprinderea de vechile obiceiuri se face mai usor. Pentru mamele care pana in acel moment au pus pe primul loc cariera, pot aparea frustrari legate de incapacitatea de a munci, de a avea viata dinainte, poate aparea dorinta de a relua mai devreme activitatea, dupa primele luni de la nastere. Este important de stiut ca, in aceste luni, copilul traieste starea de fuziune cu mama ca neseparare, el nu constientizeaza faptul ca mama este o persoana distincta de sine, ci o prelungire a sa. Disparitia mamei, chiar si pentru o jumatate de zi, ii va produce panica, deoarece nu are capacitatea de a-si reprezenta intoarcerea, ci va considera ca a fost abandonat Separarea de copil, pentru a-i permite individualizarea se face treptat, atunci cand acesta este capabil sa se perceapa pe sine ca diferit de ceilalti, sa se descopere ca individualitate.
Doar fiind in relatie cu copilul, il putem cunoaste. Indiferent ce ne dorim pentru el, ce sperante ne-am pus, ce idealuri i-am fixat, daca il privim si il ascultam cu iubire, vom sti intotdeauna sa il acceptam neconditionat, indiferent cat de aproape sau departe de ale noastre sunt idealurile lui, sperantele lui, dorintele lui.
- Religia in sânul familiei
Moto: "Cresteti sa va inmultiti si sa umpleti pamantul si-l stapaniti" (Facere I,26)
Familia reprezinta forma sociala de baza, întemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. Aceasta este definitia pe care o da Dictionarul Explicativ al Limbii Romane.
In zilele noastre, familia sufera schimbari majore. Ea sufera o presiune nociva din partea lumii si a fortelor demonice, încercând sa o împinga pe aceasta la incalcarea poruncilor dumnezeiesti, cel rau seamana cearta intre cei apropiati, chiar si intre membrii familiei. Sfânta Scriptura spune ca barbatul e capul familiei, el trebuie sa-L cinsteasca pe Dumnezeu, femeia trebuie sa fie supusa barbatului, iar copii sa asculte de parinti. Aceasta legatura dintre membrii familiei descrie calea spre mântuire.
Biserica Ortodoxa a acordat si acorda o importanta majora familiei crestine, deoarece de aceasta depinde nu numai destinul unei perechi, ci si al comunitatii umane in general.
Dumnezeu, din iubirea sa fata de creatura, a întemeiat in Rai prima familie, a binecuvântat-o, a ajutat-o, dar totodata a si povatuit-o, dându-i porunca de a creste si de a se înmulti. Odata cu aceasta porunca el a pus temeliile primei familii. Chiar daca familia primara a decazut din starea paradisiaca, acest fapt nu înseamna ca si-au pierdut îndatoririle sale de parinti, dând nastere la prunci întemeind noi si noi familii.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Biserica crestina s-a constituit dupa modelul familiei, ca o comunitate de dragoste. Cea dintâi forma de cult crestin a fost cultul in sânul familiei, nascând astfel un ansamblu de relatii interpersonale intre soti, prin care fiecare persoana este introdusa in "familia umana" si in "familia lui Dumnezeu", care este Biserica.
Astazi familia gaseste sprijin si ajutor in Biserica, aceasta prin slujitorii ei intareste legatura dintre membrii, dând o conduita morala sanatoasa vietii. Legatura care se formeaza este asemenea perihorezei (intrepatrundere) Treimice, care isi revarsa lumina dragostei Sale, prin Sfântul Duh asupra celor ce împlinesc si respecta poruncile lui Dumnezeu.
Familia crestina are misiunea, in primul rând, de a deveni o comunitate profunda de viata si iubire care-si va gasi împlinire definitiva in Imparatia lui Dumnezeu. Ea a primit misiunea de a pastra, de a revela si de a comunica credinta si iubirea sa ca reflectare vie si participare reala la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire si la iubirea lui Hristos Domnul pentru Biserica Sa.
O adevarata familie crestina este acea familie care convietuieste in Duhul lui Dumnezeu, o familie plina de har, de liniste, de evlavie, de bunatate, care nu se hraneste numai cu hrana trupeasca, ci cauta sa dobândeasca si hrana cea vesnica, ce intareste duhul omului. Acesta este modelul pe care trebuie sa-l urmeze fiecare familie.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
In zilele noastre gasim foarte rar aceasta familie. Grijile lumesti ne cotropesc viata, fuga dupa stralucirea banului ne ocupa tot timpul, disparând astfel nevoia pentru cele spirituale.
Mântuitorul Hristos ne da pilda pasarilor cerului "care nu seamana si nu aduna" dar totusi traiesc, Dumnezeu având grija de ele. Tot El ne indeamna sa cautam mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua. Aceasta porunca nu este un indemn spre lenevie ci, dimpotriva, El aratându-ne scopul nostru din aceasta viata. Calugarii asociaza rugaciunea cu munca trupeasca pentru înfrânarea patimilor. Daca vom încerca sa-L descoperim, vom dobândi, toata dragostea si bunatatile pe care le ofera celor cel iubesc pe El. Tot ce trebuie sa facem este sa acordam din timpul nostru câteva minute, daca nu mai mult, înainte de culcare, înainte de masa, de începerea lucrului, sa închinam o rugaciune catre Mântuitorul si sa multumim pentru bunatatile care ni le-a oferit si pentru grija Sa fata de noi.
Dumnezeu a creat lumea in sapte zile; sase dintre ele le-a dat omului sa lucreze, iar intr-a saptea, sa-si aduca aminte de Creatorul sau. Gasim in fiecare duminica, diferite motive sa ocolim biserica fie ca suntem prea obositi dupa saptamana ce a trecut, fie ca este ziua noastra libera si vrem sa stam acasa sau ca slujba este prea lunga si ne plictisim. Invocam aceste motive mereu, fara sa ne gândim la repercusiuni.
Concluzionând, nu trebuie sa ne pierdem speranta in Dumnezeu ci sa-L descoperim in sânul familiei noastre si in semenii nostri.
- Botezul copiilor in religia crestin-ortodoxa
copiilor botezul religia crestinortodoxa pruncul
Exista in viata oamenilor momente covarsitoare, prin semnificatia lor, deosebite. Astfel, este nasterea noastra trupeasca, momentul cand am vazut lumina zilei, cand am fost ocrotiti la sanul cald al mamei, si am fost purtati in brate de bunul nostru tata. Momente sublime traim, cand vin pe lume proprii nostri copii si simtim ca Bunul Dumnezeu, ne-a binecuvantat prin ei.
Nasterea de copii este cea mai mare datorie a sotilor, care se unesc prin Sfanta Taina a Cununiei. Nasterea de copii formeaza cea mai mare bucurie si adevarata temelie a familiei; ea consolideaza si desavarseste casnicia si este izvor de sanatate pentru ambii parinti.
Pentru a fi corecti si onesti, inainte de a vorbi despre nasterea de copii, Ierurghiile si Sfintele taine care se administreaza pruncilor, mai intai ar trebui sa vorbim despre familia crestina binecuvantata de Dumnezeu prin Sfanta Taina a Cununiei.
In cadrul minunat al familiei crestine, colaborarea sotilor trebuie sa fie armonioasa.
Fiecare sot isi aduce aportul cu ce are specific. Femeia, cu sensibilitatea ei, asigura mireasma si poezia caminului, are grija sa netezeasca asperitatile ce se ivesc in drumul lor, iar barbatul, cu energia lui, are grija de cele necesare casei, dar si de prestigiul si demnitatea familiei. Cand aceasta impreuna lucrare ramane constanta si rodnica, credem ca nu gresim, afirmand ca este un preambul al imaparatiei lui Dumnezeu.
In familia crestina, barbatul si femeia, trebuie sa fie la inaltimea chemarii sfinte de parinte, cu raspunderi mari in fata lui Dumnezeu si al oamenilor.
Copii sunt expresia concreta a prezentei divine in familie. Peste iubirea curata a sotilor, ingemanata cu harul divin, se rasfrange o raza din lumina paradisului. In ochii senini ai pruncilor si in glasul lor este coborat cerul pe pamant.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Pruncii vin in lume curati si pentru a le pastra neprihanirea, Biserica a randuit slujbe specifice atat pentru prunc cat si pentru mama, dintre care amintim:
Randuiala in ziua intai la femeia lauza - moasa aduce la biserica intr-un vas apa curata pentru sfintire, iar preotul o sfinteste. Se stropeste mama si se stropeste si pruncul.
Rugaciunile la femeia lauza in a opta zi - cand preotul merge la casa unde s-a nascut pruncul si citeste rugaciuni pentru mama, pentru prunc, pentru moasa care ridica pruncul si pentru celelalte femei, care stau in ajutor. Apoi, stropeste preotul casa cu apa sfintita in chipul crucii, dupa care, insemneaza pruncul, binecuvantandu-l la frunte, pentru intelepciune, la gura pentru cuvant si suflare, iar la inima, pentru putere, zicand: "Mainile Domnului te-au facut si te-au zidit".
Tot in a opta zi si rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele.
Botezul - este Sfanta taina, in care, prin intreita afundare in apa, in numele Sfintei Treimi, cel care boteaza se curateste de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana la Botez, se naste la o viata noua sprirituala si devine membru al Trupului tainic al Domnului.
Botezul a fost instituit de Mantuitorul Iisus Hristos dupa Invierea din moarte, indemnandu-i pe Sfintii Apostoli astfel: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor. Amin!"
- Botezul copiilor in religia crestin-ortodoxa
copiilor botezul religia crestinortodoxa pruncul
- In cadrul Botezului avem:
Rugaciunea de exorcizare (4 la numar) sau de inlaturare a puterii celui rau, dintre care primele doua cu fata spre Apus (adresata diavolului), iar celelate doua cu fata spre Rasarit (adresata lui Dumnezeu);
Sfintirea apei in care va fi botezat catehumenul;
Sfintirea untdelemnului cu care va fi insemnat pruncul;
Intreita afundare a pruncului in apa sfintita in numele Sfintei Treimi;
Ungerea cu Sfantul Mir, facand chipul Crucii la frunte, la ochi, la gura, la urechi, pe piept, pe spate, la maini si la picioare, zicand: "Pecetea darului Sfantului Duh";
Rugaciunile la spalarea pruncului;
Rugaciunile la tunderea parului;
Impartasirea pruncului cu Sfanta Euharistie (Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos).
Dupa Botez, cand se implinesc 40 de zile, se citesc rugaciunile pentru mama si pentru prunc, in popor se mai numeste si "Molitfa de 40 de zile" cand pruncul se aduce la biserica, ca sa se imbisericeasca, adica sa faca inceput intrarii in biserica. Pruncul este adus de mama sa, fiind curatita de tulburarile fiziologice pricinuite de nastere. Preotul inchina copilul la icoanele imparatesti si cele laterale din catapeteasma, zicand troparele (rugaciunile inchinate sfintilor reprezentati) obisnuite.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Daca pruncul va fi parte barbateasca, va fi dus in Sfantul Altar, pe usa de miazanoapte, si-l inchina la cele patru laturi ale Sfintei Mese, iar de va fi parte femeiasca o duce pana la usile imparatesti (cele centrale prin care intra numai preotul si arhiereul), o inchina la icoanele catapetesmei si la iconostas.
Si pentru fetite si pentru baietei se rosteste rugaciunea dreptului Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel". (Ev. Lc. 2, 29-31)
Pentru a fi in randuiala si ascultarea Bisericii, sfatuim tinerele familii sa ceara sfatul preotilor parohiilor unde sunt arondati, pentru a nu da uitarii aceste randuieli privitoare la nasterea de prunci.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Sa nu facem din Botezul copiilor nostri, prilej de desfatare si imbuibare cu mancare si bautura, ci sa ne bucuram duhovniceste, "implinind cu inima curata", randuielile Bisericii si poruncile lui Dumnezeu. Prin venirea in lume a copiilor nostri, sa vedem, purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi si fata de familiile noastre si cat de bine ne-a facut noua Dumnezeu.
- Darul sacru al vietii
vietii darul sacru dumnezeu viata
Ati auzit de legea atractiei universale? Este acea putere cosmica ce face sa se garanteze si sa se mentina ordinea lumii. Si in sufletele omenesti Dumnezeu a rinduit o forta asemanatoare, de atractie: este legea iubirii.
Implinirea acestei legi universale omenesti, a atractiei prin iubire, se face prin casatorie, cind omul lasa pe tatal sau si pe mama sa si se uneste cu femeia sa pentru viata intreaga, alcatuind un singr trup, o singura vointa, acelasi destin. Dupa ce a zidit Domnul Dumnezeu pe primii oameni si i-a asezat in raiul pamantesc, dupa ce i-a binecuvantat, le-a zis:”Fiti rodnici si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapiniti!”
Este cea dintai porunca pe care a impus-o Ziditorul omului, chipul Sau pamantesc, cea dintai indatorire rostita catre Adam si Eva si prin ei tuturor urmasilor lor: rodnicia vietii, inmultirea.
Daca privim cu atentie firea omului, vedem ca insasi intocmirea ei ne arata scopul nasterii de copii. Constitutia fizica si morala a barbatului si a femeii sunt indicatii in acest sens.
Barbatul reprezinta forta, spiritul de initiativa, curajul. Destoinicia lui in lupta aspra pentru cistigarea existentei, spiritul sau intreprinzator si neobosit, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, pentru a oferi scut si siguranta celor pe care ii va aduce la viata, celor mici si neputinciosi.
La randul sau, femeia reprezinta gingasia, rabdarea, sensibilitatea, spiritul de jertfa, calitati admirabile, necesare pentru ocrotirea si cresterea tinerelor vlastare.Trupul sotiei este o dovada a chemarii ei de a fi mama, de a naste si alapta. Sensibilitatea femeii pare ca este o pregatire pentru ceasurile de veghe langa leaganul celor sositi pe lume. Rabdarea ei este o garantie pentru dificultatile pe care le presupun ingrijirea si educarea unui copil.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Iar daca se implineste scopul primordial al casatoriei, nasterea de prunci, cit de mult si de frumos se desavarseste viata sotilor… Daca avem doua pietre pe care le legam cu mortar sau ciment, ele nu se mai rup din legatura lor ci formeaza o unitate de nezdruncinat. Pe cand, daca le asezam una langa alta si nu le legam cu mortar la o simpla atingere ele se desfac, se despart.
Asa e si cu viata in casatorie. Sotii fara copii nu sunt uniti perfect.”Cimentul” puternic al vietii conjugale este copilul. El asigura maretia iubirii, trainicia casei, el face sa se intemeieze pe stinca de granit nadejdile de maine ale celor doi. Cine implineste porunca”Fiti rodnici si va inmultiti”, se impartaseste de o multime de binefaceri, dupa cuvintul Scripturii CARE ZICE: “De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau, toate binecuvantarile vor veni asupra ta si se vor implini cu tine”. Cu venirea copilului tot harul lui Dumnezeu intra in caminul conjugal. Cand Ana, mama prorocului Samuil, a zamislit si se pregatea sa nasca, sufletul ei s-a umplut de bucurie. Biblia ne infatiseaza starea ei de fericire cu aceste cuvinte: ”Dumnezeu si-a adus aminte de ea”.
- Ce frumoase cuvinte!...
Nerodirea este o stare de blestem, un fel de uitare, de indepartare de la comuniunea cu izvorul vietii. Pe cand zamislirea si nasterea de prunci sunt o binecuvantare dumnezeiasca. O grija, o providenta speciala o invaluie pe femeie si o sustine sub aripile ei ocrotitoare, scutind-o de teama, de grija: ”Nu te teme, Marie, iata vei naste fiu…” Ceea ce s-a zis Maicii Domnului Isus in chip supranatural, se infaptu-ieste in chip firesc cu fiecare mama. Mai facem o comparatie: dupa cum langa Agar din Canaan, refugiata cu un copil in pustie, a fost ingerul lui Dumnezeu care o ocrotea, asa puterile ceresti vegheaza langa mame si le intaresc pentru mareata lor misiune.
Trupul mamei, din care pruncul se desprinde ca un fruct copt, primeste noi puteri prin nastere. Acest trup incepe sa infloreasca pare ca intr-o innoita tinerete. Sanatatea viguroasa a mamelor cu multe sarcini si nasteri este un adevar verificat de multa vreme. Am cunoscut personal mame cu 15 sau chiar mai multe nasteri care, la varsta inaintata isi pastrau voiciunea si frumusetea in toata stralucirea lor.
Si, iarasi, am cunoscut neveste tinere dupa numarul anilor, dar imbatranite si secatuite de vlaga inainte de vreme din cauza ca au refuzat darul lui Dumnezeu de a rodi viata din trupurile lor.
In zilele noastre stiinta medicala a constatat ca fatul care se dezvolta vreme de luni de zile in sanul femeii nu este atat o “sarcina” , ci un binefacator, un oaspetecare intareste si desavar-seste frumusetea trupeasca si sufleteas-ca a mamei.Copilul se prezinta ca o oaza in pustie, vine ca un izvor intr-un parc vestejit de lipsa apei.Mai mult: tot stiinta a aratat ca prezenta fatului in trupul matern este ca o doctorie minunata pentru vindecarea multor boli si neputinte ale genului feminin.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
In sfirsit, copilul este o binefacere, fiindca izbaveste sufletele din pacat, din primejdii de moarte. Se zice ca o corabie care il purta pe regele Ludovic al XIV- lea al Frantei fu cuprinsa pe mare de o furtuna. Primejdia era ca vasul sa se scufunde. Corabierii si calatorii isi vedeau cu groaza sfarsitul in involburarea apelor. Atunci regele lua in brate un copil care se afla pe corabie, il ridica spre seruri si zise: ”Doamne, indura-te si ne scapa de la inec. Iar daca noi cei mari, pentru pacatele noastre nu suntem vrednici sa ne ajuti, ai mila macar de acest nevinovat copilas!” La acea ruga se zice ca vintul s-a potolit, valurile s-au linistit, furtuna a incetat, de parca Isus insusi si-ar fi intins mainile spre valurile infuriate, ca pe vremuri pe marea Galileii.
Deci, cunoastem ca, prin nevinovatia lor, copiii sunt ca niste ingeri care salveaza pe oameni de infricosata moarte. In preajma unuimleagan de copil se poate vorbi de un paradis pamantesc.Surasul unui prunc este o floare culeasa din rai, o oglindire a luminii de sus. Mai ales din ziua cand Mantuitorul a luat copiii in bratele Sale divine si a zis plin de iubire: “Lasati copiii sa vina la Mine caci a unora ca acestia este imparatia cerurilor” , mai cu seama de cand a declarat ca cine primeste un prunc in numele Lui, pe El insusi il primeste.
- Scopul mersului la biserica pentru crestini
biserica crestini scopul mersului dumnezeu
O importanta deosebita in modul de viata a fiecarui crestin, o are mersul la biserica. Credinta in Dumnezeu si participarea la sfintele slujbe,mai ales la Sfânta Liturghie, constituie pentru fiecare crestin, doua relatii nedespartite. Crestinul adevarat nu poate sa traiasca fara Sfânta Liturghie. Duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, acesta lasa grijile lumesti si merge sa se intalneasca cu Creatorul sau, cerând de la Acesta ajutor, rugându-L totodata sa-l pazeasca de viclenia diavolului.
Mersul regulat la biserica nu constitue pentru credincios un simplu obicei,o simpla obligatie sau o scapare din viata sufocanta de zi cu zi, ci dimpotriva, el reprezinta o nevoie esentiala, adica nevoia de a trai viata cea adevarata, de a gusta din bunatatile necesare sufletului, de a primi binecuvântare si totodata de a-i multumi lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale.
Observam cum in ziua de astazi majoritatea credinciosilor vin la biserica pentru a-si gasi linistea sufleteasca,dar si pe cea trupeasca. Insa odata ce intra in Sfântul Lacas, mintea le este cuprinsa de grijile lumesti si astfel nu isi pot gasi si atinge scopul pentru care au venit.
Glitter Graphics ::: Glitterboom.com
Parintii bisericii indemna ca atunci când intram in Biserica sa lasam grijile noastre afara, la usa bisericii, intrând înauntru cu mintea, gândul si inima la Dumnezeu, pentru ca Acesta sa poata patrunde in suflet, sa-l lumineze, daruindu-i pacea duhovniceasca.
Biserica este temelie si scoala a vietii duhovnicesti. Înauntru se gaseste veselia celor amarati, alinarea celor chinuiti si odihna celor osteniti. Aceste bunatati le fagaduieste Mântuitorul celor ce-l iubesc pe El. Insa din ce in ce mai multi crestini ocolesc biserica, alegând sa-si petreaca timpul in alt mod.
Dumnezeu a lasat ziua a saptea pentru odihna, poruncindu-i omului ca in aceasta zi sa se odihneasca si sa-L laude pe Dumnezeu care l-a creat. Însusi numele de "Duminica" prin traducere din limba latina înseamna "Ziua Domnului". Daca vom reusi sa-i acordam lui Dumnezeu din aceasta zi, macar doua ore, pentru ca atât dureaza Sfânta Liturghie, vom dobândi de la El binecuvântare sufleteasca si trupeasca pentru toata saptamana.
De foarte multe ori venim la biserica sa ne rugam pentru cei dragi, sa dobândim ajutor sau sa-i multumim pentru bunatati-le care ni le-a oferit. Insa, oare rugaciunea noastra pe care o închinam lui Dumnezeu si sfintilor este ea oare curata? Sa încercam sa ne limpezim mintea de lucrurile lumesti atunci când ne rugam. Sa nu mai repetam mecanic câteva rugaciuni. Buzele se misca insa inima nu aude, rostim rugaciunea cu gura insa mintea ne zboara la dobânzi, contracte, afaceri, cladiri, întâlniri cu prietenii. Daca tu nu poti sa-ti asculti rugaciunea, cum oare poate Dumnezeu sa o asculte? De aceea macar atunci când ne rugam, fie ca suntem in biserica, fie ca suntem acasa sa lasam deoparte grijile noastre si sa inaltam rugaciune împreuna cu Serafimii cei cu cate sapte aripi care stau împrejurul Tronului lui Dumnezeu si Ii aduc acestuia cantari de lauda.
O alta problema cu care ne confruntam fiecare dintre noi o reprezinta imbracamintea pe care o purtam atunci când venim la biserica. Sfântul Apostol Pavel ne indemna: "Vreau deci ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicând mâini sfinte, fara de manie si fara sovaire. Asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba de sfiala si din cumintenie, nu din par împletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu." (I Timotei II,8-10)
Ea nu trebuie sa fie o imbracaminte provocatoare care sa atraga toate privirile, ci una decenta, o tinuta de adevarata întâlnire cu Dumnezeu. Iubirea, smerenia, întelepciunea, smerita cugetare sunt lucrurile cu care trebuie sa ne împodobim sufletul la întâlnirea cu Dumnezeu. Ele sunt mai de pret decât tot aurul din lume. Acestea ar trebui sa faca parte din garderoba sufletului nostru, atunci când mergem la biserica si nu ura invidia si vorbirea de rau.
Daca vom reusi sa facem acestea, cu adevarat ne vom face bineplacuti înaintea lui Dumnezeu, iar acesta ne va ajuta si ne va povatui pasii in orice lucru pe care îl facem.
Disney
- Noaptea de Crăciun în sufletul unui copil
Ne-am întrebat vreodată ce este în sufletul copilului nostru în noaptea de Crăciun? Ne-am întrebat, printre vastele pregătiri de Crăciun, dacă este fericit şi sensibilizat de această noapte sfântă? Dar, oare ne mai aducem noi aminte cum este să fii copil în noaptea de Crăciun?
În fiecare an aşteptăm sfintele sărbători ale Naşterii Domnului cu bucurie, cu lacrimi în ochi produse de bucuria imensă pe care ne-o aduceau acele frumoase imnuri de preamărire a Pruncului Sfânt, pe care le transmiteam din casă în casă cu mâinile reci, cu picioarele aproape îngheţate, cu nasul acela micuţ şi roşu, care tăia gerul iernii şi ne rumenea obrajii, dar cu toate aceste greutăţi acceptam această misiune sfântă din adâncul sufletului nostru şi deveneam mesagerii Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru o singură seară, noi, copiii, eram centrul lumii, eram nişte soli mici ai lui Dumnezeu. Nu exista bucurie mai mare în lumea aceasta decât faptul că eram şi noi parte integrantă din procesul mântuirii oamenilor, eram începătorii vestirii celei mari: “Hristos Se naşte, măriti-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!; Hristos pe pământ înălţaţi-vă, cântaţi lui Dumnezeu tot pământul că S-a preamărit”.
Aceste cuvinte ne încărcau sufletul cu atâta putere, încât în fiecare moment al vieţii noastre amintirea şi recitarea lor ne transpuneau instant în acea atmosferă de căldură sufletească a sfintelor sărbători, se sălăşluia în sufletul nostru o cămară tainică şi sfântă a copilărie pe care o aveam toată viaţa, în care în orice moment al existenţei noastre ne retrăgeam şi trăiam acea bucurie imensă.
Ce este în sufletul copilului de astăzi care nu mai este învăţat să îndeplinească acea misiune sfântă pe care noi, cu atâta bucurie, o îndeplineam. Ce este în sufletul lui după ce s-a plictisit de acel cadou scump pe care l-au cumpărat părinţii, dar mai grav, ce este în sufletul unui copil când pentru el, Crăciunul nici măcar nu are un miros specific, un miros al bucuriei?
Nu ne distrugem noi proprii copii pentru toată viaţa lor, responsabili fiind pentru dărâmarea acelei cămări tainice şi sfinte a copilăriei şi totul datorită falsităţii cu care înţelegem noi sărbătorile, substituind acest cuvânt cu “distracţii şi petreceri”?
Copilul nu va simţi mirosul specific al Crăciunului când mama aleargă din magazine în magazine după anumite prăjituri şi cozonaci gata preparate, copilul nu va simţi aroma sărbătorilor dacă mintea lui este pătrunsă şi secată de jocuri video, şi ceea ce este mai dureros, copilul nu va trăi acea bucurie şi armonie dacă părinţii lui sunt plecaţi sau certaţi.
Ce este oare în sufletul acelui copil care nu are parte de toate aceste minuni ale lumii noastre, minuni pe care le putem trăi, dar pe care le negăm şi le înlocuim cu artificialitatea unei aşa zise “lumi moderne”?
Se va mai întoarce acel copil vreodată spre tărâmul copilărie sale pe care îl consideră un ţinut arid şi pustiu? Va mai putea să povestească el copiilor lui şi nepoţilor lui acele mari bucurii ale micilor mesageri ai Naşterii lui Hristos?
Merită, oare, să distrugem aceste bucurii sfinte pe care pot să le trăiască toţi copiii pentru mai mult timp petrecut la serviciu, mai puţin efort depus la bucătărie, mai puţini paşi până la un orfelinat, mai puţin stres, pentru că ne-a ajuns stresul de la imensele cozi de la magazine, pentru mai mult timp liber pe care îl vom irosi prin vizionarea programelor rupte de realitatea Sfintei Sărbători, pentru acea fugă teribilă după cumpărături şi reduceri care ne răpesc timpul acela preţios în care puteam să mergem la spovedit şi împărtăşit pentru a ne curăţi sufletul şi trupul şi a primi pacea sufletească?
Disney
Merită, oare, să distrugem sufletul unui copil în acea noapte sfântă a Naşterii Mântuitorului pentru lucruri aşa mărunte şi efemere existenţei noastre?
Ne plănuim viaţa după visurile pe care le-am avut în copilărie, după bucuriile şi emoţiile pe care le-am trăit, aceste bucurii se transformă în credinţa nostră care ne oferă un drum în viaţă. Dacă vom distruge aceste visuri ale copilului şi aceste bucurii, îi vom distruge toată existenţa sa.
Disney
- Învaţă-ţi copilul să se roage
Într-o lume în care stresul cotidian atinge uneori cote maxime…, într-o lume în care interesul material a căpătat conotaţii superlative, iar preocupările trupeşti ne monopolizează viaţa, puţini mai sunt cei care se îngrijesc de valori, virtuţi şi tot ceea ce ţine de universul interior al fiinţei noastre, într-un cuvânt, de suflet.
Nefericirea este cu atât mai mare cu cât, la fel de puţini sunt şi cei care se îngrijesc de sufletele copiilor lor, deoarece şi aici «terenul» a fost invadat de legile şi principiile materialităţii lumeşti. Câţi dintre părinţi nu sunt extraordinar de fericiţi pentru că reuşesc să le procure copiilor lor cele mai scumpe jucării, cele mai scumpe hăinuţe, cele mai bune dulciuri, cele «mai cele » din toate, uitând, sau ignorând să le ofere şi suportul duhovnicesc atât de necesar în viaţa fiecăruia dintre noi, începând încă din copilărie.
Câţi dintre părinţii care îş cresc copiii în asemenea condiţii, nu sunt puşi de foarte multe ori în faţa unor conflicte de-a dreptul indezirabile cu aceştia? Asemenea conflicte sunt generate de starea lor de nemulţumire şi nelinişte lăuntrică a copiilor care încearcă să o înlăture prin creşterea pretenţiilor materiale, cerere care în momentul în care nu este satisfăcută da naştere la certuri şi neînţelegeri. Acesta este rezultatul faptului că acei copii nu au fost învăţaţi să nu pună preţ pe ceea ce este material, n-au fost învăţaţi că echilibrul interior şi totodată bucuria de a trăi nu-şi au rădăcinile în ceea ce ne oferă această lume, este de asemenea rezultatul inevitabil al faptului că acei părinţi, în frageda pruncie a copiilor lor, le-au pus lacăt de fier Bisericii din sufletul lor, neînvăţându-i şi nevorbindu-le despre Dumnezeu, despre credinţă şi nu în ultimul rând despre rugăciune.
Mediul în care este crescut copilul şi mai mult decât atât, modul în care este crescut, îşi va pune amprenta în chip deosebit asupra personalităţii şi caracterului copilului, viitor tânăr, apoi adult. Acest lucru este dovedit si din punct de vedere ştiinţific, psihologia demonstrând că în dezvoltarea copilului, un rol deosebit de important îl are atât natura genetică cât şi mediul, respectiv modul în care acel copil a fost crescut.
Aşadar, prietene cititor, posibil actual sau viitor părinte, te invit să ne amintim pentru câteva clipe acele momente ale copilăriei fiecăruia dintre noi, când alături de mamele noastre îngenuncheam în faţa icoanei şi rosteam cu emoţie « Îngeraşul » , sau dăţile când mergeam la Biserică pentru a ne întâlni cu « Doamne Doamne » , momente care prin frumuseţea şi încărcătura lor spirituală, ne umplu şi acum sufletul de emoţiile trăirilor de atunci. Ce poate să fie mai minunat decât un copilaş, care în neştiinţa sa, dar în multă curăţenie şi sinceritate se roagă lui « Doamne Doamne » să aibă grijă de mama şi de tatăl lui... ?
Fiecare părinte are datoria morală de a-l învăţa pe copilul său să se roage, de a-i face încă din copilărie cunoştintă cu Cel care este Bunătate, Dragoste, Blândeţe, cu Cel pe care toţi copiii Îl cunosc ca fiind « Doamne Doamne » .
Copiii sunt cel mai frumos dar al lui Dumnezeu, cea mai mare recompensă dată de către Acesta celor ce se iubesc, ca rod al dragostei lor, de aceea trebuie înconjuraţi întotdeauna de dragoste, afecţiune şi căldură sufletească, însă niciodată nu trebuie uitat îndemnul Mântuitorului, care a spus : "Lăsaţi copiii să vină la Mine!"
Disney
- Traditii si obiceiuri relationate cu Sarbatoarea Pascal
Si in legatura cu aceasta sarbatoare exista multe traditii si obiceiuri pastrate in special in mediul rural. Aceasta sarbatoare crestina este precedata de o perioada de 40 de zile de post.
Ultima saptamana a postului mare, Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare este inclusa în sarbatoarea Pastelui, desi în aceasta perioada postul continua chiar cu o mai mare intensitate.
Din Joia Mare pana in ziua de Inviere batranii tin post negru. Cei mai tineri mananca în aceasta saptamana doar paine si fructe uscate si nu beau decat apa de izvor. Pentru Saptamana Mare, mai ales in trecut erau caracteristice urmatoarele traditii: pastrarea linistii, a tristetii generale; respectarea stricta a postului, ingrijirea locuintelor, curatenia prin curti, confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare, tocmirea lautarilor pentru hora satului, impartasirea la biserica precum si alte obiceiuri.
In ceea ce priveste Duminica Floriilor, duminica cu care incepe Saptamana Mare, s-au pastrat de asemenea unele traditii. In aceasta duminica, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri înmugurite de salcie, care se împart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii împodobesc icoanele, usile si ferestrele.
Incepand cu aceasta duminica si continuand cu celelalte zile din Saptamana Patimilor se oficiaza Deniile. Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox.
Cuvântul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă” care se săvârşeşte seara, în ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara.
Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui. Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cantarea Prohodului, în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).
In Joia Mare praznuim patru lucruri: spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, dandu-le prin aceasta lor si noua pilda de smerenie, Cina cea de Taina, adica instituirea Sfintei Cuminecaturi, rugaciunea cea mai presus de fire, din gradina Ghetsimani, vinderea si prinderea Domnului.
In Vinerea Mare se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El. În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului. Vinerea Mare se mai numeste in popor Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua). Postul negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Legenda spune ca pe cel care posteste nu-l va durea niciodata capul si acesta va sti cu trei zile inainte cand va muri. Femeile tin in mod special la respectarea vinerilor in general, in credinta ca Sf. Vineri le-ar aduce un mare necaz daca ar coase, ar tese, ar toarce sau ar albi camasi in cursul acestei zile.
In Sambata Mare e praznuita ingroparea trupeasca a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cum si pogorarea Lui in Iad, scotand neamul omenesc din stricaciune si trecandu-l in viata cea vesnica.
In Duminica Invierii ne spune Sinaxarul din ziua de Paşti, ce se praznuieste: "In Sfânta si Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viată a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos."
- La slujba de Inviere se sfintesc bucate precum:
OUALE CURATITE - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om sau vita face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi.
SLANINA e folosita la mai multe leacuri : se ung ranile ; daca se imbolnaveste vreun om sau vita si mananca slanina aceasta se vindeca. Daca e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina aceea.
HREANUL - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor.
SAREA se foloseste la sfintirea fantanilor.
CUISOARELE - pentru dureri de masele.
FAINA - se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece.
USTUROIUL sfintit (pus in pamant) nu se strica. Serveste la alungarea strigoilor de la casa - se ung usile grajdurilor cu el. La nevoie se freaca si oamenii bolnavi (mai ales pentru vatamatura).
SAMANTA DE BUSUIOC - cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi. Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii si de taciune fuge diavolul.
Spalarea din dimineata Invierii este tot o traditie pastrata in special la sate. Intr-un lighean se pune un ou rosu, in unele locuri doua, si o moneda de argint. Se toarna apa proaspata (neinceputa) adusa de la fantana. Toti ai casei se spala pe rand, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand : "Sa fiu sanatos, si obrazul sa-mi fie rosu ca oul ; toti sa ma doreasca si sa ma astepte asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti ; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor." Dupa aceea se ia moneda de argint si trecand-o peste fata se zice : "Sa fiu mandru si curat ca argintul"; fetele mai zic "sa trec la joc din mana-n mana ca si banul; sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa". In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc, deoarece se zice ca daca te speli cu dansul vei fi onorat ca busuiocul.
Masa din prima zi de Pasti este un prilej de reunire a familiei, decurgand dupa un adevarat ritual. De pe masa de Pasti nu pot lipsi: ouale rosii, casul de oaie, salata cu ceapa verde si ridichi, drobul si friptura de miel, pasca umpluta cu brinza sau smantana si, mai nou, cu ciocolata.
In mai multe zone ale tarii exista obiceiul ca a doua zi de Pasti, tinerii sa stropeasca fetele, iar acestea la randul lor sa le dea baietilor de baut si sa le ofere daruri, caci se crede ca nici unei fete nu-i va merge bine daca nu este udata. Inainte, stropitul se facea cu apa de fantana; astazi este datina ca fetele sa fie udate cu apa de colonie.
Saptamana cea dintai dupa Paste este numita Saptamana Luminata. In aceasta saptamana raiul este deschis, iar iadul este inchis, de aceea se spune ca cei care mor in acest interval intra in Rai.
Desigur ca pe langa aceste traditii pe care le-am enumerat in aceste randuri, mai sunt si altele, insa e bine sa cunoastem macar cateva dintre ele.
Disney
Ruxyralu Raluca
ce societate inalienata am ajuns. Lucruri vechi de cind lumea si de altfel instinctive cum ar fi alaptatul (cine-l invata be nou-nascut cum sa suga?) au ajuns sa fie invatate. Dar initiativa-i buna...ar fi foarte buna daca n-ati mai cita OMS pentru ca aceasta organizatie este controlata de Pentagon. Tot ce vine de la OMS este luat ca bun fara a mai fi verificat. Ciudate si comunicatele OMS ce sint semnate de "specialisti"...care specialisti? Numele lor nu se dau ce sa mai vorbim de cel al laboratoarelor. Asa ca atentie mare!
.jpeg)
